Cum ajut eficient adolescentul la pubertate?

Motto: Cine n-a sădit un pom, n-a zidit o casă, n-a săpat o fântână

şi n-a crescut un  copil, acela nu e om.(proverb românesc)

Pentru a face realmente ceva pentru copilul nostru trebuie să începem  cu NOI ÎNŞINE. Doar ocupându-ne de noi ne apropiem de adolescentul nostru. Începem  cu  autoanaliza care dacă e sinceră,  nu va fi îmbucurătoare. Vom constata  că suntem nemulţumiţi de noi, dar mai ales de ceilalţi, suntem constrânşi de tot felul de lucruri exterioare (latura materială a vieţii), ori suntem stăpâniţi  de felurite patimi cărora le spunem metaforic pasiuni…Trăim practic încarceraţi în  închisoarea propriilor defecte. Dar avem libertatea şi puterea de a schimba aceasta. Avem libertatea de a  recâştiga demnitatea biruirii de sine. Putem apela la ajutor, putem aprofunda cunoaşterea omului şi exerciţiul spiritual. Vom avea nevoie de curaj pentru a începe să ne schimbăm şi  să conştientizăm ţelul. Avem  libertatea  de a lua parte la activităţile  fundaţiilor şi asociaţiilor, ce-şi propun ajutorarea oamenilor aflaţi în diverse tipuri de impas. Astfel  copiii noştri nu vor auzi de la noi doar lozinci despre bunătate, generozitate, milă, iubire de aproape, ideal, etc., ci ne vor vedea acţionând, ceea ce  va mări autoritatea  părintească prin respectul trezit de faptele noastre.

Imagine preluată de pe www.Angelinspir.ro

Apoi mai putem face  exerciţii,  care ajută ca în timp relativ scurt  să ne înţelegem copiii şi ne dau posibilitatea să-i ajutăm.

A. Să învăţăm să iubim. Ni se pare că ştim ce este iubirea? Cei mai mulţi oameni ştiu ce e iubirea de sine. Iubirea e generoasă, iertătoare, înţelegătoare, blândă. Iubirea nu judecă, nu aşteaptă nimic, nu cere niciodată nimic, ea dă, oferă. Iubiţi aşa? Faceţi-vă curaj, să vă iubiţi fiica/fiul aşa cum este şi nu cum credeţi, că ar trebui să fie, sau cum aţi vrea să fie.  Iubiţi  în copilul dumneavoastră omul care va fi, delicateţea lui sufletească, zbuciumul prin care trece,  realizaţi că el este o binecuvântare, şansa  dumneavoastră să fiţi om întreg.  Cum spune proverbul: Cine n-a sădit un pom, n-a zidit o casă, n-a săpat o fântână şi n-a crescut un copil, acela nu e om. Dumnezeu ne-a dat o şansă şi ne-a onorat când ne-a dat copiii.  Prin  iubire adevărată, lipsită de egoism suntem la înălţimea acestei şanse.

Cum exersăm? Alegem un moment al zilei (care va fi mereu acelaşi) şi

a. Căutăm trei defecte ale noastre şi încercăm să înţelegem cât îi solicită pe ceilalţi.

b. Alegem o persoană, care ne este antipatică, şi îi găsim trei calităţi. Precis are. Apoi încercăm să ne gândim la persoana respectivă cu echidistanţă: e un om cu calităţi şi defecte.  La  un oarecare interval de timp, după ce aţi reuşit să vă gândiţi la persoana respectivă fără antipatie încercaţi să vă reprezentaţi avantajele, pe care colectivitatea le are pe urma calităţilor respectivei persoane.

c. Luăm diverse situaţii (altercaţii, discuţii, dispute, ieşiri nepoliticoase) şi încercăm să stabilim, dacă reacţia noastră a avut la bază iubirea. Vom fi surprinşi să observăm că am acţionat din orgoliu, oboseală, nervozitate, prejudecată, etc.

B.  Să învăţăm să fim nepărtinitor. În orice situaţie conflictuală e bine să amânăm răspunsul pentru 60 de minute (nu-i o greşeală!) şi încercăm să ne punem în locul celuilalt, să-i înţelegem motivaţiile interioare, să le corelăm cu propriile principii şi să dăm un răspuns reciproc avantajos. V-aţi gândit că răspunsurile şi acţiunile noastre ar trebui să fie reciproc avantajoase? Să rememorăm situaţiile, în care am dat un răspuns sau am acţionat din comoditate sau vizând doar avantajul personal şi să analizăm ce-am obţinut în timp.

Facultatea de a fi nepărtinitor se poate dobândi prin:

a. Dezvoltarea interesului (nu curiozitate invidioasă!) pentru tot ce se întâmplă în jur,  pentru ceilalţi oameni.

b. Căutarea sensului adânc, subtil al  întâmplărilor cotidiene.

c. Participarea  la activităţile copiilor, încercând să sesizăm trăirile lor.

d. Ascultăm cu deschidere şi nepărtinire (chiar când suntem indispuşi) „problemele” copiilor dăruind fie şi 2 minute lui, copilului, fiind cu adevărat lângă el.

Exemplu: când ne interesăm de teme să nu ne limităm la critică; să lăudăm calităţile; să încercăm să învăţăm ceva din tema lui; poate noi n-am învăţat acest lucru; am învăţat altfel; povestim copilului în ce circumstanţă mi-a folosit respectiva cunoştinţă; să-i arătăm legătura sau utilizarea a ceea ce învaţă, cu lumea înconjurătoare; o întâmplare legată de lucrul respectiv; o glumă.Tema poate fi un moment de graţie pentru copil şi părinte…Stă în puterea ta, ca părinte, să faci din verificarea temelor un moment deosebit sau un „coşmar”.

C. Să învăţăm să gândim clar, integrator. Zilnic, rememorând diverse situaţii, să găsim conexiuni şi să izolăm esenţialul. În scurt  timp  vom dobândi capacitatea de a  formula clar gândurile. De exemplu putem să urmărim cu gândul etapele parcurse de ziarul, revista, cartea din mâna noastră de la alegerea temei, concepţiei, redactare, tipărire, distribuire până la chioşc de unde le-am cumpărat.

D. Să învăţăm să fim consecvenţi în acţiuni. Adică să transformăm în faptă deciziile interioare. Decizia lăuntrică  să fie fundamentată raţional şi spiritual (după legile oamenilor şi ale lui Dumnezeu) pentru a  da siguranţă în acţiune. Sigur vom face greşeli, dar este importantă siguranţa şi hotărârea, cu care punem în fapt deciziile interioare. Nesiguranţa slăbeşte interior omul şi alterează relaţiile interumane şi împiedică omul să ia decizii corecte.

                                                                                                                                                 prof. Ileana Vasilescu

Bibliografie:

R.Steiner –Cunoaşterea omului şi structurarea învăţământului

Erhard Fucke-Linii fundamentale ale unei pedagogii a vârstei tinere

B.C.J.Lievegoed-Fazele de evoluţie ale copilului