Cultură şi spiritualitate

Pe vremea când eram studentă Waldorf, unul din principiile pedagogice care mi-au dat cel mai mult de gândit a fost acela că dascălul ar trebui să dea elevilor cunostinţe care să crească odată cu ei. Ceva care să fie valabil şi la 7 şi la 13 şi la 28 de ani înseamnă o cunoaştere, un adevăr ce tinde spre absolut, adică ceva spiritual. M-am speriat pentru că în mod sigur nu eram nici genială şi nici înţeleaptă…
Cum mă voi descurca? M-am frământat mult.
Care sunt adevărurile pe care i le poţi spune omului în primii patru ani de şcoală, iar el să le folosească toată viaţa?
Şi mai ales cum să i le spui?
Am descoperit basmele. Prin simboluri acestea comunică înaltă cunoaştere, adevăruri suprasensibile şi vorbesc despre Bine şi Rău, despre raportul dintre ele, despre Frumos, Adevăr, despre desăvârşirea de sine, despre a fi cât ţi-a fost menit să fii, despre moarte şi înviere cu apă moartă şi vie, despre viaţa de după moarte, despre sacrificiu, despre iubire, despre fiinţele aşa zis supranaturale, fantastice: silfe, ondine, gnomi, salamandre, îngeri, alte entităţi numite în imagistica basmului: zâne, Sf. Miercuri, Duminică, zmei, pitici, Jumătate-de-om-călare-pe–jumătate-de-iepure-şchiop, cai năzdrăvani (ştiaţi că din relaţia om-cal se nasc şi trăiesc entităţi benefice foarte speciale?) despre celelalte tărâmuri, cel de sub pământ, cel din cer…
Iată o primă soluţie: basme, poveşti, legende, mituri pentru copii, dar şi pentru adolescenţi şi tineri.
Altă soluţie ţine de aducerea spiritualului în mijlocul familiei, dar şi în relaţia părinte-copil prin cunoaşterea şi parcurgerea conştientă a ciclului anului. Cunoaşterea semnificaţiei sărbătorilor anului aşa cum le vede Antroposofia ajută la realizarea acestui deziderat.
Biblia şi vieţuirea lui Cristos sunt alte modalităţi de a aduce spiritualul în educaţie şi în relaţia părinte-copil.
Pe de altă parte orice educator adevărat şi mai ales părintele are nevoie de o largă viziune asupra tainelor şi adevărurilor lumii şi cosmosului tocmai pentru a putea cunoaşte etapele de dezvoltare ale copilului şi omului, pentru a putea privi educaţia cu toată responsabilitatea şi a conştientiza împortanţa şi consecinţele individuale, sociale, cosmice ale educaţiei.

Ileana Vasilescu