Povestea lui Lucifer

În vremurile de demult nu exista Pământ, nu existau  nori şi nici stele, nici măcar soare. Era întuneric de jur împrejur. Nici un animal cât de mic nu zburda, nici o pasărea nu zbura. Cum să fi putut zbura, dacă nici de-a lungul, nici de-a latul, lumea nu exista? Dar ce exista atunci?
Un Cer, da, acela a existat, o lume de sus, deasupra, departe, peste stelele noastre.  Şi ochiul lui Dumnezeu strălucea în Cer, precum un soare, îngerii cei mici nici nu puteau să se uite în ochii lui Dumnezeu, acesta era pentru ei mult prea luminos, îngerii cei mari aveau voie să se uite puţin în ochii lui Dumnezeu şi puteau chiar să se aproprie de tron, când Dumnezeu Tatăl voia să le spună ceva.
În tot acest Cer răsuna o muzică frumoasă. Cântau viori, flaute şi harfe. Îngerii cântau cântece lungi şi când un concert se termina începea imediat altul. Tot aici existau îngeri, care aşezau pe mantia albastră al lui Dumnezeu stele de aur. Alţi îngeri prindeau raze de lumină şi le înşirau ca pe nişte pietre preţioase. Totul era minunat şi grandios.
Odată se rugau doi îngeri mari în faţa tronului lui Dumnezeu. Când s-au ridicat din faţa tronului au străbătut Cerul în jos, deoarece tronul lui Dumnezeu era la înălţime, precum piscul unui munte. Deodată unul din îngeri, pe nume Lucifer s-a oprit, el privi toată splendoarea Cerului, mantia sa strălucitoare şi se gândi:
– Totuşi cât e de frumos să fii Dumnezeu! şi îmbrăcămintea mea e aproape la fel de luminoasă ca şi haina Domnului. Cu acestă haină luminoasă a mea aş putea să stau şi eu pe tron!
Şi pe când se găndea Lucifer aşa, un norişor i-a întunecat fruntea, umbrind-o ca o pânză de paianjen. Norişorul s-a apropiat şi de inima lui, în care a pătruns ca o pată neagră. Lucifer s-a speriat, când a văzut această pată şi repede a acoperit-o cu aripa. Dar când şi-a reluat zboul, în Cer l-a întâlnit pe Michael, care l-a întrebat:
– Lucifer, ce este cu tine? Eşti bolnav? Tu ai o pată pe haină.
Lucifer a răspuns:
– Mă apasă puţin la inimă. Nimic mai mult.
Apoi Lucifer s-a îndepărtat repede şi s-a dus la îngerii mici şi le-a spus:
– Faceţi-mi o mantie roşie ca focul!
Când a fost gata mantia şi-a acoperit cu ea pata din inimă încât nu s-a mai văzut nimic.
Lucifer a rămas cu îngerii cei mici şi i-a întrebat:
– Vreţi să mă ajutaţi să constuiesc un tron? Mă aşez pe el şi voi fi Dumnezeul vostru. Pe tronul cel mai înalt nu aveţi voie să urcaţi. La tronul meu veţi putea să veniţi întotdeauna.
Mulţi îngeri s-au speriat de aceste cuvinte. Altora le-a plăcut Lucifer atât de mult, încât au fost de acord cu el. Aceştia au încetat să mai cânte şi să mai facă muzică şi nu mai participau la împodobirea straielor cereşti.
Atunci a venit iar Michael să vadă ce se petrece cu Lucifer şi plin de teamă a dus vestea lui Dumnezeu, că Lucifer îşi construieşte tronul său personal.
Tatăl ceresc a spus:
– Du-te şi spune-i lui Lucifer să-şi smulgă inima din piept şi Eu îi voi da o inimă nouă şi luminoasă. Dacă el vrea să facă aceasta adu-l la mine. Dacă nu vrea, poate să aibă tronul său, dar nu în Cer. Pune mâna pe sabie şi izgoneşte-l din Cer!
Şi precum a zis Dumnezeu Tatăl, aşa a fost .
Acestea toate Michael i le-a spus lui Lucifer, dar el avea mulţi îngeri de partea lui şi nu mai voia o inimă nouă. Atunci îngeii au încetat să mai cânte. Voci stridente s-au auzit strigând deodată. A început să bată un vânt puternic, să se ridice trombe de flăcări şi să tune în Cer: Michael a apucat sabia lui cerească. Din ea au scânteiat fulgere. Cu o voce puternică a strigat:
– Cine vrea să rămână credincios lui Dumnezeu să treacă de parte mea!
Dar Lucifer strigă şi el:
– Cine vrea să vină cu mine în noul cer, să vină la mine!
Atunci se împărţiră îngerii în două cete. Deasupra erau cetele lui Michael, dedesubt erau cetele lui Lucifer. Michael a lovit cu sabia lui de fugere în bolta cerului. Acesta se crăpă, se crăpă, şi se făcu o spărtură adâncă. Lucifer şi îngerii săi încercau să se apere şi să lupte; nu voiau afară, în întuneric.
Dar Dumnezeu nu-i mai îngădui în lumină. Atunci au pălit culorile frumoase de pe straiele lor şi din degetele lor au crescut copite. În faţa sabiei lui Michael s-au prăbuşit din Cer afară, în adâncuri, urlând tare, şi Lucifer odată cu ei.

De atunci există o lume întunecată în adâncuri. Spiritele lor au făcut acolo propria lor lumină printr-un foc mic deoarece le îngheţau labele. Dansau în jurul foculeţului, care cu timpul s-a prefăcut într-un foc mare. Iar tronul, pe care l-au făurit pentru Lucifer l-au aşezat în mijlocul focului ca să aibă întotdeauna căldură.
Sus, Michael a închis borta din Cer, unde a rămas totuşi un semn.

Traducere libera după Iacob Streit