Cioplitorul de stele (7)

7. Viaţa bărbatului îşi urmă cursul ştiut, dar cu singura deosebire că acum cel mai mult îi placea să ciopleasca icoane. Îl mai încerca şi acum dorul ascuns în inima, setea aceea de ceva nedesluşit, doar ca de la o vreme, i se părea că alinarea îi este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor îi şoptea în taină că ziua aceea nu-i departe. De la o vreme îi plăcea băiatului să-şi poarte oile la Stînca Salamandrelor, unde obişnuiau să vina să se răsfeţe salamandrele stropite cu smaralde şi topaz. Flăcăului îi plăcea să le asculte poveştile adevărate din lumea lor cu zâne şi spiriduşi. Şi astfel află că, undeva, dincolo de Valea Cerbului Instelat, s-ar afla Împăraţia Lupului Alb, Împăraţie a Păcii şi a Iubirii, în care cel care e vrednic să intre cunoaşte desăvârşirea. Şi tot acolo, povestise o salamandră aurie, ar fi venit din stele o fată frumoasă ca un cântec, pe care Lupul o învăţa Legea, Legea care te face liber şi nemuritor.

Când auzise despre fată inima îi tresărise tulburată şi, de atunci, dorinţa de-a vedea măcar o clipă fata, îi răpi liniştea nopţilor. Stânca pe care se afla Amena domina piscurile din jur. Câta deosebire între Ţara Marii Regine şi aceste locuri! Doar munţi, munţi nesupuşi decât depărtărilor. Simţeai, respirând aerul lor, cum devii o parte a mareţiei lor, că acolo îţi sânt rădăcinile şi că poţi sorbi liber din izvorul vieţii. Amena privea cu nesaţ umplându-şi sufletul cu ceva pe care nu-l putea defini, dar care era mai presus de frumuseţe şi forţă. În faţa ei stătea, privind-o cu blândeţe, un Lup cu blană albă, strălucitoare:

-Bine-ai venit la noi, Amena! Vulturii, soli ai Marii Regine, mi-au povestit despre tine şi dorul tău. Ascultă cu atentie, Amena! Ţara aceasta s-a născut din împreunarea Luminii cu Pământul. Oamenii sânt păstrătorii tainelor lumii, ursitorii seminţiilor care alcătuiesc omenirea; ei se nasc Călăuze şi ştiu să poarte sufletele însetate către Fântâna cu Apă Vie; ei ştiu să umble pe Poteca Fulgerului, aşa cum mergi pe oricare potecă de munte. Din trupul acestei ţări s-a născut izvorul alb şi luminos al Iubirii, cu care este alăptat întreg neamul omenesc… Şi este Leagănul Pământului pentru că este de-a pururi născătoare de pace… de frumuseţe… de bucurie. Ca să fii primită va trebui să te joci cu tainele acestui Pământ şi să-l convingi pe Cerb să-ţi dea Cheile Curcubeului… Iar când va veni timpul, eu însumi îţi voi deschide drumul către stele.

-Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor şapte Impăraţii?

-Da, Amena. Ştiai despre ele?

-De la Ain, de la cel care m-a cioplit din cântecul inimii lui…

-Ai să-l găseşti pe Cioplitorul de stele aşa cum izvorul nu poate fi despărtit de apa pe care-o dăruie lumii, tot aşa nu pot fi despărţiti cei care se iubesc… Dar, pentru început ai să stai la Moara Timpului, acolo unde se macină clipele ca nişte boabe de grâu. Şi fata ucenici la Bătrânul Morar, învăţând cum să foloseasca sămânţa timpului, ca aceasta să dea rod bogat, să adune orele într-o singură respiraţie şi să ţese din ele veşmintele eternităţii; să încremenească clipa şi să spună zvâcnirea timpului fără să schimbe armonia lumii. Legea acelui loc îi da dreptul celui sârguincios la îndeplinirea unei dorinţe şi, când sosi clipa să plece de la moară, Lupul o învăţa pe Amena să ceară Scutul Fermecat, care te apară de duhuri, de amăgiri, de bezne necunoscute… Morarul se bucura de alegerea fetei, dar pentru aceasta trebuia să-l ia singură. Scutul era păzit de cei doi colţi de piatra care sprijină cerul din faţa Morii şi care nu se opresc niciodată. O singură secundă îi era îngăduit ca să se strecoare şi să-şi ia darul făgăduit. Mâna Amenei decupa aerul fulgerând spre nemişcare. Cei doi colţi de piatră se opriră şi fata ridică fără teamă Scutul Fermecat.