Povestea lui Urgniş, piticul prietenos (partea a treia) – Sebastian Stănculescu

Intr-o seara, cand ma plimbam prin acea padure, fara sa le stiu pe toate acestea, pecare voi deja le stiti, am ajuns pe drumul care ducea la vechea cariera, acum parasita. Ma gandeam ca noi, oamenii, am facut aceasta cariera si ca, poate, prin ea am deranjat padurea aceasta minunata. Nu stiam exact ce sa fac, dar simteam ca este bine sa imi cer eu iertare pentru toti oamenii care au lucrat la cariera si au uitat sa faca asta ei insisi.

Mergand apoi spre un luminis, am vrut sa gasesc un loc minunat, in care sa pot sta in liniste, si, poate, sa gasesc un pitic prietenos care sa imi devina prieten, caci, vedeti dumneavoastra, eu nu prea am prieteni si uneori am nevoie de un prieten caruia sa-i spun ca sunt trist sau ca sunt fericit. Am vazut dambul inconjurat de braduti mici si veseli care se intreceau care sa creasca mai repede, si, intre ei, domnea sus, bradul batran. Vocea din sufletul meu mi-a spus atunci ca trebuie sa urc acolo, caci acel loc din spatele bradutilor este un loc minunat,. Am urcat deci, timid, sa vad ce se afla acolo. Pe drum, am tremurat de emotie, caci parca imi era frica sa ma apropii, din curiozitatea mea copilareasca. Dar, locul acela parca ma chema spre el. Ajuns sus, am zarit ca, in jurul trunchiului bradului batran, se afla o casuta minunata. Ea este ascunsa de brazii mai mici si nu se vede decat cand te apropii. Am cerut voie sa intru si am intrat sfios. Cum locul era tare mic, m-am facut mic si m-am asezat pe jos, pe frunze uscate, aduse probabil de vant sau de vreun pitic harnic.

M-am uitat curios la casuta si am asteptat sa vad daca, nu cumva, undeva in vreun colt al ei, s-ar afla vreun pitic, speriat si timid ca si mine. Am intrebat daca e cineva acasa. Nu parea sa fie nimeni, asa ca am plecat grabit si sfios cum am intrat.

M-am mai plimbat prin padure, putin trist ca nu am gasit pe nimeni in locul minunat. Ma gandeam, daca nu ar fi fost mai bine sa mai stau acolo, sa astept sa se intoarca acasa cei care locuiau sub brad. Casuta era atata de frumoasa si de pasnica, incat, cu siguranta, nu puteau sta acolo fiinte rautacioase.