Minunata imagine, povestea imaginii

POVESTI CREATE LA CURSUL: Să învăţăm să creăm poveşti pentru copilul nostru

A fost odata ca niciodata undeva intr-un cartier de oras mare si aglomerat un parc verde, verde; aici veneau in fiecare zi foarte multi copii cu parintii lor sa se joace; si copiii erau veseli si jucausi, iar parinti erau si ei veseli cu ei; si aveau si de ce: aerul era curat caci erau copaci multi care faceau umbra deasa, pasarele ciripeau fara griji, iar pe jos iarba era de un verde care-ti fura ochii iar cand se taia iarba mirosea a fan uscat de parca erai la bunica la munte; era tare iubit parcul acesta de copiii cei curati la suflet si increzatori; si iata ca din iubirea lor langa cel mai batran si falnic copac din parc, intr-o mare taina si oarecum peste noapte, se nascura si crescura personaje de poveste; si de la radacinile groase si sanatoase pe tulpina-n sus si pana in coroana deasa nu gaseai loc in care sa nu se spuna si sa traiasca o poveste; si toate povestile din jurul copacului erau calauzite si observate de 2 pitici mici, mici dar voinici si intelepti; Şi iata cine salasluia in raiul cel nou nascut: o cartita batrana care scormonea cu grija toata ziulica pe langa radacinile copacului, un soricel jucaus si pus mereu pe sotii si gaze neobosite, niste iepurasi coconasi care pandeau de langa vizuina de la baza pomului cel falnic si batran; În jurul copacului crescura flori de toate culorile in care poposeau din timp in timp fluturii multicolori si albinutze neobosite, vazuram si o libelula frumos colorata, iar prin iarba deasa cate un melc isi ducea in spate casa de parca ar fi fost un fulg iar un greiere isi canta semet aria de vara; cu cat ridicai privirea vedeai ca in coroana batranului copac salasluiau nenumarate cantatoare, al caror tril inveselea toti locuitorii fermecatului copac; o bufnita privea tacuta si ganditoare intrega agitatie si medita; o veverita sarea vesela dintr-o creanga in alta si in zilele cele mai pline de dragoste si iubire se arata cu mare placere dragilor copii de la care primea nuci, seminte, mere si alte bunatati; si uite asa isi duceau zilele si-si spuneau povestile in mod soptit vietatile cele minunate ale fermecatului copac; si ele se hraneau cu fericirea si buna intelegere ce domnea in acest parc, si orice val de intristare ori suparare a copiilor isi punea repede amprenta si asupra vietii copacului, locuitorii lui erau suparati iar povestile lor deveneau triste; asa ca cei care veneau in parc simteau fara sa le fi spus cineva ca aici trebuie a fie mai calmi si sa se bucure de aer si de liniste, sa pastreze curatenia si sa se respecte reciproc si sa iubeasca tot ce e in jurul lor…caci vedeau ca asa ca parcul prospera, iar fiintele tainice din copacul cel batran contribuiau la asta cu povestile lor minunate nascute din dragoste de viata si de oameni.
Şi-am incalecat pe-o şa…
Hoduţ Florentina