Pubertatea


 

Motto: Pubertatea e “vârsta când porii ar vrea să fie guri şi ochi în acelaşi timp”

L. Blaga – „Discobolul”


Argument. Nu vă place cum vorbeşte, cum se poartă, cum se îmbracă fiul sau fiica dumneavoastră! Unde or fi văzut aşa ceva? Găsiţi că n-au gust, sunt deplasaţi, pieptănătura şi hainele lor vă vexează, răspunsurile lor vă dau un sentiment de ruşine. Dezaprobaţi prieteniile şi “ocupaţiile” lor şi colac peste pupăză, au luat şi note foarte mici! Simţiţi opoziţia şi dezaprobarea lor şi neascultarea programatică vă face furioşi! Vă simţiţi desconsideraţi …nu mai ştiţi ce să faceţi! Aţi auzit de “anii ingraţi”, de criza pubertăţii, dar n-aţi vrut să-i trăiţi ca părinte, nu v-aţi imaginat că-i aşa rău! Am să vă spun un secret: nici ca adolescenţi nu v-au plăcut „anii ingraţi”, iar copiilor noştri le repugnă această vârstă. Se simt mizerabil! N-aţi vrea să mai fiţi în pielea lor!  

Pubertatea este o maturizare lumească. Puţine perioade din evoluţia omului, în ciclul vieţii, prezintă schimbări atât de vizibile şi dramatice. Pubertatea înseamnă maturizare specific umanizatoare. Cei mai mulţi văd în perioada 12-17 ani numai maturizarea biologică (sexuală). Perioada cronologică a pubertăţii e orientativă pentru că variază în funcţie de fiecare individ: la fete începe cu prima menoree (care se poate situa între 11-17 ani) şi la băieţi după prima poluţie (în jur de 13-15 ani). Dezvoltarea corporală şi hormonală luate în totalitate necesită ani de zile, dar schimbările exterioare şi funcţionale radicale: puseu de creştere, apariţia mamelelor, schimbarea vocii, părul din locurile intime, etc. se pot face în câteva săptămâni sau luni. Descrierea anatomică a transformărilor fizice generate de creşterea şi maturizarea glandelor sexuale sunt bine cunoscute, pentru că de regulă la atât se reduce descrierea „vârstei ingrate” în diversele abordări psihologice, igienice, pedagogice.

Pubertatea nu este numai maturizare sexuală. Latura dezvoltării sexuale însoţeşte pubertatea. După 12 ani omul iese în lume, încearcă să se familiarizeze pe cont propriu cu lucrurile, fenomenele, legităţile pământului, cu oamenii. Adolescentul intră în relaţie cu lumea înconjurătoare gândind, simţind, acţionând. Acestă relaţionare îl maturizeză, îl pregăteşte pentru viaţă. El se îndreaptă spre lume cu iubire (care include, dar nu se reduce la sexualitate) şi trebuie să dobândească capacitatea de a ieşi în întâmpinarea lumii cu fapta, plăsmuind, modelând sau distrugând. Altfel spus, pubertatea e ucenicia omului pentru a dobândi capacitatea de a iubi şi acţiona în raport cu lumea. Şi, dacă învăţăm copilul/adolescentul cum să acţioneze tot timpul, să iubească nu-l învăţăm niciodată. Dimpotrivă, conştient sau nu, la adolescenţă îi refuzăm iubirea şi adesea călcăm în picioare iubirea, cu care el se îndreaptă spre lume… şi chiar îi cerem să fie raţional, la o vârstă, când logica şi raţiunea lui sunt incipiente, abia le învaţă…

Maturizarea fizică începută la 12-13 ani nu este însoţită în paralel de maturizarea sufletească, cele două procese având ritmuri diferite, deşi se întind pe acelaşi palier cronologic (vârstă). Dimpotrivă ea întârzie. Şi faptul că adesea între 12 şi 17 ani copiii îşi depăşesc în înălţime părinţii, nu înseamnă că sunt maturi şi că îi putem trata ca atare… Îi vedem înalţi şi credem că sunt mari! Discrepanţa dintre stadiul de dezvoltare al corpului fizic şi stadiul de dezvoltare sufletesc este foarte mare. Dezvoltarea sufletesc-spirituală e independentă de cea corporală. Decalajul dintre fizic şi sufletesc duce la tensiuni sufleteşti crescânde, care poartă în sine germenii bolii şi a insucceselor ulterioare. Când avem în faţă un copil dezvoltat fizic, îi vorbim în mod firesc ca unui om matur. Dar adesea el nu poate sau nu se simte capabil să răspundă acestor aşteptări şi astfel apare sentimentul că este suprasolicitat sau incapabil. Maturizarea pentru lume, care începe cu pubertatea (care repet,  este facultatea de a iubi şi făptui în raport cu lumea) este pregătită de perioadele anterioare. În perioada 0-7 ani, prin simţuri, individul percepe lumea înconjurătoare, oamenii, propria fiinţă. În intervalul 10-11 ani, în simţirea copilului s-a înrădăcinat facultatea distingerii răului de bine, a adevărului de neadevăr şi s-a maturizat simţirea.

Acum, între 12-14 ani la fete şi 14-16 la băieţi, are loc pasul maturizării pentru întâlnirea cu lumea şi pentru acţiune, maturizare ale cărei metamorfoze, crize, eşecuri interioare şi exterioare nu pot trece neobservate.

prof. Ileana Vasilescu

Bibliografie:

R.Steiner –Cunoaşterea omului şi structurarea învăţământului

Erhard Fucke-Linii fundamentale ale unei pedagogii a vârstei tinere

B.C.J.Lievegoed-Fazele de evoluţie ale copilului