Şcoală liberă şi tripartiţie (I)

Imagine de Roland Tiller

Imagine de Roland Tiller

În epoca modernă cultivarea publică a vieţii spirituale în educaţie şi şcoală a devenit tot mai mult o problemă de stat. Ideea că şcoala ar fi o chestiune de care ar trebui să se ocupe statul este în prezent atât de înrădăcinată în conştiinţa oamenilor,   încât acela care este de părere că trebuie să zdruncine această părere este privit drept un ideolog străin de lume. Aceia care gândesc în modul pe care l-am sugerat, la ceea ce este străin de lume, nu bănuiesc de loc ce cauză străină de lume apără ei înşişi. Şcoala noastră are întrun mod presant, caracteristicile care sunt o copie a curentelor decadente din viaţa culturală a omenirii actuale. Formaţiunile statale moderne nu s-au pliat cu structura lor socială pe cerinţele vieţii. Ele prezintă, de pildă, o formă care nu satisface cerinţele economice ale omenirii moderne. Ele au imprimat acest caracter retrograd şi şcolii, pe care după ce au smuls-o din sânul comunităţilor religioase, au adus-o întro stare de totală dependenţă de stat. Şcoala, pe toate treptele ei, îi formează pe oameni, aşa cum are nevoie de ei statul pentru realizările pe care el le crede necesare. În organizarea şcolilor se oglindesc nevoile statului. Se vorbeşte mult despre formarea omului multilateral şi alte asemenea, spre care se pretinde că năzuim, dar omul modern se simte în mod conştient atât de puternic un membru al formaţiunii statale încât nu observă deloc că vorbeşte despre formarea omului multilateral şi are de fapt în minte formarea acestuia în sensul unui slujitor util al statului.
În această privinţă mentalitatea celor cu gândire socialistă din zilele noastre nu promite nimic bun. Ei vor transforma vechiul stat într-o mare organizaţie economică. În prelungirea acesteia urmează să funcţioneze şcoala de stat. Această situaţie agravează în modul cel mai problematic toate greşelile şcolii actuale. Până acum în această şcoală mai existau unele lucruri provenite din vremurile în care statul nu era stăpânul învăţământului. Fireşte că nu putem dori să se întoarcă domnia acelui spirit care-şi are originea în acele vremuri vechi. Dar ar trebui să tindem să introducem în şcoală noul spirit al omenirii care a evoluat mai departe. Acest spirit nu va fi prezent în ea dacă vom transforma statul întro organizaţie economică şi dacă vom remania şcoala în aşa fel încât din ea să iasă oameni care să poată fi maşinile cele mai utile ale acestei organizaţii economice.
Lucrul esenţial pentru epoca prezentă este acela de a situa şcoala întrutotul pe solul unei vieţi spirituale libere. Ceea ce urmează să fie predat şi educat, să izvorască numai din cunoaşterea omului în devenire şi a predispoziţiilor lui individuale. O antropologie care să conţină adevărul despre fiinţa umană, aceasta trebuie să fie baza educaţiei şi învăţământului. Să nu se întrebe: ce trebuie omul să ştie şi să poată face în folosul orânduirii sociale existente, ci, ce există ca predispoziţie în om şi ce putem dezvolta în el? Atunci va fi posibil să i se furnizeze orânduirii sociale forţe mereu noi din generaţia în creştere. Atunci, în această orânduire va trăi mereu ceea ce fac din ea oamenii compleţi care se integrează, nu va face însă nimeni din generaţia în creştere numai ceea ce organizarea socială existentă vrea să facă din ea.
Un raport sănătos între şcoală şi organizarea socială este numai acela în care acesteia din urmă îi sunt furnizate mereu noile predispoziţii individuale umane care au fost cultivate în cadrul unei dezvoltări nestânjenite. Aceasta se poate întâmpla numai dacă şcoala şi educaţia vor avea drept temelie, în cadrul organismului social, autoadministrarea. În viaţa de stat şi în cea economică trebuie să se integreze nişte oameni formaţi de către viaţa spirituală independentă; ele nu trebuie însă să poată prescrie, conform nevoilor lor, calea pe care aceştia să fie formaţi. Ceea ce este necesar să ştie şi să fie în stare să facă un om la o anumită vârstă, aceasta trebuie să rezulte din natura umană.
Statul şi economia vor trebui să ia o asemenea formă încât să corespundă cerinţelor naturii umane. Nu statul sau viaţa economică au a spune: aşa avem noi nevoie de om pentru o anumită funcţie; prin urmare examinaţi-ne oamenii de care avem nevoie şi îngrijiţi-vă mai întâi de ei ca să fie în stare să facă lucrurile de care avem noi nevoie, dimpotrivă, componenta spirituală a organismului social, pe baza administrării proprii, are datoria să-i ajute pe oamenii corespunzător dotaţi să se formeze, până la un anumit punct al dezvoltării lor, iar statul şi economia trebuie să se organizeze conform cu rezultatele muncii din componenta spirituală.
Deoarece viaţa statului şi a economiei nu este ceva separat de natura umană, ci produsul acestei naturi, nu este niciodată de temut că o viaţă spirituală de sine stătătoare, cu adevărat liberă, nu va forma oameni apropiaţi de viaţă, înfrăţiţi intim cu adevărul. Dimpotrivă, asemenea oameni străini de realitate apar tocmai atunci când organizările existente în stat şi în economie reglementează cu de la sine putere educaţia şi şcoala. Căci în stat şi în economie trebuie adoptate punctele de vedere din cadrul a ceea ce există, din ceea ce a devenit. Pentru dezvoltarea omului în devenire este nevoie de cu totul alte linii orientative ale gândirii şi simţirii. O scoţi la capăt ca educator, ca dascăl, numai dacă stai în mod liber, individual, în faţa celui pe care trebuie să-l educi, căruia trebuie să-i predai. Trebuie să te ştii dependent, pentru liniile orientative ale activităţii numai de cunoştinţele despre natura umană, despre esenţa orânduirii sociale şi altele asemenea, nu însă de nişte prescripţii sau legi date din afară. Dacă vrem în mod serios să transformăm orânduirea socială de până acum întro orânduire conformă cu nişte puncte de vedere sociale, nu vom avea voie să ne dăm înapoi speriaţi în faţa ideii de a lăsa viaţa spirituală (cu educaţia şi şcoala) în seama autoadministrării proprii. Căci dintr-o asemenea componentă independentă a organismului social vor proveni oameni care vor activa cu pasiune şi plăcere în cadrul organismului social; dintr-o şcoală reglementată de stat sau de viaţa economică nu pot proveni decât oameni cărora le lipseşte această pasiune şi această plăcere, pentru că ei resimt ca pe ceva ucigător efectele acestei constrângeri, care n-ar trebui să se exercite asupra lor, înainte ca ei să fi devenit cetăţeni şi colaboratori deplin conştienţi  ai acestui stat, ai acestei economii. Omul în devenie trebuie să crească prin forţa dascălului şi educatorului, independenţi de stat şi economie, care pot dezvolta în mod liber facultăţile individuale ale copilului, pentru că ale lor, ale dascălilor, pot acţiona în libertate.


(Continuare în nr. următor)


Rudolf Steiner- Articole asupra organizării tripartite a organismului social şi a problemelor contemporane. Op. complete. Nr 24, pag 24.