DARUL CEL MAI PREŢIOS (poveste cu tâlc)

Cândva, pe o margine de lume, într-un sat indepărtat trăia un suflet de artist, talentat şi înţelept. Maestrul adora copiii şi îi plăcea să-i răsfeţe cu încântătoare daruri: lucruşoare mici, născute dintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar… fragile! Oricât de mult se străduiau bieţii prichindei să fie grijulii cu noile jucării, fermecătoarele daruri se spărgeau zgomotos, transformandu-se în cioburi. Micuţii disperaţi plângeau cu amărăciune. Iar peste ceva timp, bătrânul înţelept le oferea alte daruri minunate: ameţitor de frumoase, dar… şi mai fragile!
Intr-o zi părinţii copiilor, copleşiti de drama picilor, au bătut la uşa bătrânului:
-Maestre, eşti atât de înţelept! Ştim că le doreşti copiilor noştri numai bine! Dar de ce le faci astfel de cadouri? Sunt încântătoare, dar atât de fragile!
Bătrânul înţelept le răspunse zâmbind:
-Vor trece doar câţiva ani şi cineva le va oferi…Inima Sa. Din bucuria de a primi aceste lucruri mici – frumoase, dar fragile şi tristeţea de a le pierde într-o clipă, vor învăţa să fie măcar un pic mai grijulii cu acel dar de nepreţuit…