Sărbătoarea în familie

scan0011În lumea citadină, prin definiţie alienată, locul sărbătorii este în familie şi în şcoală. Totalul locuitorilor unui oraş nu poate fi o comunitate (cum se întâmplă într-un sat) tocmai datorită numărului mare de indivizi. Revine familiei şi şcolii onoarea de a fi o comunitate, de a polariza prin Sărbătoare comunitatea. A sărbători înseamnă a trăi. Învăţând copiii să ţină sărbătorile şi să le serbeze, îi învăţăm să trăiască autentic şi sănătos, îi sălvăm de înstrăinare de ei înşişi şi de ceilalţi. Sărbătoarea trebuie asumată de părinte ca formă de spiritualizare a vieţii de familie dar şi a comunităţii clasei&grupei, alcătuită din copii, dascăli şi părinţi. Starea de sărbătoare trebuie să fie interioară şi indusă şi întreţinută cu mijloace specifice: pregătirea, aşteptarea… sărbătoarea efectivă. Veţi alcătui o listă a ciclului sărbătorilor anuale, vă veţi informa asupra sărbătorilor tradiţionale în vederea conturării unui itinerar spiritual specific alcătuit din sărbători. Însăşi anunţarea şi explicarea sărbătorilor, ca şi povestirea legendelor şi credinţelor populare va opera pregătirea sufletesc-spirituală, care induce starea de sărbătoare. Un număr de sărbători stabilit de fiecare, vor fi efectiv prăznuite. Anunţarea prăznuirii ca şi organizarea ei va induce acea stare de aşteptare, care potenţează vieţuirea sărbătorii. Acasă şi la şcoală, dacă vă implicaţi, sărbătorile vor fi mai mult „banchet sufletesc” decât petrecere lumească, pentru că se urmăreşte sărbătorirea interioară, dobândirea duhului sărbătorii. Ideea de sărbătoare e o idee de organizare totală a existenţei. Fiindcă sărbătoarea e o horă gravă cu toată realitatea, cu aspectele ei necesare, posibile, imaginabile sau numai bănuite. E o comuniune cu transcendentul; e o comuniune cu natura cosmică; e o comuniune cu societatea; e chiar o comuniune cu lumea animală şi vegetală şi este o comuniune cu tine însuţi prin contenirea sau topirea contradicţiilor, decepţiilor, revendicărilor. Această comuniune se înfăptuieşte în grade diferite, în raport cu autenticitatea trăirii sărbătorii. Sărbătoarea e însuşi principiul împărtăşaniei generalizate. Spune Vasile Băncilă în vol. „Duhul sărbătorii” Evident anumite sărbători trebuiesc prăznuite efectiv, concret. Ele trebuie alese cu grijă, pentru a se potrivi cu stadiul dezvoltării sufletesc-spirituale a copilului şi al adolescentului. Vom pregăti un scurt program, ca de exemplu Naşterea Domnului, antrenând toţi copiii din familie(veri) dar şi vecini şi vă puteţi asuma şi dvs. un rol. Pregătirea reprezentaţiei este un minunat prilej de cunoaştere reciprocă pe fondul iniţierii în taina Naşterii Domnului. Pentru reuşita interpretării „actorii” trebuie să interiorizeze textul, această interiorizare fiind un drum iniţiatic, pentru ei dar şi pentru dumneavoastră care veţi medita iară şi iară asupra semnificaţiilor diverselor replici, a diverselor tipologii, a diverselor gesturi…Costumele se improvizeză şi sunt şi ele o „aventură”, care sporeşte bucuria sărbătorii. Dintr-o bucată de doi-trei metri de pânză albastră, prinsă în ace de siguranţă se aranjează o splendidă mantie pentru Fecioară; Iosif poate purta căciulă şi cojoc de oaie… etc. A sosit minunata zi a Crăciunului. La sosire, cei veniţi sunt întâmpinaţi de un labirint făcut din crengi de brad pe podea, labirint, ce trebuie străbătut cu mărul (scobit şi completat cu o lumânare aprinsă) primit la sosire, pentru a ajunge fiecare la locul său, dinainte stabilit, pentru a evita agitaţia, care ar perturba atmosfera. După reprezentaţie poate veni Moş Crăciun. Sub pom se poate pune sacul moşului, dacă suntem la o vârstă la care moş Crăciun nu mai vine în carne şi oase… dar… De ce ziceţi că la voi nu mai vine moşul?… Voi nu vă mai bucuraţi?… Nu iubiţi?… Nu vă faceţi daruri? Sărbătoarea se încheie cu intonarea colindelor copiii, părinţi, bunici, fraţi împreună. Apoi orice comunitate trebuie să aibe şi propriile aniversări: găsiţi-le, instituiţi-le. Aceste sărbători sunt un excelent prilej de petrecere împreună, educare şi socializare a tuturor. Când părinţii şi copiii cântă împreună se trezeşte un foarte special sentiment de respect reciproc, o trăire de la egal la egal, care prin nimic altceva nu poate fi dobândit cu aceaşi uşurinţă. Cât se cântă, părintele şi copilul sunt „fraţi”, sunt prieteni, sunt egali… Sărbătoare nu înseamnă numai „spectacol”. Sărbătoriţi toamna, punând pe masa din sufragerie un blid ţărănesc cu frunze, fructe,tigve, seminţe… rugaţi elevii să aducă şi ei… şi bucuria toamnei va intra în clasă… puteţi spune câteva versuri frumoase…Sărbătoriţi primăvara… punând din timp în apă o creangă de zarzăr sau măr… pe care apoi s-o dăruiţi familiei. Sărbătoriţi echinocţiile povestind vechi ritualuri şi mituri, sărbătoriţi lunile/zodiile, vorbind despre ele. Sărbătoriţi un Sfânt spunând legenda lui într-o seară. Sărbătoriţi Unirea Principatelor, povestind, cântând şi jucând Hora Unirii, chiar dacă vi se pare desuet. Sărbătoriţi eroii neamului şi clipele de graţie ale devenirii naţionale, istorice, culturale, spirituale, munca dar nu prin muncă. Celebraţi munca, eliminând delăsarea din ultimile zile, ceasuri care demolează ideea de muncă şi respectul pentru muncă. Muncim serios şi concentrat până încheim ceea ce avem de făcut. Apoi sărbătorim. Să nu sărbătorim ca să scăpăm de muncă ori ca se ne relaxăm. Să nu îngăduim chefuri şi petreceri lumeşti pentru a părea părinţi emancipaţi. Să aducem sărbătoarea în muncă şi seriozitate în sărbătoare.

Ileana Vasilescu