CHRISTOF WIECHERT : MIŞCAREA WALDORF (4)

90 ANI de  ŞCOALA WALDORF  sau exersarea dialogului. (4)

Contribuţia lui Emil Molt

Să ne îndreptăm atenţia spre Evul Mediu, în sensul în care a făcut-o Walter Johannes Stein. Biserica Romană în sec. VIII-IX şi-a extins puterea pe întreg continetul European. În aceeaşi perioadă, călugări irlandezi şi scoţieni şi-au exercitat acţiunea pe teritoriile uscate ale Europei. A treia putere, destul de tăinuită, a fost creştinismul esoteric, cu o radiaţie discretă dar puternică, cum descrie Steiner în Scrisorile Michaelice.

Curentul Roman era reprezentat de episcopul Romei, împuternicitul deplin al Papei. Viaţa socială era puternic influenţată de această putere, prin legi scrise, prin reguli de conduită morală, precum şi prin preamărirea bisericii, s-a creat o dependenţa faţă de aceasta, pe scurt: atât pentru gândire, cât şi pentru modul de viaţă însemna o împletire a forţelor structurale, rigide şi de îngrădire. Dacă te lăsai pradă acestor forţe puteai beneficia de un confort.

În Anglia, Scoţia şi Irlanda exista un alt curent creştin. Avea un caracter mai individual, mai liber şi mai interiorizat. În Europa au ajuns importanţi oameni de ştiinţă sub influenţa acestui curent, ei încă educau în spiritul „Artei libere”.

La Curtea Karolingienilor s-a resimţit influenţa ambelor curente şi asta a dus la formarea unui puternic impuls cultural şi pedagogic. Rudolf Steiner a  caracterizat situaţia acestei perioade istorice astfel: creştinismul reprezentat de dogmele romane şi structurile bisericeşti se aflau pe o poziţie ierarhică superioară faţă de creştinismul esoteric. Răspândirea creştinismului exoteric a fost inspirat de spiritul culturii greceşti (Arheul). Rudolf Steiner descrie cum acest mare spirit ca să nască din grec această măreaţă cultură, a renunţat la o misiune mai înaltă pe scara Ierarhiilor Cereşti, şi ca Arheu a devenit inspiratorul răspândirii creştinismului exoteric.

Inspiratorul creştinismului esoteric a fost Arhanghelul popoarelor celtice din Vestul Europei până în Alpi, precum şi al popoarelor Scandinavice. Pentru îndeplinirea acestei misiuni şi acest Arhanghel a renunţat la evoluţia proprie, astfel şi-a dus la îndeplinire răspândirea creştinismului esoteric, aceasta în exterior s-a resimţit prin influenţa curentului vestic creştin. Acest curent nu a fost condus de un mobil central, ci de impulsul individual, voinţa individuală a călugărilor. Astfel dominaţia marii puteri romane şi spiritul individual, flexibil şi liber stau faţă în faţă.

Cum se leagă  toate astea cu Emil Molt, Rudof Steiner şi epoca noastră istorică? În conferinţele din septembrie 1920 despre „Antropologia generală”, Steiner a trebuit să le spună profesorilor că arta educaţiei nu poate să aibă la bază impulsul învăţământului anglo-american, ci trebuie să aibă la bază impulsul central-european, din direcţia Herner-Gothe-Schiller-Fischte (Nu mai trebuie subliniat, că Steiner în acest context făcea referire la aspecte sufleteşti, nu la aspecte politice sau de apartenţă naţională). Contradicţia dintre impulsul învăţământului vestic şi cel central-european, în concepţia lui Steiner, este că cel vestic este axat pe individualitatea elevului şi în consecinţă o dezvoltă în direcţia pe care o cere practicarea unei profesii.Cine are talent la matematică să fie matematician, cine are talent la sculptat să fie sculptor. Suntem înclinaţi să credem că s-a depăşit această fază, însă tocmai în zilele noastre educaţia are un puternic caracter selectiv şi orientat spre rezultate. Stilul vestic de educare a devenit stilul întregii lumi. În America găsim acest stil la fel de mult ca în Rusia, Japonia, India, ori în Coreea iar în Europa este stilul principal. Formarea aceasta în stil raţional, se bazează pe concepte economice şi reprezintă succesul final al învăţământului.

Filozofia puternică a creştinismului roman s-a răsfrânt şi asupra gândirii comune şi  gândirii ştiinţifice şi şi-au pus amprenta asupra lor. În educaţie aceasta s-a reflecat printr-o rigiditate inexistentă anterior, de asemenea a dus la o selecţie intelectuală şi la diferenţieri în funcţie de carenţele comportamentale  Întrebarea ce se pune este cât sunt dispuse şcolile Waldorf ca în această conjunctură să funcţioneze împotriva curentului majoritar. În legătură cu aceasta se pune şi problema identităţii şcolilor Waldorf.

Articol apărut în „Das Goetheanum” 2009/39 şi revista „Legaturi de destin”

Tradus de Cristina Duneş, membră a Asociaţiei Waldorf Oradea.

Sarcini educative pentru părintele copilului de opt ani

Copilul are nevoie să păstreze contactul cu natura şi ritmurile ei pentru a-şi păstra întreagă robusteţea sufletească. Mult timp petrecut în natură, vacanţe la bunici la ţară.(vezi art. Călătoria 1,2)

Sarcina părintelui este să aducă artisticul în viaţa copilului. De ex. îi cerem copilului să deseneze ce a învăţat la şcoală sau să facă o compunere despre ce s-a întâmplat la şcoală.

Pentru mamele care au stat cu copilul până la şapte ani este un moment dramatic în care trăieşte adevărul că facem şi creştem copii pentru a-i dărui lumii… în plus de regulă copilul s-a îndrăgostit de învăţătoare, o admiră şi compară cele două autorităţi.  Deseori exclamă: Mamă doamna este atât de frumoasă! De fapt, doamna poate că nu este foarte frumoasă dar copilul îi simte dragostea, percepe frumuseţea sufletească şi recunoaşte adevărul celor ce i se spun la şcoală…

Este important să nu punem copilul în dificultate spunându-i altceva decât i se spune la şcoală. Pentru aceasta e nevoie să ţinem o legătură strânsă cu şcoala cu învăţătoarea.

Copilul trebuie însoţit în adaptarea la noul stadiu de dezvoltare,  la cerinţele crescânde ale programului şi programei şcolare.

Începe să citească singur şi trebuie stimulat cu cărţi frumoase ca ilustraţie şi conţinut (vezi lista lecturilor la diferite vârste), ajutat, susţinut (îi facem un raft anume pentru cărţile lui de lectură, îi cumpărăm semn de carte frumos, îl încurajăm să ne povestească). Dacă nu citeşte singur cu atât mai mult vom continua să-i cititm noi seara.

Program redus de televizor la ore adecvate. Recomand DVD şi filme / desene animate atent selectate de părinte ca şi parte a programului educativ şi nu ca degrevare a părintelui de propriul copil, când are alte preocupări.

Oraşul oferă avantajul spectacoleleor de muzică, teatru, balet, operă special pentru copii, diverse activităţi şi concursuri organizate de diverse foruri de stat sau nonguvernamentale.

Îl înscriem la un cerc artistic sau de alt tip.

Prof. Ileana Vasilescu

Începe şcoala ! (5)

(Sfaturi pentru părintele elevului din clasa I)


Daca până acum nu ţi-ai pus problema să construieşti o relaţie cu propriul copil începerea perioadei şcolare este ultimul  moment propice.

Ce ne leagă de oameni?

Clipele foarte frumoase ori momentele grele, de încercări ale vieţii…

Facem tot ce putem pentru ca micul nostru şcolar să n-aibe parte de dureri, şocuri etc. Astfel de momente vin mai târziu de la sine. În acele momente am vrea ca amintirea copilăriei frumoase şi fericite să-l întărească să-i dea putere…

Pentru acesta e nevoie să lucrăm neîncetat la relaţia noastră cu copilul.

Relaţia cu copilul se construieşte pe principiul: dacă dau unui om flămând un peşte, l-am hrănit o zi, dacă îl învăţ să pescuiască, se hrăneşte singur toată viaţa.

1.Creăm cât mai multe momente frumoase şi de bucurie, cu curaj, cu imaginaţie: îl ducem în locuri speciale, frumoase, organizam activităţi ptr. doi: părintele şi copilul (când celălalt părinte este plecat în delegaţie!).

2. Ne păstrăm tot timpul umorul, mai ales în clipele dificile!

3. Ne respectăm promisiunile.

4. Rezervăm timp să-l ascultăm şi să fim tandri cu el.

5. Folosim poveşti cu tâlc pentru a-l certa.

6. Ne sprijinim autoritatea pe valoare.

7. Îi construim încrederea în sine, necesară dobândirii discernământului.

Prof. Ileana Vasilescu

Ce spun părinţii despre pedagogia/şcoala Waldorf

Din catalogul Expozitiei Internaţionale pentru Educaţie UNESCO de la Geneva

„Experienţele fiicei mele, Diana, la Sacramento Rudolf Steiner School au fost fascinante şi au deschis multe orizonturi noi. Sper ca mai mulţi părinti vor face posibilă urmarea unei şcoli Waldorf de către copiii lor.”


Russel Schweickart,

Astronaut NASA, Consilier Tehnologic (1963-1979),

Membru al California Energy Comission.

Îmi face o deosebită plăcere să spun câteva cuvinte personale despre educaţia Waldorf. Declar deschis că urmarea High Mowing Rudolf Steiner School a constituit un mare succes pentru fiul meu. În trei ani i-a reuşit corpului profesoral, cu o dăruire deosebiă, să-i ghideze întreaga străduinţă în direcţia activităţii sprituale şi a responsabilităţii umane. Atmosfera deosebită, cred eu, face din High Mowing un loc unic. Şcoala evidenţiază cele mai bune capacităţi. Acest lucru nu se întâmplă însă de azi pe mâine, dar valorile care le sunt transmise în lucrul permanent cu profesorii lor, le dau un fundament pentru întreaga viaţă, pe care pot construi. Sunt deosebit de recunoscator pentru contribuţia cu răbdare, simpatie, interes şi angajament faţă de fiul meu a întregii comunităţi de la High Mowing. Întrun  cuvânt aş putea spune doar că acest sistem funcţionează.”

Gilbert M. Grosvenor,

Presedinte şi Reprezentant al Naţional Geographic Society

aaaCa psihiatru cu interes deosebit pentru probleme de evoluţie, precum şi ca mamă a două fete care au urmat şcoala Rudolf Steiner din New York City din grădiniţă până la încheierea liceului, m-a fascinat în mod deosebit felul în care tot ce fac profesorii din şcoala Waldorf  împreuna cu copiii corespunde întru totul cu treapta de evoluţie pe care se află. Am impresia că fiicele mele – cea mai mare se afla înaintea încheierii studiilor de medicină, cea mică studiaza dreptul în primul an – au profitat atât intelectual, cât şi în privinţa înclinaţiilor sociale, culturale sau estetice, iar acest lucru cred că este datorat spectrului larg şi calitaţii profunde a programei şcolare urmată de profesori.


Iona Ginsburg, M.D.
Profesor Asistent pentru Psihiatrie Clinică, Columbia University;

membră în Conducerea New York Society for Adolescent Psychiatry;

fostă presedintă a Metropolitan Mental Health Association.

Am un interes deosebit pentru şcolile progresiste, şi  în şcolile Waldorf  acest lucru ar putea să ne dea – ca părinţi – o diversitate mult mai sănătoasă  în sistemul educaţional al acestei ţări. Nu pot judeca dacă  şcolile Waldorf sunt şcolile cele mai bune posibil. Dar consider că ele sunt cele mai bune pe care le avem astăzi şi doresc ca ele să cucerească viitorul.

Martin Wagenschein, in „Erinneruncen fir Morgen, 1983″

Ce nu ştiu părinţii ?

Banii, cultura, funcţiile, studiile noastre, ipotetica putere, confortul de acasă nu-l educă pe copil!

Sugarul  şi copilul mic sunt un imens organ de simţ. Prin toată fiinţa lor ei simt ce se petrece în preajma lor. Simt  îndoielile şi mâhnirile mamei, patimile, furia  tatălui stârnită de problemele de la servici, frustrările, nemulţumirea părinţilor faţă de  viaţa pe care o duc, obsesiile, neîmpăcarea cu propria soartă, înclinaţia spre a vedea doar partea goală a paharului, necredinţa, lipsa idealurilor şi evident calităţile.

Nu numai că le simt, ci curând încep să le imite sufleteşte, însuşindu-şi-le ca pe o matrice sufletească, care va deveni felul lor de a fi şi de a privi viaţa. Adică maturul de mai târziu va fi interior un mânios, un învins al vieţii,  un nemulţumit, un fricos, un frustrat,  sclav al propriilor prejudecăţi,  un disperat, un om uşor de manipulat dacă aşa au fost părinţii lui şi cu astfel de simţăminte au stat în preajma copilului. Când copilul învaţă să vorbească, el îşi imită părinţii. Va vorbi, cum vorbesc ei, corect/ incorect gramatical, cu automatisme/ ticuri verbale,  limbaj de lemn/ vulgar, răstit/liniştit, ori poate corect, echilibrat, din inimă… Copilul  nu face legătura cuvânt obiect, ci el înţelege gândul părintelui, în primă fază. Adică el aude interior  gândul părintelui.

Astfel el va imita gândirea părintelui, lipsa de logică, subiectivismul, materialismul, prejudecăţile dar şi calităţile câte sunt. Îi  cerem copilului să nu mintă, să nu fure, să fie corect, în timp ce noi minţim cu neruşinare, facem compromisuri, pe care le numim diplomaţie, nu ne luăm bilet de autobuz, sau facem copii xerox la servici, adică mici furtişaguri,(amintesc doar  mărunţişuri pentru a nu jigni) etc. Moralitatea sau imoralitatea noastră este preluată prin imitaţie

Nu teoriile noastre îl educă pe copil, ci faptele noastre. La 9, la 12, la 14, la 18 ani copilul devenit critic, vede toate aceste lipsuri, imoralitatea noastră şi este uimit, dezamăgit, şocat, iar noi ne pierdem autoritatea tocmai când avem mai multă nevoie de ea.

Când copilul este mic, părintele plin de avânt face planuri spectaculoase şi minuţioase pentru educarea şi soarta lui. Dar nu aceste planuri îl construieşte sufleteşte şi educă pe copil, ci felul în care acţionează, simte şi gândeşte părintele.

Educăm copilul prin ceea ce suntem! Nu copilul trebuie schimbat, ci noi înşine, felul în care gândim, simţim, acţionăm. Nu asupra copilului trebuie să acţionăm, ci asupra noastră.

Fac foarte mult pentru copilul meu şi singurul lucru adevărat, atunci când mă îndrept spre mine însumi, mă cunosc, mă autoeduc, mă informez, mă străduiesc să devin un părinte mai bun.

Prof. Ileana Vasilescu

Cum evaluează Ministerul alternativele educaţionale ce funcţionează în Romania? (5)

Evaluarea Ministerului Educatiei si Cercetarii privind alternativele educationale din Romania – 2003 (extras)

Oportunităţi:

• scăderea populaţiei şcolare la nivel naţional determină diminuarea numărului de catedre la şcolile de stat şi, în acest context, parte din personalul didactic disponibilizat poate fi încadrat în sistemul alternativ;
• relaţiile cu colaboratorii externi facilitează accesul la informaţie, documentaţie ştiinţifică, cât şi posibilităţi suplimentare de dezvoltare a bazei didactico-materiale.


Ameninţări:


• promovarea unei concurenţe neloiale între diverse unităţi de învăţământ alternativ destabilizează subsistemul;

• inexistenţa unui feed-back între comunitatea locală şi şcoala alternativă, privind integrarea socială a absolvenţilor, lipsă care poate genera fie o şcolarizare supradimensionată sau un excedent de calificare, pentru domenii deja saturate cu personal;
• instabilitatea economică face imposibilă prognozarea cifrelor de şcolarizare, existând ameninţarea ca unele specializări să dispară de pe piaţa forţei de muncă până la încheierea studiilor;


• alternativele nu manifestă suficient interes pentru un parteneriat real cu Inspectoratul Şcolar;
• selectarea cadrelor didactice în baza avizului alternativelor poate facilita o prestaţie didactică mediocră, aspect concretizat în slaba pregătire a elevilor
• în privinţa certificării studiilor trebuie arătat ca verificările făcute de MEC în octombrie 2000 şi februarie-martie 2001 au stopat ilegalităţile şi au asigurat condiţiile necesare pentru respectarea prevederilor legale în domeniu. Cu toate acestea, se menţin încă unele întârzieri în eliberarea actelor de studii de către unităţile de învăţământ alternativ particular.
• registrele matricole conţin mediile anuale şi generale pe ani de studiu, care convertesc evaluările de tip descriptiv realizate la sfârşitul anului şcolar de învăţătorul clasei sau de fiecare profesor la disciplina la care este titular. Acest lucru se realizează cu încălcarea prevederilor art. 26, al Metodologiei nr. 10593/09.04.1998. („cu renunţare la note”).
• Neutilizarea cataloagelor tipizate, cu structură aprobată de minister şi eludarea prevederilor „Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea învăţământului alternativ bazat pe pedagogia Waldorf’, aprobată cu nr. 10593/09.04.1998, care prevede ca documente şcolare specifice: caietul individual de evaluare, registrul de prezenţă, certificatul anual de absolvire şi mapa cu lucrările personale. Se impune aplicarea cu consecvenţă a prevederilor „Regulamentului de organizare şi funcţionare a alternativelor educaţionale de stat şi particulare”, care prevede la art. 23 şi 24: „documentele şcolare obligatorii sunt cele prevăzute pentru învăţământul preuniversitar de stat, şi după caz, documente complementare specifice alternativei respective” şi, iar, „regimul actelor de studii este identic cu cel al unităţile din sistemul naţional de învăţământ”.

Notă: Să nu uităm că ministerul evaluează plecând de la convingerea că singura pedagogie valabilă este cea promovată de el. Cu toate acestea persoana care a făcut evaluarea a dat dovadă de profesionalism recunoscând “meritele” alternativelor.

Începe şcoala ! (4)


(Sfaturi pentru părintele elevului din clasa I)

 

Puţini ştiu că sănătos pentru copil este ca de la şapte ani tatăl să se ocupe de copil, să facă lecţiile cu el, să iasă la plimbare, să se joace cu el…

De regulă bărbaţii sunt mai aşezaţi interior, siguri pe ei, autoritari în sensul bun. Însăşi prezenţa unui bărbat impune respect în general, copiilor…Iar copilul, de la şapte la paisprezece ani are nevoie de echilibrul, de siguranţa, de liniştea şi capacitatea de concentrare specifice bărbaţilor pentru a se simţi în siguranţă şi pentru a avea în preajmă o autoritate iubită pe lângă cea a dascălilor.

Nu doresc câtuşi de puţin să dau impresia că mă îndoiesc de capacităţile mamelor. Aici este vorba de calitatea spirituală a ceea ce numim masculin. Desigur orice fiinţă are o parte masculină şi una feminină. Cea care domină, dă sexul, deşi   viaţa de zi cu zi ne dă posibilitatea să vedem şi femei „masculine”,  prin autoritatea şi voinţa lor şi bărbaţi mai „feminini” prin delicateţea lor.

Iar copiii, care au simţuri foarte fine pentru esenţe, au mare nevoie ca lecţiile să le facă cu tata, au nevoie ca „tati” să îi însoţească în perioada şcolară…

Dacă în familie totuşi mama este autoritatea, iar tatăl este cel îngăduitor, care răsfaţă, atunci este bine ca cel autoritar să-l însoţească pe copil la lecţii. Cazuri rare…

De dragul copiilor părinţii fac multe, chiar se schimbă…Dacă tatăl îşi asumă această sarcină, atunci automat toţi membrii familiei au mai mult timp pentru ei înşişi, pentru a fi împreună cu ceilalţi din familie…

De ce este important cine face lecţiile cu copilul?

Pentru că o autoritate sănătoasă şi iubită în intervalul şapte-paisprezece ani, înseamnă un om liber în perioada 21-28. Şi ca părinte nu-ţi doreşti să creşti un om uşor manipulabil, cu spirit de turmă ori lipsit de personalitate.

                                                                                                          Prof. Ileana Vasilescu

Cioplitorul de stele (7)

7. Viaţa bărbatului îşi urmă cursul ştiut, dar cu singura deosebire că acum cel mai mult îi placea să ciopleasca icoane. Îl mai încerca şi acum dorul ascuns în inima, setea aceea de ceva nedesluşit, doar ca de la o vreme, i se părea că alinarea îi este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor îi şoptea în taină că ziua aceea nu-i departe. De la o vreme îi plăcea băiatului să-şi poarte oile la Stînca Salamandrelor, unde obişnuiau să vina să se răsfeţe salamandrele stropite cu smaralde şi topaz. Flăcăului îi plăcea să le asculte poveştile adevărate din lumea lor cu zâne şi spiriduşi. Şi astfel află că, undeva, dincolo de Valea Cerbului Instelat, s-ar afla Împăraţia Lupului Alb, Împăraţie a Păcii şi a Iubirii, în care cel care e vrednic să intre cunoaşte desăvârşirea. Şi tot acolo, povestise o salamandră aurie, ar fi venit din stele o fată frumoasă ca un cântec, pe care Lupul o învăţa Legea, Legea care te face liber şi nemuritor.

Când auzise despre fată inima îi tresărise tulburată şi, de atunci, dorinţa de-a vedea măcar o clipă fata, îi răpi liniştea nopţilor. Stânca pe care se afla Amena domina piscurile din jur. Câta deosebire între Ţara Marii Regine şi aceste locuri! Doar munţi, munţi nesupuşi decât depărtărilor. Simţeai, respirând aerul lor, cum devii o parte a mareţiei lor, că acolo îţi sânt rădăcinile şi că poţi sorbi liber din izvorul vieţii. Amena privea cu nesaţ umplându-şi sufletul cu ceva pe care nu-l putea defini, dar care era mai presus de frumuseţe şi forţă. În faţa ei stătea, privind-o cu blândeţe, un Lup cu blană albă, strălucitoare:

-Bine-ai venit la noi, Amena! Vulturii, soli ai Marii Regine, mi-au povestit despre tine şi dorul tău. Ascultă cu atentie, Amena! Ţara aceasta s-a născut din împreunarea Luminii cu Pământul. Oamenii sânt păstrătorii tainelor lumii, ursitorii seminţiilor care alcătuiesc omenirea; ei se nasc Călăuze şi ştiu să poarte sufletele însetate către Fântâna cu Apă Vie; ei ştiu să umble pe Poteca Fulgerului, aşa cum mergi pe oricare potecă de munte. Din trupul acestei ţări s-a născut izvorul alb şi luminos al Iubirii, cu care este alăptat întreg neamul omenesc… Şi este Leagănul Pământului pentru că este de-a pururi născătoare de pace… de frumuseţe… de bucurie. Ca să fii primită va trebui să te joci cu tainele acestui Pământ şi să-l convingi pe Cerb să-ţi dea Cheile Curcubeului… Iar când va veni timpul, eu însumi îţi voi deschide drumul către stele.

-Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor şapte Impăraţii?

-Da, Amena. Ştiai despre ele?

-De la Ain, de la cel care m-a cioplit din cântecul inimii lui…

-Ai să-l găseşti pe Cioplitorul de stele aşa cum izvorul nu poate fi despărtit de apa pe care-o dăruie lumii, tot aşa nu pot fi despărţiti cei care se iubesc… Dar, pentru început ai să stai la Moara Timpului, acolo unde se macină clipele ca nişte boabe de grâu. Şi fata ucenici la Bătrânul Morar, învăţând cum să foloseasca sămânţa timpului, ca aceasta să dea rod bogat, să adune orele într-o singură respiraţie şi să ţese din ele veşmintele eternităţii; să încremenească clipa şi să spună zvâcnirea timpului fără să schimbe armonia lumii. Legea acelui loc îi da dreptul celui sârguincios la îndeplinirea unei dorinţe şi, când sosi clipa să plece de la moară, Lupul o învăţa pe Amena să ceară Scutul Fermecat, care te apară de duhuri, de amăgiri, de bezne necunoscute… Morarul se bucura de alegerea fetei, dar pentru aceasta trebuia să-l ia singură. Scutul era păzit de cei doi colţi de piatra care sprijină cerul din faţa Morii şi care nu se opresc niciodată. O singură secundă îi era îngăduit ca să se strecoare şi să-şi ia darul făgăduit. Mâna Amenei decupa aerul fulgerând spre nemişcare. Cei doi colţi de piatră se opriră şi fata ridică fără teamă Scutul Fermecat.

CHRISTOF WIECHERT : MIŞCAREA WALDORF (3)

90 ANI de  ŞCOALA WALDORF  sau exersarea dialogului. (3)

Exersarea prin repetiţie

Steiner a repetat  neîncetat cu colegii cum trebuie să comunice unii cu alţii. A vorbit despre inima şcolii. Prin inimă sângele circulă în două direcţii nu se amesteca niciodată, asta ar fi mortal. Totuşi sunt atât de apoape una faţă de alta. O direcţie hrăneşte, oferă şansa, cealaltă pulsează. Separat, dar în unitate: inima dătătoare de viaţă.

Astăzi cea mai mare provocare şi succesul mişcării Waldorf constă în echilibrarea celor două forţe contradictorii. Forţele rigide ale intereselor colaterale pedagogiei Waldorf, au o influenţă semnificativă în afară, dar mai ales în interiorul mişcării. Există riscul ca acestea să reducă mişcarea la o existenţă formală: Şcoala poartă denumirea de Waldorf, dar nu este asta. Această luptă se dă în multe şcoli Waldorf, chiar dacă aceasta este definită cu o altă terminologie, mai mult sau mai puţin potrivită. Se dă o bătălie mare pentru echilibrarea forţelor de structură cu cele pulsatoare. De la o conducere independentă aştepta Steiner să se rezolve problema echilibrului.

Se pune următoarea întrebare, este o caracteristică specifică curentului educării această luptă acerbă pentru menţinerea echilibrului, sau este o caracteristică a oricărei vieţi culturale ce încearcă să trăiască pe propriile picioare? Steiner a stat la dispoziţia lui Emil Molt care a dorit înfiinţarea unei şcoli pentru copiii muncitorilor. La această iniţiativă destinele celor doi se împletesc. Emil Molt a asigurat condiţiile de structură necesare, însă a recunoscut forţa pulsatoare în Steiner şi a format un înveliş, având implicaţii materiale personale, şi-a oferit disponibilitatea ca un „protector”.

Steiner a recunoscut în Molt, care deja în 1911 era discipolul lui la orele ezoterice şi era unul din cei mai puternici membrii ai mişcării triumviare  acea personalitate, care putea să ducă înainte aceast curent educaţional, chiar dacă el însuşi, era o individualitate ce stăpânea cele două aspecte aparent contradictorii.

Să privim una din aplicaţiile practice ale antroposofiei, de exemplu medicina antroposofică. În mişcarea antroposofică au existat medici de seamă, încă înainte ca Itta Wigman să fi cuvântat în numele Societăţii. Însă lărgirea sistematică a artei medicale s-a putut realiza doar după întâlnirea Adunarii Generale a Societăţii Antroposofice organizate de Crăciun. S-a născut din inima acestei întâlniri. Acest fenomen este valabil şi pentru euritmie. Când s-au găsit acele individualităţi care să concretizete euritmia, atunci s-a revărsat din inima lui Rudolf Steiner noul curent artistic, mai întâi în interiorul societăţii, apoi în toată lumea.

Pedagogie orientată spre evoluţie

Cum s-a întâmplat asta în pedagogie? Rudof Steiner deja în primii ani ai secolului XX ţinea conferinţe despre pedagogie. La începutul lui 1903 ştim că au existat astfel de conferinţe, apoi în 1907 publică o mică broşură „Educaţia copilului”. În această lucrare găsim următoarea frază: „Ştiinţa spirituală…va şti să comunice tot ce este esenţial, atunci când va avea chemarea pentru construcţia artei educaţionale”. O frază destul de neobişnuită pentru Steiner.

Au trecut 12 ani pănă când această chemare s-a realizat şi a venit din exterior prin Emil Molt. Nu a fost o iniţiativă pornită din inima Societăţii Antroposofice. Steiner a primit o încredere totală şi a creat ceva cu totul nou: o artă educaţională, care nu se lega de nici o altă pedagogie existentă, a debutat ca paradigmă a educării în mod liber, corespunzător  nivelului de conştiinţă specific fiecărei etape de vârstă: a mutat centrul de greutate al educaţiei de la  învăţare la educaţia pentru dezvolare (evoluţie) şi prin  aceasta la educaţia pentru vindecare. Această nouă abordare culturală, Steiner a considerat-o ca fiind autonomă şi a tratat-o ca atare. Astfel, după 4 ani de funcţionare autonomă şi cu succes a şcolii Waldorf, cu ocazia reorganizării Societăţii Antroposofice la întâlnirea de Crăciun din 1923 Steiner vorbeşte despre asta, dar ca instituţie cele două ramân distincte. Profesorii în mod individual puteau să adere la Societatea Antroposofică.

Articol apărut în „Das Goetheanum” 2009/39 şi revista „Legaturi de destin”

Tradus de Cristina Duneş, membră a Asociaţiei Waldorf Oradea.

CHRISTOF WIECHERT : MIŞCAREA WALDORF (2)

90 ANI de  ŞCOALA WALDORF  sau exersarea dialogului

Manifestarea educaţiei ca artă

Ce ne spune noua această expresie? Ne spune că educaţia ca artă s-a manifestat la Stuttgard, fiind precedată de o evoluţie de-alungul a 5 ani, care pot fi comparaţi cu procesul naşterii,  dureros şi îndelungat, în acelaşi timp. După procesul naşterii, când Steiner a finalizat „moşirea naşterii”, a început să se manifeste cu adevărat educaţia ca artă. Astăzi într-adevăr vedem în mulţi profesori, în toate cancelariile profesorale, că se manifestă capacităţi mari şi importante. În toate colţurile lumii vedem astăzi profesori care bazându-se  pe cei trei stâlpi de susţinere: cunoaşterea omului (aceasta înseamnă interesul faţă de elev), entuziasmul (aspectul creativ al învăţării) şi programa şcolară (adică adaptarea permanentă a materialului de studiu) şi-au personalizat atât de mult stilul de predare încât acesta a devenit inconfundabil. De-alungul anilor 90, capacităţile pedagogilor care poartă în fiinţa lor această predispoziţie de a practica educaţia ca artă a crescut de mii de ori.

Toate acestea, însă ne sugerează şi altceva. Ne sugerează o lege universală: o iniţiativă ca înfiinţarea unei şcoli libere, este trainică doar atunci, când cele două forţe necesare, dar în acelaşi timp opuse, pe care se sprijină, pot fi echilibrate-forma spirituală a şcolii ţine în echilibru cele două forţe. Pe de o parte, este forţa de  încremenire, care asigură forma, care duce la modelarea formei,  pe de altă parte, impulsul realizării drumului care duce la înfăptuirea procesului educaţional în mod responsabil şi liber. Aceasta este forţa de reînnoire permanentă, aceasta este realitatea pedagogiei Waldorf înfăptuite.

Orice şcoală are nevoie de forţele formatoare ce asigură organizarea întâlnirilor, care rezultă din orice formă de management, ierarhizări, calificări, dar orice şcoală are nevoie şi de forţele de impuls, de flexibilitate, deschidere, care  asigură suficient spaţiu  creativităţii în preocesul învăţării. Dacă forţele formatoare pătrund în spaţiul forţelor de impuls (modele prestabilite de învăţare, reglementarea procese pedagogice-de exemplu într-o pedagogie formală, folosirea unor procedee prestabilite de testare, aplicarea unor pedepse reglementate), aceasta duce la paralizarea forţelor de impuls şi dominaţia forţelor de structură.

Dacă însă impulsul forţelor pedagogice se amestecă mai mult pe teritoriul forţelor formatoare, se pot forma subiectivisme sau chiar anarhie (de exemplu: dacă fiecare coleg ar avea drept de vot pentru orice temă, dacă fiecare coleg ar face rapoartele după propriile reguli şi dorinţe).

Dacă ambele forţe sunt slabe,  atunci sau forma spirituală a şcolii este slăbită, sau şcoala devine o prăvălie deschisă pentru satisfacerea unor nevoi personale  şi astfel îşi pierde identitatea. Unde se pot întâlnii cele două forţe? Unde se găseşte sensul lor? Cele două forţe se regăsesc cu ocazia întâlnirilor, a comunicărilor, a conferinţelor.

Articol apărut în „Das Goetheanum” 2009/39 şi revista „Legaturi de destin”