Ce este educaţia sănătoasă ?

Este obişnuit azi, să întâlneşti suflete suferinde, cu multe probleme interioare, ce nu ştiu să  relaţioneze în viaţă şi care tot repetă întrebarea: Ce trebuie să fac? Ce vrea viaţa de la mine? Suflete sfâşiate, oameni, ce încep multe, nu termină nimic, dar rămân mereu nemulţumiţi. Oamenii cu probleme devin din ce în ce mai mulţi. Din ce cauză? Este o carenţă a educaţiei şi învăţământului. Felul în care noi ne formăm copiii nu trezeşte în ei  forţele, ce fac omul puternic pentru viaţă. Ceea ce face ca omul să aibe probleme, este ceea ce-i lipseşte, pentru că nu s-au trezit în el  la anumite vârste ale copilăriei  adolescenţei şi tinereţii, forţe care  nu mai pot fi trezite mai târziu(adică un rău ireversibil.  (R.Steiner-Educaţia o problemă socială-Ed. Biodin, 2006)

Educaţia sănătoasă, construieşte omul întreg adică trup, suflet, spirit, Eu.  Procesul educativ devine o artă, ce dezvoltă, ameliorează, educă toată fiinţa umană. Educând trupul, educăm şi voinţa,  esenţială pentru a făptui. Motivaţia justă şi moralitatea se conturează prin educarea sufletului. Educarea spiritului se referă mai puţin la achiziţia de informaţie pământească şi vizează dobândirea apritudinilor necesare cunoaşterii spirituale, corectei relaţionări cu iubirea, cu spiritul.

Punând  problema  educaţiei sănătoase vine imediat întrebarea: Prin  ce  educaţia curentă poate să fie sau  este nesănătoasă?

Adevărata educaţie  se adresează omului întreg şi nu pierde din vedere, că venind din lumile spirituale la naştere, copilul aduce cu el o zestre spirituală, ce trebuie sporită, că vine pe pământ să dobândească aptitudini ca moralitatea, generozitatea, veneraţia, iubirea, raportarea corectă la Hristos, care să-i permită evoluţia spirituală.

Concentrarea pe achiziţia de informaţie, face educaţia unilaterală, adresându-se numai intelectului, care este partea minoră, doar un suport material al spiritului. Excesul de informaţie la vârste fragede, când copilul nu are încă capacitatea de a judeca logic, duce la o gândire dogmatică, usucă sufleteşte (cinism, fanatism, terorism) şi predispune la scleroză în toate formele ei. Împărţirea în curs de 50 de minute şi „crosul”de 4-6 discipline zilnic, distruge capacitatea de a asculta şi de a se concentra, scade capacitatea de a memora, iar prin necunoaşterea raportului corect dintre abstract şi artistic-imaginativ se instaurează o respiraţie fizică, sufletească şi spirituală superficială şi o slăbire a plămânilor, voinţei şi forţelor de viaţă.

Când copilul învaţă la cinci-şase ani literele şi cifrele el consumă din forţele de creştere pentru că nu posedă încă forţe de învăţare. Folosirea calculatorului la vârste fragede, omoară forţa de viaţă, echilibrul sufletesc, voinţa, imaginaţia şi creativitatea, prin abuzul de abstract şi violenţă, prin lipsa de adevăr şi spiritual.(doar câteva exemple)

Statul  şi şcoala subordonată economicului şi politicului, îşi propun să pregătească individul numai pentru necesităţile economice, sociale şi politice imediate ale societăţii şi economiei de consum, de ieri, de  azi, de mâine, uitând că înainte de toate, e nevoie să învăţăm să fim oameni.

Pedagogia şi şcoala sunt, se ştie, cu un pas în urma dezvoltării şi necesităţilor societăţii. Şi cine poate spune cu exactitate, cum va fi lumea de mâine, cum va funcţiona societatea copiilor şi nepoţilor noştri? În 1989 eram cu toţii siguri, că după atâta totalitarism, odată liberi, vom sări, economic, social şi psihologic, direct în capitalismul sec. XXI, şi nimeni nu-şi imagina, că vom reface atât de dureros şi jenant, paşii parcurşi de capitalismul începutului de secol, anii 1920, că vom păstra modul de gândire comunist (vezi: birocraţia, corupţia, lenea, materialismul sub toate formele lui), care cu atâta seriozitate ne-a fost întipărit în anii de şcoală.

Pe de altă parte trăim într-o epocă care presupune recalificare din cinci în cinci ani, ceea ce se poate realiza numai cu un om care în şcoală a dobândit abilităţi şi nu informaţii ce se pot găsi pe google.

Noi, ca părinţi, lăsăm educarea copilor  în seama acestei şcoli politizate şi subordonate economicului, centrată pe orice altceva decât copil, nevoile sufletesc-spirituale şi viitorul lui.

Soluţia optimă este educarea şi instruirea (instruire înseamnă achiziţie de informaţie) unui individ liber şi deschis, cu gândire vie, motivat, activ, creativ, care să poată face faţă oricărei schimbări. Educaţia ce are ca ideal un astfel de individ, este o educaţie sănătoasă.

O concepţie eronată despre lume dă naştere unui caracter greşit, ce duce la acţiuni greşite, ce provoacă boli, nenorociri şi determină închiderea perspectivelor. Concepţia despre lume se  rezumă la câteva principii: Care este  sensul vieţii? Ce este fericirea? Cum să obţii mai multe în viaţă? Cum să devii mai bun? Când adolescentul identifică sensul vieţii cu valorile materiale, sfera  emoţională şi posibilităţile de cunoaştere se îngustează. El are o adaptabilitate scăzută la lumea înconjurătoare şi la orice situaţie ieşită din comun, răspunde cu gânduri şi acţiuni agresive.

Când elevul  vede scopul şi sensul vieţii în dezvoltarea aptitudinilor şi intelectului, spectrul  emoţional devine larg ca şi  posibilităţile de  dezvoltare şi  adaptare la lumea înconjurătoare,  iar nivelul fericirii se situează la el cu o treaptă mai sus.  Când  tânărul va înţelege că scopul şi sensul vieţii constau, în atingerea acelui nivel de iubire din care a luat naştere universul,  obiectivele secundare se vor putea conecta la scopul principal, iar capacitatea de adaptare, de cunoaştere a lumii va atinge cote maxime. Cu cât mai ample sunt emoţiile iubirii, sporeşte  densitatea informaţională a acesteia şi  mai subtil planul, la care accede iubirea, apropiindu-se de planul informaţional primordial.  După  distrugerea învelişului fizic al omului, sentimentul iubirii continuă să existe.  Valorile  materiale  se pierd odată cu îmbătrânirea şi moartea. De aceea dorinţa de a face din acumularea  materială sau spirituală scopul suprem al vieţii poartă în sine  premisele  traumelor psihice, ale  stresului imposibil de depăşit.

Dinamica valorilor materiale şi spirituale, ca bunăstarea materială, aptitudinile, coeficientul intelectual, potenţialul spiritual şi abilitatea de a dirija lumea  înconjurătoare, este condiţionată de proporţiile sensibilităţii noastre, de capacitatea noastră de a simţi iubirea. Când omul se axează pe iubire şi blândeţe şi nicidecum pe emoţiile negative, eliberându-se treptat de dependenţa faţă de lumea înconjurătoare, el se apropie de cauza primordială, căpătând astfel posibilitatea de a se dezvolta armonios, spune S.N. Lazarev în „Trepte către divinitate”.

Ileana Vasilescu