Ce are responsabilitatea cu a da de pomană…

Există pomana mortului, obiceiurile ce includ şi daruri de mâncare, haine, etc. întru buna călătorire a decedatului până în lumile spirituale, pe care creştinii le respectă. Trebuie această pomană să fie bogată, de unde şi expresia sinonimă excesului:”ca la pomană…”. Cuvântul are o sonoritate destul de balcanică. La biserică avem „Cutia milei” …sună mai puţin pământesc… dar se umple.
Din valorile poporului român face parte şi mila concretizată material. Odată cu comunismul, care ne-a jefuit şi de valorile noastre culturale şi morale, s-a cam pierdut sensul darului, făcut celui în nevoie după reguli precise.
Puţin cunoscute sunt legile dăruirii pentru că înainte de 1940 ele se învăţau în familie, la şcoală, la biserică…
Darul se dă indirect prin altă persoană care face legătura dintre cei doi, dar păstrează confidenţialitatea. Faptul că cel dăruit şi cel care dăruie nu se cunosc îi păzeşte pe amândoi de la tot felul de sentimente care ar scădea valoarea darului, ca de ex. pentru cel care dă, orgoliul, ce se insinuează când te aştepţi mai puţin.
Nu se dăruieşte nici ce ne prisoseşte, nici ce nu ne mai trebuie, deşi se găsesc primitori şi pentru acestea dacă ne interesăm destul. Se dăruieşte ce şi cât are nevoie cel care primeşte şi şi-a(ne-a) făcut cumva cunoscută nevoia lui, de regulă tot printr-un terţ, astfel fiind scutiţi de surpriza de a ajuta impostori.
Faptul că ce… sau cât… îi este necesar celui în nevoie, poate depăşi disponibilităţile noastre aduce elementul sacrificiu pe care darul îl implică. Dacă nu avem totuşi cât îi trebuie celui aflat în nevoie putem implica şi altă persoană păstrând cu stricteţe confidenţialitatea persoanelor şi sumelor. Darul trâmbiţat: am dat atât… numai dar nu este… Totul trebuie făcut într-o deplină sinceritate, care dacă nu există anihilează valoarea darului.
Apoi trebuie să ştii/controlezi întrun fel, desigur indirect, cum a fost folosit darul tău. Un leu dat pe stradă unui cerşetor este un dar problematic pentru că nu ştim dacă am ajutat sau am făcut un rău. Poate cerşetorul bea, se droghează, poate este terorizat de cineva să cerşească spre folosul aceluia şi atunci noi, cu leul nostru, nu facem decât să perpetuăm aceste lucruri şi să contribuim la nefericirea lui.
Darurile pot fi de toate felurile: mâncare, haine, bani, medicamente, servicii, muncă, voluntariat, logistică, publicitate, informaţie, loby, etc.
Dar iată că lumea modernă ne pune la dispoziţie un nou mijloc: 2% din realizările noastre le putem ghida spre ceva bun. Cu numai 2% ai noştri putem face lucruri minunate dacă îi direcţionăm spre o faptă bună, pe care singuri n-am putea-o face, pentru că pur şi simplu nu avem destui bani. Apoi faptul că fiecare pune puţin, puţin din puţinul lui, face pe Dumnezeu să pună mai mult…şi numai cu conştientizare şi responsabilitate, noi biete fiinţe muritoare, îl putem face pe însuşi Dumnezeu să se implice!
În plus statul a demonstrat deja că nu se gândeşte la noi, iar statul nu poate şi nu trebuie să hotărască pentru noi. Statul trebuie doar să se pună în slujba comunităţii, s-o servească. Ca om responsabil nu pot lăsa statul să hotărască pentru mine!
Nu vreau să vă rog să direcţionaţi cei 2% către ceva, cineva…
Mi-am propus să vă amintesc doar ce este darul, ce responsabilităţi implică şi mai ales că toate acestea sunt lucruri ce ţin de educaţie…
Ileana Vasilescu