Învăţătorul de la şcoala waldorf de Helmut Eller

„Devine posibil ca un învăţător să se introducă în nişte domenii ale cunoaşterii atât de diferite şi apoi să le poată preda, prin faptul că el se autoeducă în mod metodic şi datorită studiilor sale antroposofice, începe să descopere mereu noi corelaţii în lume. El învaţă să lege fire esenţiale din punctul de vedere al conţinutului între diferite materii şi să-l implice în permanenţă pe om. Când în cursul unei asemenea pregătiri, în cap i se „aprinde cîte o lumină” în el se poate ivi un entuziasm autentic, de care are nevoie pentru orele lui, fiindcă atunci ceea ce face va avea un efect electrizant şi asupra copiilor şi tinerilor. Dacă învăţătorul reuşeşte să dea orelor o formă artistică, din toate cele descrise aici poate reieşi faptul că el are  dreptul să predea în cei opt ani un evantai atât de mare de materii…Învăţătorul se străduieşte să trezească în sufletul lui sentimente atât de deosebite cum sunt respectul, veneraţia şi recunoştinţa, cât mai intens posibil, în momentele când se gândeşte în tăcere la elevii lui şi se concentrează asupra fiinţei lor propriu-zise, pentru a reuşi să întâlnească individualitatea fiecăruia… ”

H. Eller  „ Învăţătorul de la şcoala waldorf”

PRECIZARE: În limba germană învăţător este numit cel care predă la ciclul primar şi gimnazial iar profesor cel de la facultate cu doctorat etc. Când pedagogia Waldorf a venit în Romania s-a mers pe traducerea exactă şi în protocolul făcut cu Ministerul Învăţământului s-a folosit termenul de învăţător-diriginte. Termenul a dat naştere multor probleme şi confuzii. Astfel, potrivit cutumelor şcolii româneşti învăţătorul ar avea ca pregătire doar liceul pedagogic şi termenul de învăţător-diriginte a făcut pe toată lumea să se gândească la statutul de cenuşăreasă pe care extraordinara profesie de învăţător îl are prin tradiţie, apărând desigur mirarea: Cum să predea învăţătorul-diriginte atâtea discipline? Pe de altă parte această profesie ca şi cele de euritmist şi gimnast Bothmer nu există în nomenclatorul profesiilor practicate în Romania…

Învăţătorul-diriginte waldorf de pe tot mapamondul este o persoană cu studii universitare.

Cuprins:

Cuvânt însoţitor…pag. 11

Cuvânt înainte…p.13

  1. Introducere. Părinţii şi învăţătorul fac cunoştinţă…p.16
  2. Prima  zi de şcoală…P.21
  3. Învăţământul principal şi predarea pe epoci…p.26
  4. Primul an de şcoală…p.39
  5. Părinţii şi învăţătorul conlucrează când apar probleme…p.56
  6. Clasa a II a…p.73
  7. A rămâne mereu un om care învaţă…p.82
  8. Colaborarea în cadrul colegiului de cadre didactice…p.90
  9. Clasa a III a…p.95
  10. Clasa a IV a…p.111
  11. Învăţătorul şi pregătirea sa…p.120
  12. Clasa a V a…p.128
  13. Clasa a VI a…p.138
  14. Clasa a VII a…p.144
  15. Clasa a VIII a…p.154

Un an liber pentru învăţătorul care a condus o clasă?…p.172

  1. Postfaţă…p.174

Note

Anexa 1

Anexa 2