Sărbătorile românilor 2

La 21 Noiembrie se sărbătoreşte Intrarea Fecioarei Maria în Biserică. Se deschid Cerurile, se fac praznice, pentru cei care au murit violent. Uşile şi ferestrele se ung cu usturoi, se dă de pomană cană cu apă, colăcel şi lumânare.
De Sfânta Ecaterina (25 Noiembrie) cine munceşte înnebuneşte. Sărbătoarea are şi rolul de a ritma, de a da sens muncii. Şi excesul (şi omul este maestrul excesului) în muncă este dăunător. Producerea de bunuri materiale, când devine patimă (setea de bani) alienează. Sărbătoarea este distanţare de material şi lumesc, întoarcerea spre spiritual.
Sântandrei (30 Noiembrie). În acestă noapte cohorte de duhuri necurate se deslănţuie. Strigoii şi strigoaicele se bat la hotare. Este o noapte bună de vrăji… oamenii se păzesc de strigoi cu usturoi… nu se dă nimic cu împrumut. Formă sublimată de cunoaştere şi distanţare de rău în diversele sale forme, de răul, care fiind perechea binelui, după cum întunericul e perechea luminii care duce lumea înainte… în acesta noapte copiii taie crengi de măr, prun şi păr şi le pun la înflorit ca să aibe de sorcovă. Tradiţia înţeleaptă rezervă fiecăruia ce poate duce şi i se potriveşte.
În 4 decembrie se sărbătoreşte Sfânta Varvara, cea ce păzeşte lumea de Antihrist.
Zilele Bubatului (4-5 decembrie) se ţin pentru a feri copiii de boală (vărsat) şi nu se ţese, nu se spală, nu se coase… se fac două turte… una se dă de pomană, … cealaltă se pune la straşină…
Sfântul Nicolae (6 decembrie) stă de-a drepta Domnului şi ţine paza Soarelui. Când Sfântul îşi scutură barba începe să ningă … poveştile cu Sfântul Nicolae ne spun că el reprezintă Nădejdea. El ajută copiii săraci şi îl prefigurează pe Moş Crăciun, care este invenţie recentă.
Sfântul Spiridon e făcător de minuni şi ziua durează cât „sare cocoşul pe gard”.
De Ignat (20 decembrie) se taie porcul. Poveştile despre Ignat sunt însoţite de tot felul de obiceiuri, care diferă după regiune. Este o mare diferenţă între a tăia porcul şi a-l omorâ… Aşa că noile reglementări europene nu spun nimic nou ţăranului român. Toate obiceiurile de Ignat conservă semnificaţiile vechilor ritualuri de sacrificiu, din timurile străvechi. Lângă porc se pun daruri: colaci şi colăcei de toate formele pentru colindătorii copii, feciori, pentru preot, pentru naşi, pentru morţi, pentru masa de Craciun. În cele douăsprezece zile dintre ani se deschid Cerurile şi sufletele morţilor vin să petreacă cu cei vii. Se fac daruri. Darul la români are o înaltă semnificaţie: dai şi primeşti, dai din prea plinul tău şi primeşti ca şi celălalt să poată dărui… Copiii, care sunt puri, fac serviciul colindatului. Colinda este o urare, care prin calitatea timpului în care se face şi prin calitatea sufeltească a urătorului, influenţează urătorul, făcându-l fast.
„Colindele sunt specializate în funcţie de cel care e colindat. Ajunul este sărbătorit cu brad, colinde, Irozi şi Capră… cu daruri date la urătorii, care au onorat casa cu venirea lor: nuci, mere, cozonac, ţuică fiartă, cârnaţi… Crăciunul este sărbătoarea, care actualizeză sfinţindu-ne, misterul Naşterii … Toată suflarea e în sărbătoare autentică şi reală căci Cerurile se deschid şi comunicarea Cer-Pământ este efectivă şi marcantă.

Sărbătoarea e fireşte un act gratuit, un răgaz, adică, o pierdere de valori practice, dar este şi un izvor neapărat neceasar al acumulării de energie şi un prilej de destindere, pe care natura ne învaţă că este bine să-l acordăm şi pământului său şi uneltelor şi maşinilor, care şi ele trebuie folosite cu temperanţă şi sunt supuse uzurii. Să nu devină Duminica, precum spuneaţi „sclavă şi luni”. Cu atât mai mult sunt sărbătorile o necesitate a speciei noastre ahtiată de fericire şi-ndreptăţită a cunoaşte nu numai momentul însămânţări, ci şi secerişul, nu numai producţia, ci şi consumul, nu numai eficienţa, ci şi gratuitatea, nu numai operativitatea, ci şi jertfa, spune N. Steinhart „Primejdia mărturisirii”

ileana vasilescu

Ileana Vasilescu