Care este legătura dintre antroposofie şi pedagogia Waldorf?

Dacă oamenii nu știu prea multe despre Rudolf Steiner și despre antroposofie, ar putea ușor crede că profesorii de la școlile   Waldorf – cu concepția lor antroposofică despre lume – sunt mânați de un fel de “zel al convertirii” în munca lor zilnică. Această părere se bazează pe neîntelegerea a ceea ce de fapt se petrece. Antroposofia nu este o formă de religie, nici un sistem filosofic terminat, ci un drum, pentru a dobândi cunoștințe despre lume și om. Cine merge consecvent pe acest drum interior de instruire cu exercițiile sale de formare a gândirii, voinței și sentimentelor poate să se convingă prin experientă directă că existența noastră fizică este pătrunsă de o lume  “suprasensibilă” și că omul, conform ființei sale interioare — cu toate că de regulă nu știe nimic despre aceasta -provine din această sferă. Pentru copiii și tinerii sub 18 ani rămâne neinteresant și ar fi total greșit să se ocupe de studiul antroposofiei sau al exercițiilor interioare care sunt legate de o astfel de instruire. Profesorul nu are nevoie de antroposofie pentru a o preda direct la oră ci pentru propria sa formare. Rudolf Steiner accentuase des și foarte insistent că pedagogul își poate îmbunătăți esențial metoda de predare și percepția dezvoltării copilului printr-o astfel de instruire interioară.

Misiunea profesorului este nu de a leza “Eul” elevului ci de a contribui ca instrumentul (corpului și al sufletului) să fie astfel format încat individualitatea (spiritul) să se poată așeza în acesta și să-l poată folosi  liber. Cum să utilizezi în practică diferențieri atât de subtilele.


Pedagogia Waldorf a fost fondată  de  Rudolf Steiner – Cum a răspuns el la o astfel de întrebare? “Sarcina profesorului este cea mai mare negare de sine. El trebuie să trăiască în apropierea copilului astfel încât spiritul copilului să-și dezvolte propria viață din simpatie pentru viața profesorului. Nu avem voie să facem niciodată din copil o copie a noastră.  Nu trebuie să trăiasca în el în continuare, cu forța, în tiranie ceea ce a fost propriu educatorului, nici mai târziu la vremea când ei vor fi terminat școala și educația. Trebuie să putem educa în așa fel încât să înlăturăm piedicile fizice și psihice, din calea a ceea ce pătrunde în copii, în fiecare epocă, dintr-o ordine cosmică divină, și să creăm elevului o ambianță prin care spiritul său să poata intra în viață, cu deplină libertate”. (Conferința din 19.VIII. 1922)

Cine nu-și poate reprezenta că există o lume suprasensibilă din care provine omul, ar putea considera aceste vorbe de neînteles sau ciudate. Cine însă vede posibilitatea de a pătrunde în aceste noi perspective, va găsi mult în spatele cuvintelor. Ce anume vor să spunăăvorbele “negarea de sine a dascalului”, îl putem trăi concret cu copiii, în orice privință, și astfel vom găsi felul propriu de a “servi” individualității elevului în loc s-o “formăm”. Există însă motive și mai profunde pentru care orice “prozelitism” trebuie să fie străin de dascălul  Waldorf.

(din vol. Educație pentru libertate)