Vârsta de şase ani este guvernată de Jupiter

Copilul a intrat în altă fază de dezvoltare, începe schimbarea dinţilor de lapte, (care se încheie pe la opt ani şi jumătate) iar jocul îşi schimbă conţinutul. Jocul începe să aibe un obiectiv. Copilul nu mai urmează doar creativitatea jocului, ci începe să urmărească o finalitate, pe care vrea să o atingă. Face un pod de cuburi pentru a putea maşinuţele să treacă pe dedesubt. Aceasta este o primă manifestare de voinţă conştientă. Până la 6 ani, voinţa este inconştientă şi se manifestă prin impulsuri.

La această vârstă ar trebui să ştie pe dinafară mai multe poezii şi cântece potrivite vârstei (vom evita să-i cerem să dea spectacol pentru oaspeţi sau străinii din tramvai), să poată povesti piesa văzută la teatrul de păpuşi şi poveştile mai scurte, pe care i le-am spus, de exemplu cele pe care ne-a cerut să i le repetăm cu aceleaşi cuvinte, câteva săptămâni poate luni la rând, când avea 5 ani. Este  important să-l punem să ne spună poeziile învăţate, sau să povestească un basm în timp ce stă cu noi în bucătărie, unde noi avem ceva de făcut, pentru că astfel suntem împreună, îi corectăm exprimarea, îi ameliorăm timiditatea, îi cultivăm sentimentul de ocrotire şi siguranţă de sine, de care are atâta nevoie toată copilăria şi la maturitate.

Până la această vârstă, copilul îşi vede părinţii ca pe nişte uriaşi generoşi, care pot orice: să-i ridice în slava cerului, să aprindă focul, să-i potolească durerea,  să-l vindece, să-i spună poveşti, să-i facă patul, să-l mângâie, să-l hrănească, să alunge orice rău…

Acum se transformă şi relaţia cu lumea. El îşi dă seama de incapacitatea lui de a realiza ceea ce se petrece în imaginaţia lui, cere ajutor adultului. Din această constatare, că el nu poate şi adultul poate, se naşte respectul pentru adulţi în general şi pentru părinte în special.

Voinţa, moralitatea, conştiinţa. În perioada zero-şapte ani copilul trăieşte inconştient în voinţă. În general oamenii confundă voinţa cu dorinţa. Îndepărtând copilul de la activităţile din familie, lipsindu-l de reguli de respectat şi îndatoriri nu facem decât să-i omorâm voinţa. Voinţă înseamnă  acea sferă a sufletului omenesc, care priveşte angajarea într-o acţiune. Voinţa se leagă de moralitate şi conştiinţă pentru că orice acţiune ar trebui să aibe aceste coordonate pentru binele general şi implicit personal. Părintele neinformat asupra acestor aspecte va creşte un copil fără voinţă, adică incapabil să-şi atingă ţelurile şi idealurile.

                                                                                              prof. Ileana Vasilescu

Bibliografie: B.C.J.Lievegoed-Fazele de evoluţie ale copilului

                            Curs C.Bee- Copilul de la 0 la 7 ani şi culorile

                             R.Steiner- Antropologia ca bază a pedagogiei