Povestea mândriei bradului…

Cândva, am cunoscut un brăduţ. Era tare nefericit, deoarece nu avea nimic altceva decat nişte ace. Micii lui prieteni, ceilalţi arbori din pădure, aveau toţi minunate frunze verzi : frumoase, crestate în fel şi chip, ca laba gâştii, lungi, rotunde, zimţate.
Supărat, braduţul a cerut unei Zâne bune să-i dea frunze din aur pentru ca toţi să-l vadă de departe şi să-l preţuiască.
Dorinţa lui a fost îndeplinită, dar un om rău l-a găsit şi l-a dezbrăcat de frunzele de aur, adunându-le cu răbdare într-un sac. L-a durut…Era furt dar ce putea face? Atunci, el a cerut Zânei frunze din sticlă şi dorinţa i-a fost din nou îndeplinită pe loc. Vântul blând făcea frunzele lui de sticlă dă sune minunat. O melodie suavă, dar străină pleca de la dânsul peste pădure…
Dar, un viscol năprasnic i-a spart toate frunzele. Aşa s-a trezit cu frunze sparte, ciobite care îi răneau crengile şi un morman de cioburi la rădăcină.
Atunci, el i-a cerut Zânei frunze verzi. A primit frunze mari şi fragede, gustoase. A doua zi, o turma de oi i-a mâncat toate frunzele cele verzi.
Seara, brăduţul, golit de frunze , a început să plângă:
– Mi-am pierdut frunzele de aur, pe cele din sticla şi pe cele verzi. Cât de mult mi-aş dori să am din nou acele mele modeste!
– În dimineaţa următoare, brăduţul vede că are iarăşi ace şi este fericit.
Prietenii săi, ceilalţi arbori, au început să spună:
– Brăduţul nostru drag a fost vindecat de orgoliul său! Micuţul este la fel ca înainte…un pom printre pomi.