CHRISTOF WIECHERT : MIŞCAREA WALDORF (4)

90 ANI de  ŞCOALA WALDORF  sau exersarea dialogului. (4)

Contribuţia lui Emil Molt

Să ne îndreptăm atenţia spre Evul Mediu, în sensul în care a făcut-o Walter Johannes Stein. Biserica Romană în sec. VIII-IX şi-a extins puterea pe întreg continetul European. În aceeaşi perioadă, călugări irlandezi şi scoţieni şi-au exercitat acţiunea pe teritoriile uscate ale Europei. A treia putere, destul de tăinuită, a fost creştinismul esoteric, cu o radiaţie discretă dar puternică, cum descrie Steiner în Scrisorile Michaelice.

Curentul Roman era reprezentat de episcopul Romei, împuternicitul deplin al Papei. Viaţa socială era puternic influenţată de această putere, prin legi scrise, prin reguli de conduită morală, precum şi prin preamărirea bisericii, s-a creat o dependenţa faţă de aceasta, pe scurt: atât pentru gândire, cât şi pentru modul de viaţă însemna o împletire a forţelor structurale, rigide şi de îngrădire. Dacă te lăsai pradă acestor forţe puteai beneficia de un confort.

În Anglia, Scoţia şi Irlanda exista un alt curent creştin. Avea un caracter mai individual, mai liber şi mai interiorizat. În Europa au ajuns importanţi oameni de ştiinţă sub influenţa acestui curent, ei încă educau în spiritul „Artei libere”.

La Curtea Karolingienilor s-a resimţit influenţa ambelor curente şi asta a dus la formarea unui puternic impuls cultural şi pedagogic. Rudolf Steiner a  caracterizat situaţia acestei perioade istorice astfel: creştinismul reprezentat de dogmele romane şi structurile bisericeşti se aflau pe o poziţie ierarhică superioară faţă de creştinismul esoteric. Răspândirea creştinismului exoteric a fost inspirat de spiritul culturii greceşti (Arheul). Rudolf Steiner descrie cum acest mare spirit ca să nască din grec această măreaţă cultură, a renunţat la o misiune mai înaltă pe scara Ierarhiilor Cereşti, şi ca Arheu a devenit inspiratorul răspândirii creştinismului exoteric.

Inspiratorul creştinismului esoteric a fost Arhanghelul popoarelor celtice din Vestul Europei până în Alpi, precum şi al popoarelor Scandinavice. Pentru îndeplinirea acestei misiuni şi acest Arhanghel a renunţat la evoluţia proprie, astfel şi-a dus la îndeplinire răspândirea creştinismului esoteric, aceasta în exterior s-a resimţit prin influenţa curentului vestic creştin. Acest curent nu a fost condus de un mobil central, ci de impulsul individual, voinţa individuală a călugărilor. Astfel dominaţia marii puteri romane şi spiritul individual, flexibil şi liber stau faţă în faţă.

Cum se leagă  toate astea cu Emil Molt, Rudof Steiner şi epoca noastră istorică? În conferinţele din septembrie 1920 despre „Antropologia generală”, Steiner a trebuit să le spună profesorilor că arta educaţiei nu poate să aibă la bază impulsul învăţământului anglo-american, ci trebuie să aibă la bază impulsul central-european, din direcţia Herner-Gothe-Schiller-Fischte (Nu mai trebuie subliniat, că Steiner în acest context făcea referire la aspecte sufleteşti, nu la aspecte politice sau de apartenţă naţională). Contradicţia dintre impulsul învăţământului vestic şi cel central-european, în concepţia lui Steiner, este că cel vestic este axat pe individualitatea elevului şi în consecinţă o dezvoltă în direcţia pe care o cere practicarea unei profesii.Cine are talent la matematică să fie matematician, cine are talent la sculptat să fie sculptor. Suntem înclinaţi să credem că s-a depăşit această fază, însă tocmai în zilele noastre educaţia are un puternic caracter selectiv şi orientat spre rezultate. Stilul vestic de educare a devenit stilul întregii lumi. În America găsim acest stil la fel de mult ca în Rusia, Japonia, India, ori în Coreea iar în Europa este stilul principal. Formarea aceasta în stil raţional, se bazează pe concepte economice şi reprezintă succesul final al învăţământului.

Filozofia puternică a creştinismului roman s-a răsfrânt şi asupra gândirii comune şi  gândirii ştiinţifice şi şi-au pus amprenta asupra lor. În educaţie aceasta s-a reflecat printr-o rigiditate inexistentă anterior, de asemenea a dus la o selecţie intelectuală şi la diferenţieri în funcţie de carenţele comportamentale  Întrebarea ce se pune este cât sunt dispuse şcolile Waldorf ca în această conjunctură să funcţioneze împotriva curentului majoritar. În legătură cu aceasta se pune şi problema identităţii şcolilor Waldorf.

Articol apărut în „Das Goetheanum” 2009/39 şi revista „Legaturi de destin”

Tradus de Cristina Duneş, membră a Asociaţiei Waldorf Oradea.