Parsifal: treisprezece ani şi anul VII de şcoală (2)


Motto : „Viaţa este călătorie spre o ţară necunoscută”
Cl. Bernard.

Caracteristici :
Băieţii n-au început pubertatea. Creşterea lor nu e explozivă şi sunt mai mărunţi decât fetele. Fizicul lor păstrează caracteristicile de copil. Schimbările fizice şi psihice ale fetelor le alimentează curiozitatea şi neîncrederea. Şi au încă, o energie devoratoare, ce îi chinuie cumplit. Visele lor se îndreaptă spre tărâmuri necunoscute, neexplorate, o insulă a comorilor (la propriu şi la figurat). Voinţa lor începe să se direcţioneze spre lume şi respectul pentru adulţi este reconsiderat, schimbându-şi esenţa (accentuat spirit critic).
Fetele sunt în a doua jumătate a crizei puberale, care şi-a mai pierdut din intensitate. Schimbările fizice specifice pubertăţii sunt evidente şi ele trăiesc un soi de ruşine vis-à-vis de acestea. Încep să stea cocoşate pentru a-şi ascunde sânii crescuţi peste noapte. Se simt singure şi nefericite, total dezorientate de ceea ce văd că au devenit fizic: mici femei, psihic: încă infantile, dar simţind deja copilăria străină.
Nesiguranţa caracteristică adolescenţei e legată de experienţa singurătăţii. Singurătatea este trăirea, care face pubertatea atât de dramatică. Nesiguranţa adolescenţei provine din trăirea golului întunecat, pe care i-l lasă în suflet dispariţia copilăriei cu lumina, pacea şi imaginaţia ei debordantă. Pentru a scăpa de singurătate şi nesiguranţa, adolescentele caută un prieten mai în vârstă, capabil să-i înţeleagă şi să-i călăuzească eventual, prin bazarul sentimentelor, trăirilor şi senzaţiilor sale noi. Sexualitatea se retrage, ca urmare a potolirii curiozităţii şi adolescenţii îşi caută prieteni de acelaşi sex pentru a-şi deschide inimile şi pentru a-l respecta şi a se lăsa condus de acesta. Aceste legături pure au, din exterior, o tentă homosexuală, dar sunt de o mare puritate interioară, în genul camaraderiei sportive ori militare şi sunt caracteristice adolescenţei. Sunt prieteniile ideale a căror nostalgie ne urmăreşte toată viaţa.
Singurătatea, deşi dramatică este izvorul întoarcerii adolescentului spre lume, unde el îşi caută locul. El se întreabă: Cine sunt eu? Care e locul meu în lumea aceasta? Cum mă văd ceilalţi? Drumul către lume şi ceilalţi are ca ţel armonia între univers şi condiţia umană şi are loc în interiorul comunităţi. Sigur adolescentul nu poate afirma aceasta, dar este totuşi esenţa căutărilor şi manifestărilor sale. Rezultatul acestei căutări este găsirea propriei identităţi. Când un adolescent nu-şi găseşte identitatea el se risipeşte în „găşti”, crezând că îşi va găsi propria valoare în presupusa „valoare” a găştii. Acum se schimbă şi atitudinea faţă de sexualitate, intervenind nevoia de intimitate, acea pudoare, ce trebuie stimulată şi mai ales respectată.

Ileana Vasilescu