Ce are de făcut părintele copilului de patru ani?

A venit timpul să se joace fără restricţii. Adulţii trebuie să ia în serios aceste jocuri şi să îmbogăţească viaţa interioară a copiilor, propunându-le idei şi oferindu-le  variate posibilităţi. Duceţi-vă copilul la o grădiniţă unde poate asculta basme, unde are spaţiu pentru imaginaţia lui: buturugi, cutii goale de lemn, carton, rafie, coşuri împletite,  cuburi, scânduri, creioane colorate, hârtie, lipici, lădiţe cu nisip, orez, mălai, pietriş, apă, iarbă, frunze, copaci, gâze, caolin pentru modelat, acuarele, juc[rii de lemn, etc., unde educatoarea nu vrea de la copii performanţe de nici un fel.

Scaunele, pe care se stă la masă devin cal, maşină, moară, vapor, tren, gară, iar când jocul se termină redevin scaune.

Putem face copilului nostru o căsuţă din carton, destul de mare pentru a intra în ea…va fi foarte fericit!

Jocurile  pot să ducă la conflicte între copii căci aceiaşi masă este deal pentru băieţi şi casă pentru fete. Este îndatorirea adultului să întrerupă cu diplomaţie un astfel de joc înainte să degenereze în ceartă, mai ales în parc.

Pentru copil timpul e nelimitat, lung, prea lung, şi vieţuieşte cu plăcere schimbările ce ţin de anotimp şi sărbătorile anuale: Paşti, Crăciun, Sânziene. Intră în sarcina educatorului (părinte, bunic, educatoare) organizarea vieţii copilului, viaţă, în care basmele, cântecele, individualizarea zilelor săptămânii şi a ciclului anual să ocupe locul primordial. Ne interesăm ce fac la grădiniţă şi continuăm sau compensăm acasă…

Părintele şi educaţia trebuie să transforme şi să folosească influenţa creatoare şi modelatoare a naturii, elementelor, anotimpurilor, muzicii, culorilor, cuvântului în imagini de neuitat, care prin încărcătura lor spirituală să îmbogăţească sufleteşte viitorul om, să-i creeze modele de viaţă sufletească.

Relaţia adult-copil trebuie să se deruleze sub semnul sincerităţii, bucuriei autentice şi încrederii în copil şi viitor.

Basmele sunt foarte importante pentru că prin basm părintele şi copilul pot avea o relaţie, o trăire cu înalte cote spirituale. Prin basm cel mic primeşte adevăruri eterne, se conectează la spiritualul din care tocmai a descins, primeşte cunoaştere valabilă toată viaţa. Basmul raportează micuţul la bine şi rău, la imaginea morţii şi imaginea vieţii. Conţinutul lor este alcătuit din adevăruri profunde, ce nu ţin de efemer ci de peren, de etern.

Încă mai spunem timp de 7-8 zile aceiaşi poveste.

Să nu ne lăsăm tentaţi să punem copiilor CD/uri. Sunt multe poveşti la rând, adesea limbajul abundă în neologisme străine de trăirile copiilor (au tot timpul din lume să dobândească terminologie actuală!) fără să mai subliniem că adesea se înregistrează jalnice rezumarte!!

Este vârsta la care putem merge la teatrul de păpuşi. Dacă în localitate nu există teatru ne putem mobiliza să organizăm noi înşine teatru. Confecţionăm câteva păpuşi şi-i dramatizăm copilului  poveştile. Dacă nu ne permitem să cumpărăm un teatru de păpuşi din lemn, gata confecţionat, putem improviza pe un scaun sau o masă o scenă…

Putem face aceasta măcar de ziua copilului când spunem Povestea de ziua de naştere!!?

Să mergem sau nu la biserică? Una din cele mai frecvente dileme este aceasta: Să ducem copilul la biserică? Copilul n-are răbdare…etc. Dumnezeu este unul singur iar diferitele culte sunt date de El în funcţie de necesităţile evolutive, sociale şi istorice ale comunităţilor umane. Toate religiile sunt bune şi de aceea se vor uni curând în una singură. Dumnezeu  nu este dogmă, care a fost inventată de instituţia bisericii. Copilul trebuie dus la biserică pentru a învăţa respectul, credinţa dar mai ales veneraţia. Veneraţia se învaţă mai uşor prin contact direct (prin imitaţie) pentru că este greu de explicat şi învăţat, dificil de cuprins în cuvinte. Duceţi copilul la biserică, spre finalul liturghiei, la Crez şi Tatăl nostru, la Împărtăşanie. Dacă suntem suficient de atenţi vom observa că această parte a Liturghiei se întâmplă la o anumită oră şi deci putem merge cu copilul de la zero la opt ani numai pentru aceste părţi din slujbă. Veneraţia este o trăire, un sentiment ce descuie Cerurile. Este benefic pentru evoluţia sănătoasă a copilului să vadă că adulţii recunosc şi ei o autoritate autentică…

Ceea ce se chema candva cucernicie,

Se cheamă astăzi, a trăi neapărat întru adevăr.

Ceea ce era candva iubire,

Este astăzi responsabilitate faţă de semeni.

Ceea ce se numea candva smerenie,

Este astazi curaj în faţa soartei.

R. Steiner

 

Un părinte care îşi iubeşte cu adevărat copilul nu-l lasă la televizor, PC, sau să se culce după 8,30-9 seara, informându-se cât de nocive sunt.

                                                                                                                                              prof. Ileana Vasilescu

Bibliografie: B.C.J.Lievegoed-Fazele de evoluţie ale copilului

                            Curs C.Bee- Copilul de la 0 la 7 ani şi culorile

                             R.Steiner- Antropologia ca bază a pedagogiei