Începe şcoala ! (1)

(Sfaturi pentru părintele elevului din clasa I)

A venit toamna. Micuţul nostru păşeşte pe porţile şcolii într-o nouă lume…
Prima zi de şcoală…emoţii pentru copil dar şi pentru părinte. Se desprinde din mâna mea de părinte şi cu paşi nesiguri, plini de emoţii pleacă spre o nouă etapă a vieţii lui. Părintele conştient vieţuieşte pentru prima oară adevărul că micuţul este o individualitate, că are propria viaţă independentă de a lui, o karmă proprie, că îl creştem pentru a-l dărui lumii…Şi din clipa aceasta îl “pierdem” puţin câte puţin.
Dar tocmai pentru că a intrat întro lume nouă pentru el are şi mai multă nevoie de noi. Nevoile lui sunt însă la o altă calitate…
Aţi încercat vreodată să vă puneţi în locul elevului de clasa I, care învaţă concomitent în doar opt luni, să scrie, să citească, învaţă să înveţe, să se concentreze 50 de minute, să trăiască şi să muncească într-o colectivitate şcolară, să respecte un program, să-şi facă teme, să înţeleagă şi să memoreze zilnic lucruri, al căror sens şi finalitate nu le înţelege? Aceasta poate deveni un coşmar! Coşmarul se poate transforma în fericire, dacă acel copil se întâlneşte cu un educator (părinte, dascăl), care-l iubeşte cu adevărat, îl respectă şi-l cunoaşte, şi mai ales, înţelege că perioada de la 7 la 18 ani, nu e doar o perioada de şcoală, ci viaţă, însăşi viaţa lor. Copilul de şcoală nu e un fişier, pe care-l îndopăm cu informaţii, ci un om, căruia îi dăm şansa, îi creăm condiţii să-şi dobândească şi construiască umanitatea.
Ce are de făcut părintele elevului de clasa I ?
Ne asigurăm că el ştie de ce merge la şcoală. Ne asigurăm că el ştie că merge la şcoală pentru a învăţa, pentru a afla tot ceea ce oamenii mari ştiu, pentru a putea mai apoi face ceva în viaţă. Este determinant ca micul om să ştie de ce merge la şcoală.
Desigur avem o problemă dacă l-am ameninţat fie şi în glumă : Lasă că ai să vezi tu la şcoală… Vă amintiţi că a fost o vreme când vă întrebaţi la ce vă foloseşte o materie ori alta şi de ce să mai mergeţi la şcoală? Elevul are nevoie să i se explice la diferite vârste, pe măsura înţelegerii lui de ce mergem la şcoală şi de ce învăţăm. Desigur contează foarte mult şi ce învaţă copilul dar asta este altă poveste! Vom explica periodic copilului de ce merge la şcoală şi că aceasta este munca lui. Poate folosim o poveste. Nu-i rău să facem chiar noi o poveste specială pentru copilul nostru. Tocmai pentru că aceasta este munca lui vom construi astfel (ca şi prin alte mijloace) dragostea de muncă, bucuria de a face ceva, demnitatea umană care decurge dintro muncă făcută cu bucurie.
Atitudinea ironică, tiranică, dispreţuitoare sau exagerat preamăritoare faţă de şcoală sunt generatoare de blazare a elevului faţă de şcoală şi tot ce înseamnă ea. Chiar dacă noi am avut experienţe neplăcute, urâte sau dramatice la şcoală, fără să fim ipocriţi să recunoaştem micului om în devenire dreptul de a avea propriile experienţe. Nu este obligatoriu să fie rele ca ale noastre. Dar dacă vom proiecta asupra copilului propriile deziluzii îl programăm pentru suferinţă şi dezamăgire…Să-i respectăm libertatea şi şansa la fericire.
Şi pentru că voinţa se dobândeşte greu iar fapta este măsura omului să chemăm în ajutor Cerurile. Putem să-l învăţăm pe copil următoarea rugăciune sau oricare alta este pe sufletul dumneavoastră.

Ileana Vasilescu
Rugăciune

Strălucirea soarelui.
Ziua o luminează.
După întunericul nopţii,
A sufletului putere
S-a trezit din a somnului linişte.
Tu suflete al meu
Adă mulţumiri luminii,
Căci în ea luminează
A Domnului putere.
Tu suflete al meu
Pune zel în faptele tale.

R.Steiner