Găinuşa de aur

Desen elev cls III/1994

A fost odată un o sărac numit Gheorghe. De sărăcie nu se plângea că era învăţat cu ea ca ţiganul cu scânteia. Muncea pe la cei bogaţi şi slavă Domnului o scotea la capăt şi punea cele trebuitoare pe masa nevestei şi a celor trei copii. Altul era necazul care-l rodea. Sădise în faţa casei  în anul când se însurase, un pom care nu creştea şi nu se împlinea. Îl   săpa, îl uda, dar pomul parcă era blestemat, rămăsese chircit. Auzise de la oameni că unde pomul nu umbreşte prispa casei să stai duminica la sporovăială cu prietenii şi rudele, acolo nu-i noroc şi Doamne-ajută.

Îi părea rău că-l sădise. Se potrivise la un schimnic de la Mănăstire, la care  după îndemnul mamei sale mersese înainte de căsătorie.

-Du-te, fiule, la Sfânta Mănăstire, la schimnicul cel vechi de zile şi spovedeşte-te înainte să aduci femeie în casa ta, ca să ai noroc şi binecuvântare.  Putea să n-asculte? Schimnicul  i-a dat  canon:

-Să  sădeşti un pom în faţa casei, să stai la umbra lui  cu nevasta şi copiii, iar când vei fi bătrân să povesteşti cu nepoţii. Şi să rămână copacul acesta în veac urmaşilor tăi. Că  nu se pot şterge păcatele altfel decât prin fapta bună. Iar  faptă mai bună ca sădirea unui pom nu se află.

Aşa sădise pomul în anul, când se căsătorise, dar pomul era tot pipernicit şi nu se împlinea, deşi îl îngrijea bine. Auzise din bătrâni că acesta era semn de nenoroc şi de aceea era tare amărât. Nici de tăiat nu-l putea tăia că era doară de la canon.

Într-o zi pe când se întorcea de la lucru, trecând pe lângă mlaştină i se întâmplă un lucru de mirare.   În  smârcuri căzuse un bătrân cu părul alb şi barba albă. Mlaştina era adâncă şi multe nenorociri se întâmplaseră. Încercaseră oamenii s-o sece dar nu putură şi mergea vorba că era blestemată. Gheorghe n-a stat mult pe gânduri văzând bătrânul cum se scufundă. A sărit îmbrăcat, l-a înhăţat pe bătrân, s-a luptat cu smârcurile şi cu greu a ieşit la mal.

“Se vede că m-a întărit Dumnezeu” îşi zicea Gheorghe gâfâind şi curăţându-se de noroiul de pe faţă, mâini şi haine. Când priveşte pe bătrân minune nemaivăzută: bătrânul era liniştit şi curat de parcă nici nu-l atinsese noroiul, cu faţa blândă, cu ochii albaştri şi cu părul argintiu şi strălucitor.   Bătrânul a vrut să-l răsplătească şi l-a întrebat ce-şi doreşte.

Lui Gheorghe i-a fost frică şi a spus:

-Cu nimic, Doamne!

-Asta nu se poate a spus bătrânul.

Atunci Gheorghe  s-a gândit la pomul din faţa casei şi i-a cerut un pom ca lumea. Bătrânul l-a întrebat:

-Vrei  un pom bogat  sau un pom frumos?

După o clipă de gândire, Gheorghe a cerut un pom frumos. Şi-a spus în sine că şi cu un pom bogat tot sărac va fi.

-Dă-mi un pom frumos, Doamne!

Bătrânul i-a spus că a doua zi de dimineaţă în faţa casei sale va fi un pom, mare şi frumos şi aşa va rămâne. Va fi  de aur, cu roade de aur şi în vârf cu o pasăre de aur, cu pui de aur, care va cânta, dar că nimeni, nici el, nici urmaşii lui, nu trebuie să atingă pomul, căci de-l atinge careva, acela moare, iar pomul de aur piere şi în locul lui apare  alt pom.

Apoi bătrânul s-a făcut nevăzut.

Întors acasă, Gheorghe îi spune nevestei că a scos pe Dumnezeu din mlaştină şi aceasta crede că el a înnebunit. Femeia  începe să se văicărească:

-Ce ţi-am făcut Doamne de ai trimis nebunia peste omul meu! Mai bine se îneca în mlaştina blestemată.

Dar îl crede, când a doua zi în faţa casei găseşte pomul de aur cu cloşcă în vârf.

Femeia îşi cere ierare, iar Gheorghe îi povesteşte totul.

A povestit şi vecinilor de s-a dus vestea şi veneau oameni de hăt departe să vadă pomul de aur. Chiar împăratul a venit să vadă minunea.

Deşi pomul cel minunat era admirat de toată lumea şi îi face faimoşi, ei tot săraci rămân. Iar femeia începe să cârtească:

-Ce folos avem de la pom?

-Femeie, linişteşte-te şi nu cârti că vei mânia pe Dumnezeu!

Nevasta  se liniştea un timp şi apoi reîncepea:

-Taie-l, dracului, că îmi face rău să văd atâta aur când noi  suntem în sărăcie!

Dar când Gheorghe se odihnea sub pom şi asculta cântecul păsării, se liniştea, uita greul zilei,  îşi bucura sufletul şi o pace adâncă îl cuprindea dându-i putere. Şi oricât de ostenit ar fi fost nu era seară să nu stea sub pom.

Anii au trecut, copiii au crescut şi erau acum şapte.

După câţiva ani, pentru a-şi îndulci sărăcia, femeia pune pe feciorul cel mare să doboare pasărea din vârf. “Că ce o să se întâmple? Nu se ating nici cu degetul de pom, doar doboară pasărea să vadă ce este cu ea, s-o vândă, să se scape de sărăcie.”

Când săgeata porneşte din arc, cât ai clipi găinuşa şi puii îşi iau zborul spre Înaltul Cerului, iar pomul de aur, cu un framăt grozav se preface într-un minunat  arbore cu fructe foarte mari şi roşii.

Seara  Gheorghe vine de la muncă şi  rămâne trăsnit. A strigat, i-a batjocorit, i-a ameninţat…Zadarnic! A plâns amarnic ceasuri în şir. În zilele următoare a simţit că nu mai are nici-o putere şi nici-o bucurie. “De  acum are să fie tare greu!”

Noaptea, în vis, Dumnezeu îi vorbeşte lui Gheorghe şi-i spune:

-Eu sunt Dumnezeul tău şi tu eşti fiul meu iubit. Întăreşte-ţi inima şi nu lăsa înstrăinarea să-ţi doboare sufletul. Bucură-te, că eu n-am uitat ce ai făcut pentru mine…Drept aceea, găinuşa cu puii,  care îţi umpleau inima, sunt în Cer, nu ţi-au fost luate cu totul. Uită-te, pe cer şi unde vei vedea un cuibar de stele acolo-i Găinuşa de Aur, unde n-o mai ajunge nici-o săgeată. Şi  o poţi privi ori de câte ori te simţi supărat, ori oboist şi vei prinde putere şi încredere, liniştit şi curăţit.

Iar  din pomul din faţa casei, care se numeşte măr, de-ţi va cere un om bun să-i dai, iar  de-ţi va cere un om rău, să-i dai şi lui,  ca să se răspândească sămânţa şi să te pomenească.