Ernst-Michael Kranich – Jocul în primii şase ani de viaţă

Joaca este metamorfoza conformă acestei vârste şi nu opusul imitării, aşa cum este de părere Piaget, pe baza concepţiei sale despre acomodare şi asimilare.

Conţinuturile sale se hrănesc în ceea ce vieţuieşte copilul în privinţa activităţilor adulţilor şi a proceselor înconjurătoare. Copilul se identifică  întrutotul cu joaca sa; el este mama, care are grijă de copilul ei, ca şi căpitanul pe al cărui vapor se află călătorii. Atitudinea  fundamentală  a imitării, caracteristică pentru prima copilărie devine, datorită conştienţei de Eu, o activitate  în care copilul modelează în mod liber ceea ce percepe la modelele umane din preajma sa şi în lumea înconjurătoare. Cu cele mai simple mijloace (etajere, bucăţi de pânză, scânduri, etc) ia naştere din capacitatea de reprezentare productivă a copiilor o încăpere, o casă, un vapor etc, la construcţia  şi configurarea  acestora, copilul ajunge  în multe situaţii care îi amplifică inteligenţa şi îndemânarea. Obiectele cu care se joacă au acea formă simplă, neprecizată despre care  a fost vorba mai sus. În joaca sa, copilul înfăptuieşte din activităţile adulţilor numai ceea ce virţuieşte el în mod nemijlocit. Şi anume procesul acţiunii şi nu scopul ei. Atunci  când adultul produce ceva prin munca sa, el este îndreptat  prin scop către ceva ce se află dincolo de activitate. De aceea el se poate uni doar în mod limitat cu această activitate. Dar copilul face exact asta în joaca sa. Şi în afară de aceasta, în el trăieşte strădania de a configura mai frumos şi mai bine lucrurile data viitoare.

Astfel copilul dezvoltă tocmai prin joacă acele puteri prin care învăţarea şi activităţile ulterioare îşi pot dobândi deplina lor importanţă umană: deplina unire cu activitatea şi strădania perfecţionării acesteia. Copiii pătrund activitatea lor volitivă din joacă cu sens, cu fantezie, inteligenţă şi bucurie şi o însoţesc cu cântece şi vorbire. Joaca este activitatea în care toate facultăţile copilului conlucrează împreună în modul cel mai desăvârşit. Între vârsta de patru ani şi şapte ani se poate observa o evoluţie clară. Copilul   mic se lasă încă puternic influenţat de circumstanţe şi îşi schimbă adesea temele. Copiii mai mari pornesc la alcătuirea unei case sau a unui vapor având un plan şi anumite circumstanţe se ocupă mai multe zile de-a rândul cu acelaşi lucru. Eul îşi desfăşoară tot mai mult puterea sa conducătoare în întreaga fiinţă a copilului. Importanţa jocului se observă cel mai bine pe acei copii al căror impuls spre acţiune nu-şi află împlinirea întro activitate configurată cu sens şi care ajung la o activitate hipermotorie.

Din Bazele antropologice ale pedagogiei Waldorf. p 79