De ce desenul formelor ?

Motto: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,

şi nu ucid

cu mintea tainele ce le-ntâlnesc

în calea mea …

Lucian  Blaga

Prima  zi de şcoală,  desenul formelor. Dascălul plin de emoţie trasează pe tablă o linie dreaptă şi o  curbă. Este foarte emoţionat: linia şi curba trebuie să fie perfecte. N-are voie să şteargă şi să refacă. Copilul va vieţui prin cele două linii foarte multe lucruri: ce poate face omul cu mâna lui, faptul că dascălul ştie să le facă atât de bine, toată simbolistica liniei drepte, care aparţine pământului şi a liniei curbe, care aparţine Cerului. Cu o emoţie la fel de mare elevii trag fiecare câte o linie şi o curbă…dascălul îi priveşte şi deja află foarte multe lucruri despre fiecare copil: temperamentul, felul cum dispune de mână, dacă are curaj, etc. Apoi  ies în curte şi merg cu piciorul pe linia curbă şi cea dreaptă, în final după ce au vieţuit cele două linii, aşa de diferit, se întorc în clasă şi desenează în caietele lor.

Desenul formelor nu va fi însă exersat doar ca urmă a mişcării. Se poate, de exemplu, să-i punem pe elevi să întregească o forma incompletă: fă o figură “exterioară” sau “interioară” după propriul tău simţ al formei, caută imaginea simetrică întregitoare sau încearcă să ajungi la felul cum trebuie să arate figura oglindită…
aaaLa desenul formelor, linia nu este un contur, adică limitarea intelectual gândită a unui fenomen din lumea exterioară: ea este expresia unui joc interior de forţe. Este formă vie. Ea nu ucide,  ea trezeşte sufletul şi spiritul  la viaţă. Dacă învăţătorul are fantezie,  poate varia la nesfârşit motivele şi îndemnurile. Desenul şi pictura vor fi pe cât posibil clar diferenţiate. Povestitul cu creionul colorat, pictarea tablourilor şi ilustrarea sunt pictură, iar literele şi cifrele vor fi trecute din desen în scriere. În  clasa a IV-a copiii sunt îndrumaţi să descopere cotiturile exersate în desenul formelor, în elipsele şi curbele de la scaune, vaze etc. Începe     fericirea de a descoperi în formele desenate şi trăite pornind de la forţe lăuntrice, forţele formatoare ale lumii vizibile. Redarea fenomnelor din lumea exterioară în mod autentic  va fi cultivată abia în clasa a VII-a şi a VIII-a, când elevii şi-au însuşit premizele unei tehnici artistice de desen în alb şi negru.

De ce fără contur ? Avem   din copilaria noastra, amintirea felului cum s-au desfăşurat lucrurile când am  încercat să desenăm, poate un animal.aAm desenat un  contur, care trebuia să încadreze capul, picioarele, corpul, picioarele din spate, botul …Off! Dar  acesta nu arata nicidecum a urs!  Unde  am  greşit? Guma! Desenăm din nou. Nu! Iarăşi nu a fost bine. Iar  cu guma! La fiecare nouă ştersătură, rămâneau urme clare ale conturului de dinainte. Tot  schimbând destul de mult, ajungem la o masa nedesluşită de forme fantomatice în jur. Şi la trăiri şi sentimente tulburi asupra temei pe care le cari după tine toată viaţa, construindu-ţi un profil din limite: nu sunt bun la desen, la mate, etc! Dacă   voiai  să-l şi colorezi, nu mai rămânea prea multă bucurie artistică sau de a crea …dacă nu cumva renunţaseşi deja. Conturul, aceasta formă precis trasată, a ucis ceva. Nu doar în imagine, ci şi în cel care a desenat. Desigur, se poate învata şi în felul acesta să desenezi. Dacă privim în jur constatăm cu uşurinţă că lucrurile, fiinţele nu au în jurul lor o linie neagră ori colorată. In realitate nu exista nici un fel de contururi – numai culori, ce se întâlnesc, suprafeţe colorate, ce se învecinează, comunică, trăiesc.