Vârsta ingrată: doisprezece ani şi anul VI de şcoală.(2)

Continuare din nr. anterior

Caracteristici:
Pubertatea psihologică de mai târziu e precedată de o pubertate fizilogică, la fete între 12-14 ani, la băieţi între 14-16 ani, fără a putea stabili graniţe cronologice exacte, perioadele variind în funcţie de individ.
Acum se pregăteşte puterea de judecată şi discernământul omului de mai târziu. În paralel cu autoritatea acceptată necondiţionat (prin iubire) apar primele imbolduri de gândire independentă.

Băieţii la această vârstă debordează de vitalitate şi au nevoie să-şi cheltuiască acestă energie. O vor face în obrăznicii şi acţiuni, care adesea vor lua cu uşurinţă, turnuri negative sau agresive, dacă nu există activităţi organizate şi supravegheate. Copiii se grupează în doua „tabere” adverse: băieţi şi fete. În pauze acesta este foarte vizibil. Conflictele dintre cele două grupuri, chiar dacă nu sunt manifeste, sunt foarte puternice.

Iniţiativa o au întotdeauna băieţii, fetele reacţionează excesiv la orice banalitate degenerând într-un uragan. Băiatul visează, acum să devină explorator, pilot, marinar, corsar, pilot de curse, haiduc, astronaut… Aceste vise exprimă dorinţa lor de a se sustrage constrângerilor sociale şi familiale şi nevoia de a evada în necunoscut. Daca nu este tratată corect această nevoie, bărbatul adult va fugi la fotbal, la cârciumă cu prieteni, la amantă…va fugi de căsătorie şi responsabilităţi.
Dacă noi am avut şansa să “depăşim” vârsta ingrată cu eleganţă sau uşurinţă (?), sau pur şi simplu am uitat-o, nu înseamnă că etapa e uşoară… Dacă în plan fizic, adolescentul trebuie susţinut cu hrănire adecvată şi adaos de vitamine şi minerale, ritmul de viaţă, în plan psihic, trebuie să-l susţinem sufleteşte, explicându-i procesele, prin care trece (desfăşurare, finalitate), asigurându-l că sunt pasagere, arătându-i înţelegere, înconjurându-l cu iubire, convingându-l prin susţinere sufletească reală că nu e singur. Toată strategia educativă trebuie axată pe înlăturarea sentimentului de singurătate şi clădirea convingerii, că-l înţelegem, că avem încredere în el şi-i suntem aproape, că-l iubim, că va depăşi etapa cu brio. Privindu-l în ochi îi putem spune că îl iubim, că ştim prin ce trece, că îi suntem aproape. Compasiunea noastră interioară sinceră trebuie dublată în exterior de empatie şi comuniune.

Să nu uităm lecturile adecvate.