Ce povestim copilului mic?

Copilul învaţă să vorbească prin imitaţie, deci trebuie să ne audă vorbind. Prin limbă micul om primeşte toată zestrea spirituală umană. Cuvântul are puteri inimaginabile şi folosirea lui impune responsabilitate.

Ceea ce povestim ori citim copilului nu este întâmplător. În  funcţie de stadiul de dezvoltare al copilului, materialul de povestit trebuie să răspundă unor nevoi fizice şi sufletesc-spirituale, specifice vârstei, adică să-l hrănească fizic (corpul creşte armonios numai când copilul este fericit) sufleteşte şi spiritual.

Atenţie! Momentele de povestire ori lectură construiesc o relaţie sănătoasă, profundă şi frumoasă între copil şi părinte, edifică adevărata autoritate,  cea izvorâtă din iubire şi respect.

În preajma pruncului, adică de la 0 la 1 an vom vorbi blând şi liniştit, îl vom drăgăli, îi vom povesti ce facem, îi vom cânta cântece de leagăn şi vom citi poveşti ori din Biblie, fie şi în gând, vom spune rugăciuni. El nu vede la începutul perioadei, nu vorbeşte ca noi, dar înţelege perfect tot ce se întâmplă în jurul lui, tot ce facem, spunem şi gândim, toate acestea constituind ambianţa sufletească familială care încet devine “atmosfera” lui interioară. Nu ne punem problema înţelegerii conceptuale a ceea ce povestim, ci a transmiterii unor informaţii absolute cu o voce blândă, iubitoare, liniştitoare, ocrotitoare. Şi ceea ce transmitem este înainte de toate iubirea, faptul că vrem să fim lângă el şi astfel. Doar din punct de vedere fizic el este neputincios, spiritual este superior nouă.

De la 0 la 3 ani  părintele are timp să-şi facă un tezaur de poveşti, CD cu poveşti, cărţi ilustrate  alese cu grijă.

Copilului de 1-2 ani îi vom cânta scurte cântece, îi vom spune versuri ritmate, poveşti scurte, de 7-8 fraze.  Ex: Povestea ridichei, la care putem să ne ajutăm de un desen simplu. Scurte povestiri în versuri.   Importante sunt imaginile formate în mintea noastră când povestim,  tonalitatea vocii şi repetarea unor cuvinte, pentru a-i da timp să reţină. Se povesteşte pronunţând rar şi clar, fără interpretare, adică nu transmitem sentimentele noastre.

Copilul  poate învăţa Înger îngeraşul meu şi Tatăl nostru, pe care îl va spune  cum poate el, ca şi o rugăciune pentru masă. De ex. Pâine din bob, bob din lumină, lumină din slava divină…Poftă bună!, rugăciune ce cu timpul creşte, adică i se adaugă versuri.

Copilului de 2-3 ani îi vom cânta scurte piese, (nu şi dacă nu avem voce), îi vom spune versuri ritmate, poveşti clasice scurtate la  7-8 fraze,  ajutându-ne cu mâinile şi diverse păpuşi. Efortul de a scurta este benefic şi pentru noi, pentru că astfel ne gândim mai mult la povestea pe care o vom spune, lucru ce se va vedea în felul cum povestim.

La 3-4 ani spunem poveşti, îl învăţăm scurte poezii, cântece, dar în nici-un caz Căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ… La această vârstă copilului îi plac repetiţiile. Pentru această vârstă găsim poveşti în volumul Cercul poveştilor anului în grădiniţele waldorf. Ed. Biodin.

Nu recomand lăsarea cărţilor de poveşti la îndemâna copiilor  sub 6 ani, ca şi obiecte de joacă pe care le aruncă sau calcă în picioare…astfel copilul nu va avea respect pentru carte în toate sensurile. E bine să punem cartea în faţa copilului cu respect în suflet şi în gesturi, pentru conţinut şi obiectul în sine, aşa încât copilul să trăiască  respectul pentru  ea.

La 5-6 ani. Către  vârsta de cinci ani, copilul  cere să-i povestim cu aceleaşi cuvinte de fiecare dată. Este singura perioadă când putem citi copilului.  El  ne reproşează că am spus altfel decât ieri.  Repetarea   exactă îi dă un sentiment de siguranţă. Putem  spune copilului poveşti mai lungi şi îi putem cere să deseneze ce i-a plăcut mai mult, dar şi să povestească  el, fără a face din aceasta o piatră de încercare pentru el.

Măgăruşul Mariei de Gunhild Sehlin ed. Triade, Jacob Streit- Piticul Rădăcinel, Povestiri Biblice de I.Vasilescu ed. Sophia,etc.

Johana Spyri-Heidi-fetiţa munţilor, Selma Legerlof-Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, Nestor Urechea-Zânele din valea cerbului. Câte o povestioară/episod  pe zi. Şi acestea sunt tipul de  desene animate pe care le poate vedea copilul.

Între 6 şi 7 ani putem povesti integral poveştile şi basmele lui P. Ispirescu,  Călin Gruia,  Andersen,  Fraţii Grimm,  basme ruseşti, Surâsul Cerurilor de I. Vasilescu,  ed. Adonis.

ATENŢIE! Cărţile ce folosesc imaginile, subiectele din desenele animate sunt nesănătoase pentru copil, omorându-i imaginaţia şi creativitatea. Sunt  imagini caricaturale cu figurile conturate cu negru. În realitate obiectele, fiinţele nu au contur, apar ca suprafeţe de culoare, ca volume. Cele ce reproduc desenele animate cu Tom şi Jerry, ori altele asemănătoare predispun la agresivitate şi violenţă.

Lipsa imaginilor îi dă copilului posibilitatea de a crea el însuşi imaginile, iar acest proces contribuie la dezvoltarea cantitativă dar mai ales calitativă a creierului. În plus copilul vede adesea aure, elementali, îngeri, iar imaginile din cărţi l-ar pune în dificultate prin diferenţa dintre ceea ce el vede şi ceea ce găseşte în cărţi despre pitici, zâne, etc…

Ileana Vasilescu