Predarea în epoci

În şcolile Waldorf, pentru clasele 1-13 predarea se împarte în două părţi “ora de bază” şi “învăţământ pe materii”. Ora de bază, de aproximativ 110 minute constituie miezul învăţării. Materii, cum ar fi desenul formelor, cunoştinte despre natură, limba maternă şi matematica, istoria, biologia, geografia, chimia, fizica s.a., sunt predate în aceasta perioadă, în epoci. O epocă durează 3-4 săptămâni, după caz, mai mult. Preocuparea pentru o temă, în decursul unei perioade de timp mai lungi, permite reluarea, aprofundarea şi achiziţia de noi cunoştinţe şi ţine cont de regulile fiziologice elementare ca şi de regulile învăţării sănătoase.

Cu toţii avem experienţa de viaţă a preocupării cu o problemă mai multe zile la rând, preocuparea aceasta având ca rezultat mai adânca înţelegere a problemei, luminarea diferitelor aspecte, găsirea de soluţii, conturarea formulelor optime de materializare a soluţiilor. Pe de altă parte fiecare avem experienţa cuprinsă în proverbul: noaptea e un sfetnic bun, care sintetizează un proces de cunoaştere puţin conştientizat de majoritatea oamenilor, deşi larg folosit.

Şi vă propun un experiment. Luaţi o problemă sau un text de Steiner mai greu de înţeles, citiţi-l, meditaţi timp de trei zile asupra lui şi apoi recitiţi problema, textul…dintr-o dată pare simplu…

În caietul de epoca, elevii fixează sub formă de texte şi desene executate de ei înşişi, ceea ce se elaboreaza în cursul epocii respective, în timp ce unele dintre lucrurile învăţate în procesul de predare desfăşurat în mod artistic sunt uitate, transformându-se în perioadele următoare în facultăţi specifice noi. La începutul următoarei epoci cu aceeaşi temă, cu pricepere artistica este trezit şi readus la lumină ceea ce un timp a odihnit în uitare.

Epocile cursului principal, durând 3-4 săptămâni, se specializează şi se diferenţiază treptat, tratând câte un domeniu în aşa fel încât copilul să aibă sentimentul că a ajuns la o relaţie personală cu tema respectivă şi să înţeleagă ceva esenţial despre temă, ceva, pe care oricând se poate construi în continuare. La sfârşitul perioadei, elevul prezintă profesorului caietul de epocă, ce trebuie să fie imaginea muncii şi personalităţii lui.

Se folosesc intens repovestirile, exerciţiile, scurte lucrări, care să dea elevului satisfactia că ştie ceva, sau impulsul de a se strădui mai mult, ambele importante pentru motivarea elevului în învăţare. Pentru că epocile se repetă uneori doar de doua ori pe an la aceeaşi materie, copiii au timp pentru a uita. Uitarea astfel dirijată face parte din procesul învăţării. Ceea ce înseamna noaptea dintre două zile de predare, înseamnă în acest caz pauza dintre epocile unei materii. Pentru a forma aptitudini pornind de la cunoştinţe, amintirea şi redarea a ceea ce s-a adâncit în subconştient, este la fel de importantă ca şi trezirea din somn.

Încercaţi să vă imaginaţi că tot ce ştiţi, tot ce aţi trăit ar fi prezent concomitent în mintea voastră…ar fi cumplit dacă s-ar putea. Cu toţii ştim că după cum trecem cu mare rapiditate de la un gând la altul, este deosebit de greu să rămâi la un singur gând…UITAREA este deci sănătoasă.

Părinţii şi dascălii cu fin simţ de observaţie vor observa că ceea ce a fost primit cu bucurie şi s-a format lăuntric ca imagine a materiei bine structurate, la rememorare (recapitulare) s-a maturizat şi induce abilităţi. O parte din ce nu a fost înţeles atunci poate să reapră acum ca ceva uşor de înţeles.

Nu există nici o altă formă de lucru care să asigure aşa mari posibilităţi de concentrare şi activare a interesului copiilor şi care să alcătuiască domeniile materiilor în imagini atât de închegate şi lesne de reţinut. Aceasta modalitate are efecte binefăcătoare asupra copilului, disciplinând interior, în mijlocul unei civilizatii în care potopul de stimuli şi împrăştierea joaca un rol atât de mare şi important”spune H.Eller în volumul Învăţătorul de la Şcoala Waldorf ….

Toţi avem experienţa stresului indus de obligativitatea rezolvării mai multor sarcini în acelaşi timp. Predarea în epoci scuteşte copilul de acest stres devastator sufleteşte şi trupeşte, înainte de maturitate.
Altfel spus nu încerc să duc copilul la propria mea înţelepciune, ci îl ajut să ajungă la propria înţelepciune.