MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ după scandalul şpăgii din şcoala de fiţe

Mirela MironAm văzut, în ultimele zile una dintre cele mai negre părţi ale şcolii româneşti. Este e notorietate cazul învăţătoarei Dana Blându, filmată de o mamă în timp ce îi certa pe părinţi pentru cadourile simbolice, de neacceptat, în opinia sa, într-o “şcoală de fiţe”. Vineri, la prânz, învăţătoarea Blându a părăsit sistemul: a fost demisă din funcţia pe care o ocupa la Şcoala 10. În timp ce toată lumea vorbeşte astăzi despre “şcolile de fiţe” din Capitală, noi vă propunem să mergem împreună într-o şcoală de ţară, o şcoală dintr-o comună de munte, pe nume Mărişel. În timp ce un dascăl pleacă din şcoală pe uşa din dos, acoperit de ruşine, un altul intră pe uşa din faţă, cu dragoste de copii, încredere în viitor şi disponibilitatea de a face sacrifici. Este vorba de Mirela Miron, pe care aţi cunoscut-o, în gândul, în urmă cu o lună, drept corporatista care a renunţat la un job bine plătit pentru a-i învăţa româna pe copiii de la Mărişel. Gestul ei neînţeles de mulţi, are o explicaţie. Mirela Miron crede în viitorul meserie de dascăl, la fel cum cred şi colegii ei de la şcoala “Pelaghia Roşu” . I-am întâlnit la ei acasă, în munţii Apuseni, şi veţi ajunge să le cunoaşteţi poveştile, în zilele următoare, din gândul. Astăzi începem prin a vă prezenta MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ, profesorul Mirela Miron. Un manifest care vorbeşte despre alegerile pe care suntem forţaţi să le facem zi de zi de dragul copiilor noştri, despre rezistenţă în faţa tentaţiilor la care un dascăl este supus, despre conştiinţa unei misiuni, despre tarele şi virtuţile învăţământului românesc. “Dezastrul pe care îl trăim noi în şcoli este mai grav decât ceea ce se întâmplă la Roşia Montana sau la Pungeşti. Totuşi, nu va ieşi nimeni în stradă, pur şi simplu pentru că doar noi, cei din sistem, înţelegem cu adevărat ce se întâmplă; ceilalţi doar observă efectele dezastruoase asupra copiilor lor”, crede profesoara de română, care are o recomandare pentru studenţii şi dascălii aflaţi la început de drum. “Corupţia e rară în şcolile româneşti, dar de-o vei întâlni, părăseşte dacă poţi, acel loc. Nu-i vei putea schimba pe oameni, dar ai dreptul la propria ta opţiune. Refuză să colaborezi şi ia atitudine contra atunci când gesturile simbolice de recunoştinţă ale părinţilor către noi sunt transformate în profit, dar nu-i judeca pe colegii ce au ajuns să-şi necinstescă profesia, deoarece sărăcia e greu de suportat.  Ai încredere: o conştiinţă curată e cel mai de preţ lucru, iar acolo unde nu vei găsi ceea ce aştepţi aminteşte-ţi că şi tu faci lucrurile să meargă,  pentru că vrei şi pentru că te pricepi în profesia pentru care te-ai pregătit. Nu-ţi va ieşi din prima, dar îndrăzneşte, dă voinţă şi vei primi de la Dumnezeu, puterea de-a reuşi”. Vă prezentăm mai jos, integral, mesajul ei.Vă invităm să îl citiţi şi vă lansăm o provocare: aceea de a ne trimite exemple de dascăli integri, dedicaţi, profesionişti, care îşi fac meseria la fel de frumos precum, odinioară, domnul Trandafir. MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ “Dragi viitori profesori de română, Este de admirat că alegeţi o profesie într-un sistem de învăţământ ce seamănă foarte bine cu o cursă cu obstacole, atât pentru noi, cât şi pentru elevii noştri. Aceasta dovedeşte multă dragoste, dar şi abilităţi de luptător. Sistemul de învăţământ se află într-un moment dificil în care se desfiinţează clase, se închid şcoli, se desfiinţează posturi, iar în locul eminenţilor colegi pensionaţi, din şcolile de prestigiu, ajung, fără concursul cuvenit care ar dovedi performanţa, colegii profesori cărora li s-au desfiinţat şcolile. Examenele de titularizare oferă, de cele mai multe ori doar un post de suplinitor, iar, în cazul fericit în care ai o notă foarte mare, un post de titular într-un sat. Nu e de dispreţuit, chiar dacă drumul până acolo e obositor. Omul sfinţeşte locul şi s-ar putea să găseşti acolo elevi motivaţi, colegi primitori, respect, precum şi stabilitatea necesară formării tale profesionale, dar şi ca om.Noi cei din generaţia mai veche, am văzut, în ultimii ani, cum dispar şcolile profesionale, iar specialiştii din toate meseriile au ajuns bodyguarzi la bănci, în cazul în care n-au plecat din ţară. Am asistat neputincioşi la eliminarea examenului de admitere la liceu sau la facultate, la modificarea programului universitar al unui student, la scoaterea gramaticii din programele de liceu, a literaturii de la proba orală bacalaureatul la limba şi literatura română, a culturii generale şi a cronologiei din manuale. Programele disciplinei pe care o predăm propun pe prima lor pagină atitudini şi valori ce nu se regăsesc deloc în paginile următoare. Am văzut, de asemenea, cum criteriile de performanţă se relativizează, iar noi suntem expuşi furiei părinţilor avizi de note mari ce oferă posibilitatea de admitere în licee bune sau locuri bugetate la facultate. Dezastrul pe care îl trăim noi în şcoli este mai grav decât ceea ce se întâmplă la Roşia Montana sau la Pungeşti. Totuşi, nu va ieşi nimeni în stradă, pur şi simplu pentru că doar noi, cei din sistem, înţelegem cu adevărat ce se întâmplă; ceilalţi doar observă efectele dezastruoase asupra copiilor lor. Corupţia e rară în şcolile româneşti, dar de-o vei întâlni, părăseşte dacă poţi, acel loc. Nu-i vei putea schimba pe oameni, dar ai dreptul la propria ta opţiune. Refuză să colaborezi şi ia atitudine contra atunci când gesturile simbolice de recunoştinţă ale părinţilor către noi sunt transformate în profit, dar nu-i judeca pe colegii ce au ajuns să-şi necinstească profesia, deoarece sărăcia e greu de suportat. Ai încredere: o conştiinţă curată e cel mai de preţ lucru, iar acolo unde nu vei găsi ceea ce aştepţi aminteşte-ţi că şi tu faci lucrurile să meargă, pentru că vrei şi pentru că te pricepi în profesia pentru care te-ai pregătit. Nu-ţi va ieşi din prima, dar îndrăzneşte, dă voinţă şi vei primi de la Dumnezeu, puterea de-a reuşi. Dacă nu putem schimba nimic deoarece Ministerul îşi ia hotărârile făcând abstracţie de noi, cei implicaţi în sistem, să continuăm să facem ceea ce ne stă nouă în putinţă. Avem privilegiul de a lucra cu copii; ei au încă o conştiinţă curată, al căror glas îl vor auzi, mai devreme sau mai târziu, când vor vedea că avem ceva de dăruit pentru ei, cu dragoste, dar şi cu fermitate.  Deşi acelaşi glas al conştiinţei le spune şi ce e bine şi ce e rău, ei au, totuşi, nevoie ca noi, adulţii, să le confirmăm limitele. Elevii noştri au, de multe ori, părinţii obosiţi, stresaţi, în divorţ sau divorţaţi.  Aceşti copii sunt hărţuiţi de marketingul agresiv al industriei divertismentului, de cel al jocurilor pe calculator, lor li se vinde ţigări, alcool şi droguri fără ca, de multe ori, poliţia să sancţioneze pe cineva. Elevii noştri au nevoie de noi, profesorii lor, cei care petrecem cu ei, de multe ori, mai mult timp decât o fac părinţii lor. Haideţi să-i învăţăm să citească, chiar dacă sistemul le-a permis să ajungă la liceu în situaţia aceasta, iar societatea nu le-a oferit alternativa unei şcoli performante. Noi, profesorii lor, suntem conştienţi că fenomenele culturale se află în strânsă legătură cu cele istorice şi dacă uneori manualele  ignoră acest lucru, să le împărtăşim şi elevilor noştri ceea ce noi am avut privilegiu de a afla de la profesorii noştri. Să-i învăţăm folclor şi mitologie românească, chiar dacă aceste lucruri nu se mai găsesc în cărţile lor şi să nu uităm că în literatură găsim măcar o nostalgie a eticului, aşa cum credea Liviu Rebreanu. Mulţi dintre eleviii noştri nu mai citesc cărţi, ci ecrane. Trebuie acceptat faptul că aceasta este lumea în care trăiesc ei, diferită de ceea a părinţilor lor. Copiii nu vor refuza însă, niciodată, să li se citească, vor asculta bucuroşi o poveste clasică, un fragment din Noul Testament sau o ghicitoare în versuri citite de mama, tata, bunica sau bunicul. Ecranul nu va înlocui niciodată relaţia specială dintre părinţi şi copii sau dintre bunici şi copii. Îndemnaţi părinţii să citească împreună cu copiii lor şi să discute despre situaţiile şi personajele întâlnite în texte deoarece îşi vor spune bucuroşi părerea despre un personaj sau despre o situaţie, iar ei vor avea ocazia să discute cu copiii lor despre valori, despre bine şi rău, despre iubire sau despre alte lucruri importante. Să le propunem elevilor lecturile timpului lor: autori români contemporani de literatură pentru copiii. Le va face o reală plăcere să o citească, deoarece vor găsi lumea lor în ea şi le va fi de folos. Deşi aproape ignoraţi de marile edituri care, în mod firesc fac afaceri cu titlurile ce sunt succese sigure de casă, autorii români continuă să scrie o literatură pentru copii de calitate, publicată la edituri mai mici. Pe mulţi dintre ei nu o să-i găsiţi în librării, veţi întreba zadarnic de numele lor, dar îi puteţi căuta în librăriile on line: Spiridon Vangheli, Ioana Nicolaie, Victoria Pătraşcu, Alina Miron, Adina Popescu, Sânziana Popescu, Laura Grunberg, Florin Bican şi mulţi alţii. Să ne bucurăm de copilăria elevilor noştri ca de un teritoriu al sufletelor curate în care noi avem responsabilitatea să scriem o colindă, un psalm sau o poveste ce nu se vor şterge niciodată şi care vor reprezenta, peste timp, cele mai preţioase comori”. Mirela Miron: “Este vorba despre un sistem de valori pe care îl are fiecare dintre noi”.Am întâlnit-o pe profesoara Mihaela Miron în şcoala ei din Mărişel, într-o pauză. Ea este corporatista care a renunţat la maşină şi la un salariu bun într-o multinaţională pentru a preda română într-un sat din Apuseni. Gestul său pare de neînţeles pentru mulţi dintre românii care trăiesc la oraş şi jinduiesc la un job bine plătit într-o corporaţie, dar Mirela Miron vorbeşte despre el cu liniştea omului convins că a ales bine.”Este vorba despre un sistem de valori, pe care îl are fiecare dintre noi. Sigur, am vrea în fiecare zi să avem ceva nou: îţi cumperi nu ştiu ce, te duci în nu ştiu ce excursie. Toate astea îţi oferă bucurii, dar acestea se pot sfârşi la un moment dat, ca tot ce ţine de verbul A AVEA. Dar bucuriile care ţin de verbul A FI, pe acestea nu ţi le ia nimeni”, spune Mirela Miron, care recunoaşte că este greu să îţi cobori nivelul de trai şi care ştie că articolul apărut în gândul i-a intrigat pe unii dintre corporatişti. Inspectorul de română: “O să ieşi la pensie cu hainele pe care le ai acum pe tine”.Ea însăşi a trecut printr-un proces anevoios de adaptare când a decis să-şi schimbe viaţa şi să intre învăţământ. “Este dificil să alegi. Mult timp am făcut gafe financiare: puneam în coş mai mult decât îmi permiteam. Eram obişnuită… Dar nu a fost o suferinţă asta. Pentru că schimbarea vine din interior”, spune profesoara. Îşi aminteşte acum ce i-a spus inspectorul de limba română când a auzit ce vrea să facă. “M-a întrebat De ce? Eu nu ştiu cât de puţin se câştigă în învăţământ. Şi eu i-am spus, aşa, un pic inconştientă: Şi ce să fac dacă câştig mai mult? Să-mi cumpăr haine mai multe? Pentru că aşa făceam. Şi a spus: No, bine. Să ştii că cu astea pe care le ai, cu astea o să ieşi la pensie dacă rămâi în învăţământ. Mi-a spus foarte clar, dar asta e ultima pagubă. Este ca o îndrăgostire şi în momentul în care eşti îndrăgostit nu te mai interesează alte lucruri”, e hotărâtă să meargă mai departe Mirela Miron, chiar dacă ştie că va mai avea greutăţi de întâlnit în cale.”Există o limită şi, din păcate, în învăţământ, limita asta e coborâtă mult, mult prea jos. Eu am avut ajutorul mamei mele, al soacrei mele în privinţa copiilor. Sigur, cel mai afectat a fost băiatul meu cel mare, care s-a obişnuit ca eu să-i cumpăr anumite lucruri, ca noi să avem maşină, dar a înţeles totuşi, pentru că e şi o chestiune care ţine de valori. Te poţi limita la puţin, la strictul necesar, problema e că în învăţământ nici strictul necesar nu ţi-l mai poţi asigura, dar eu nu am ajuns încă acolo”, mărturiseşte profesoara. Cum a decis să devină profesoară de română. Cu doar câţiva ani în urmă, pe când lucra într-o multinaţională, Mirela Miron şi-a dat seama că îşi doreşte altceva de la viaţă.”Cred că noi cei care eram adolescenţi în 1989 am fost un pic naivi. Am admirat maşinile străine, hainele din Occident, tot ce aveau ei, ciocolata, ouăle Kinder. Eu, de exemplu, când am avut prima oară bani mi-am cumpărat 20 de ouă Kinder. Eram ahtiaţi după ce aveau ceilalţi. Acum ne-am maturizat, avem 40 de ani, şi începem să preţuim ceea ce avem noi. Toţi am fost un pic naivi, după ce am ieşit din comunism, iar acum începem să ne aşezăm şi să ne căutăm valorile, să ne întoarcem la ceea ce avem noi mai bun. Eu asta am găsit în mine, ca punct de sprijin, literatura română. De asta am început a doua facultate, tot de Litere, am început să citesc, a fost ca o îndrăgostire”, povesteşte Mirela Miron. Şi a început să îşi dorească să îi înveţe şi pe alţii ceea ce a ajuns ea să îndrăgească. Astfel a ajuns să predea în cele mai bune licee din Cluj, unde nu erau scoase la concurs însă decât posturi de suplinitori şi după ce reuşea să-şi facă elevii să progreseze, era nevoită să-i părăsească în anul următor, când se întorcea la catedră titularul de drept. “Satul ăsta este o răsplată pentru toată strădania mea din ultimii ani”La examenul de titularizare din 2012, Mirela Miron a luat a două notă din judeţul Cluj, dar nu a reuşit nici aşa să primească un post în oraş, ci la 51 de kilometri de Cluj, la Mărişel. “Mi-am zis: Ce să fac? Iar să mă duc într-un loc nou, să clădesc ceva cu copiii şi să plec peste un an? Mă duc acolo unde sunt titulară, vreau să am continuitate. Cu ideea asta am venit în Mărişel, să-i cunosc pe ei, să pot să lucrez pe termen lung”, spune profesoara, care nu ştia mai nimic despre locul în care urma să ajungă. Ştiam doar că este un loc frumos, dar ce am găsit aici mi-a întrecut toate aşteptările”, afirmă Mirela Miron care a rămas impresionată de şcoala, de profesorii, de elevii şi comunitatea de aici. “Îmi place totul, căldura oamenilor, peisajul frumos, modul în care am fost primită, faptul că este un sat de munteni, de oameni hotărâţi, totul m-a impresionat. Mie mi se pare că satul ăsta este o răsplată pentru toată strădania mea din ultimii ani”, crede profesoara, care-şi vede renunţarea drept un câştig.

Articol preluat din ziarul Gândul  

Cum să te faci ascultat de copil

Curs  online  la care te înscrii când vrei

idee 20

              Orice părinte îşi iubeşte copilul şi vrea să fie un părinte mai bun, un părinte creativ şi inteligent.

               Putem desigur redescoperi roata dar putem deasemenea să  beneficiem de experienţa altora şi de  tot ceea ce educaţia şi pedagogia au acumulat de-a lungul anilor sau au descoperit recent.

Copilul de azi are abilităţi sufletesc-spirituale înăscute, alte sensibilităţi, nevoi spirituale mari şi deosebite şi merită o educaţie pe măsură.

               Pe de altă parte părintele, în ciuda dorinţei şi bunelor intenţii se confruntă cu lipsa de timp, cu imposibilitatea  de a citi tot ce apare ca literatură  în domeniu, cu nevoia de a găsi soluţiile eficiente potrivite cu personalitatea copilului, în timp util. 

                Poţi să dai unui flămând un peşte, dar dacă îl înveţi să pescuiască l-ai scăpat de lipsuri…în curs vei afla cum să “pescuieşti”…. să devii părintele care ai visat să fii şi merită copilul tău, să descoperi lucruri adevărate şi noi despre copilul tău, să fii un părinte creativ, eficient şi iubit, să faci saltul de la cantitate la calitate în demersul educativ.

Programul cursului:

I.CUNOAŞTEREA COPILULUI
Care sunt etapele de dezvoltare ale copilului, care este raportul lui cu lumea la diferite vârste. Cum învăţă.

II. STRATEGII EDUCATIONALE                                                         
Ambient adecvat, Program zilnic regulat/ Ritm
Educaţie nonverbală: Nu spune nu copilului! Fapte cu sens spiritual.
Momentele frumoase în familie. Calitate nu cantitate!

III. DRUMUL SPRE COPIL ESTE UN DRUM SPRE TINE ÎNSUŢI
Atitudinea interioară a părintelui, Lipsa aşteptărilor/ umor
Determinare, Trezirea interesului, Nevoia de model

Workshopul te ajută să:


1.descoperi lucruri adevărate şi noi despre copilul tău
2.devii un părinte creativ, eficient şi iubit
3.să faci saltul de la cantitate la calitate în demersul educativ.
4.să construieşti o relaţie sănătoasă, sinceră, stimulativă cu copilul tău.

Cost ptr. 14 lecţii 55 lei.

ÎNSCRIERI ŞI DETALII: ileanavasilescu.cursuri@yahoo.com

Povestea mândriei bradului…

Cândva, am cunoscut un brăduţ. Era tare nefericit, deoarece nu avea nimic altceva decat nişte ace. Micii lui prieteni, ceilalţi arbori din pădure, aveau toţi minunate frunze verzi : frumoase, crestate în fel şi chip, ca laba gâştii, lungi, rotunde, zimţate.
Supărat, braduţul a cerut unei Zâne bune să-i dea frunze din aur pentru ca toţi să-l vadă de departe şi să-l preţuiască.
Dorinţa lui a fost îndeplinită, dar un om rău l-a găsit şi l-a dezbrăcat de frunzele de aur, adunându-le cu răbdare într-un sac. L-a durut…Era furt dar ce putea face? Atunci, el a cerut Zânei frunze din sticlă şi dorinţa i-a fost din nou îndeplinită pe loc. Vântul blând făcea frunzele lui de sticlă dă sune minunat. O melodie suavă, dar străină pleca de la dânsul peste pădure…
Dar, un viscol năprasnic i-a spart toate frunzele. Aşa s-a trezit cu frunze sparte, ciobite care îi răneau crengile şi un morman de cioburi la rădăcină.
Atunci, el i-a cerut Zânei frunze verzi. A primit frunze mari şi fragede, gustoase. A doua zi, o turma de oi i-a mâncat toate frunzele cele verzi.
Seara, brăduţul, golit de frunze , a început să plângă:
– Mi-am pierdut frunzele de aur, pe cele din sticla şi pe cele verzi. Cât de mult mi-aş dori să am din nou acele mele modeste!
– În dimineaţa următoare, brăduţul vede că are iarăşi ace şi este fericit.
Prietenii săi, ceilalţi arbori, au început să spună:
– Brăduţul nostru drag a fost vindecat de orgoliul său! Micuţul este la fel ca înainte…un pom printre pomi.

Craciun originar

scan0066La răscruce de vremuri
A intrat Lumina-Spiritului- Lumilor
În curentul existenţei pământeşti;
Întunericul- Nopţii
Stăpânise;
Lumina clară de zi
Radiază în suflete omeneşti;
Lumina
Care încălzeşte
Sărmanele inimi de păstori,
Lumina,
Care luminează
Înţeleptele capete de regi.

Dumnezeiască –Lumină
Christos-Soare
Încălzeşte
Inimile noastre;
Iluminează
Capetele noastre;
Ca să facă bine
Ceea ce noi
Din inimi să întemeiem,
Ceea ce noi
Din capete
Cu scop deplin să înfăptuim vrem.

Rudolf Steiner

Simbolistica pomului de Crăciun

bradutPomul de Crăciun este cel mai recent simbol al sărbătorii de Crăciun. El nu este cum se crede o stăveche tradiţie păgână. Aşa zisul subconştient colectiv, care nu este decât amintirea lumii esenţelor, în care sufletul trăieşte între moarte şi o nouă naştere scoate la suprafaţă simbolurile perene în diferite forme… În pomul de Crăciun luminează iubirea învingătoare de moarte, aşa cum ea se va înviora în toţi oamenii întrun viitor nu prea îndepărtat. Atunci pomul de Crăciun va deveni pentru noi un simbol mai mare decât cel al pomului din paradis. Paradisul este o imagine simbol pentru natura superioară a omului, de care nu se ataşează nici un rău. În Biblie citim cum prin Logos, Cuvântul cosmic, Dumnezeu a dat viaţă Creaţiei sale. Apoi vedem cum Lucifer a intervenit şi ispitind pe Adam şi Eva a schimbat ceea ce Dumnezeu menise pentru om. Adam a trăit pe pământ şi când a murit a fost înmormântat. Odată cu punerea lui în mormânt, Pământul, care este şi el o fiinţă, s-a unit cu păcatul lui Adam. Cu cadavrul fiecăruia din noi, natura noastră luciferică dar şi natura noastră spirituală pozitivă este împregnată Pământului. Pentru că Adam nu-şi putea da duhul, Set voia să intre în Paradis să-i aducă alinarea. A fost condus de un Heruvim cu sabia învăpăiată şi a descoperit Pomul Vieţii şi Pomul Cunoaşterii, care se împletiseră într-unul singur. Arhanghelul Mihael i-a spus să ia trei seminţe din aceşti pomi reuniţi. Acest pom împletit simbolizează ceea ce trebuie să ajungă omul şi a ajuns deja iniţiatul. După ce Adam a murit, Set a luat cele trei seminţe şi i le-a pus în gură. Din ele a răsărit după înhumare un tufiş arzând pentru cei ce aveau ochi de văzut, care spunea, cui avea urechi de auzit: Eu sunt cel care este, a fost şi va fi… Cu timpul tufişul a crescut şi a devenit un copac falnic. Legenda povesteşte că din acest copac Moise şi-a făcut toiagul Miraculos, că poarta Templului lui Solomon a fost cioplită din acelaşi lemn, că o bucată din el ar fi căzut în lacul Bethseda conferindu-i puterea miraculoasă. Copacul acela minunat, a trăit destulă vreme ca sutaşii lui Pilat să-l taie şi să facă din el Crucea Mântuirii îălţată pe Golgotha. Din mormântul lui Adam răsare un pom. Omul în care a intrat principiul Luciferic, aparţine şi constituie o parte a Pământului. De entitatea omului nu ţine doar ceea ce trecând prin poarta morţii intră în lumile spirituale, ci şi activităţile şi faptele prin care omul este legat în mod real de Pământ. Ceea ce omul realizează pe Pământ poartă în sine principiul Luciferic şi omul introduce acest principiu luciferic în aura Pământului, ca şi Adam. Pe Pământ omul dobândeşte cunoaşterea Binelui şi Răului, ALTFEL DECÂT I-A FOST MENIT, DAR ÎNTRUN FEL ÎN CARE EL ÎŞI CUCEREŞTE LIBERTATEA. Cunoaşterea se dobândeşte cu preţul scurgerii vieţii. Din faptele omului creşte pomul care mai târziu va deveni lemnul Crucii Mântuirii fiecăruia. Pomul de Crăciun simbolizează acest copac, adică este o imagine pentru viaţa muribundă, care se scurge în moarte, dar care are în sine puterea de a crea o viaţă nouă. Pomul de Crăciun este un simbol esoteric: viaţa a învins moartea, şi este lemnul din seminţele aduse din paradis. Ce minunată legătură între pomul din Rai, lemnul Crucii şi viaţa care ţâşneşte din acesta: Lumina străluceşte în întuneric…..” Crăciunul este de fapt naşterea în fiecare din noi a omului etern, a Eului superior, în această viaţă trecătoare. În toate sufletele în care Crăciunul trezeşte Lumina adevărată, se va naşte Cristos, Pruncul care simbolizează şi propriul Eu. Să facem din sărbătorirea Crăciunului o zi care să nu privească doar spre trecut, ci şi spre viitor.

Ileana Vasilescu

Bibliografie:R.Steiner-Misterul Crăciunului, Ideea Crăciunului şi taina Eului

Să învăţăm să fim Moş Nicolae

scan0037Ce minunat este să primim cadouri. O bucurie adevărată, profundă, dăinuitoare ne cuprinde sufletul…Ne bucurăm de obiectul primit? Ne bucurăm că cineva ne iubeşte? Ne bucurăm că cineva nu ne-a uitat…ne bucurăm că însemnăm ceva pentru unii, că alţii ne preţuiesc, că s-au gândit la noi…că am primit ceva simbolic care ne spune toate acestea…
                La rândul nostru putem aduce o bucurie la fel de mare celorlalţi? Ştim ce le place, ce au nevoie…Facem diferenţa DAR    cadou? Oare obiectele de care mă înconjor sunt măsura mea ca om? Ele certifică valoarea mea umană?
 Cine îi învaţă pe copii să facă daruri mai ales într-o vreme în care banii sunt o problemă?
 Cine şi ce ar trebui să-i înveţe?  Tu, părintele lui, pentru că îl iubeşti.
 Care este mai importantă, valoarea materială sau valoarea sufletească a darului?
                 Dar este să fii lângă cineva în necaz…Dar este să spui o vorbă bună, când sufletul celuilat a îngheţat în furtunile vieţii…Dar este să munceşti ceva pentru cel în nevoie…
Poţi pregăti pachete cu mâncare…câţi n-au nevoie! O haină , aproape nouă pe care n-o mai porţi ptr. că te-ai îngrăşat…sau ai crescut prea repede…o poţi dărui unui vecin sau o poţi duce la biserică, ei ştiu mulţi sărmani. O jucărie din prea multele primite poate fi un dar pentru un copil sărac sau o grădiniţă dintr-un sat pierdut în munţi…Aveţi idee cât de nociv poate fi numărul mare de jucării pentru un copil? O carte de poveşti…este un dar minunat pentru un copil dar şi pentru un adult…Un spectacol, un concert, o plimbare…pentru un bătrân singur …o mică sumă pentru cine are nevoie de bani. Câţi oameni în nevoie cunoşti? Ce ştii despre voluntariat?
Dar copilul nu are bani şi nu prea intuieşte nevoile celorlalţi…
Îl putem încuraja să facă un desen, să înveţe o poezie, dacă noi am cumpărat un dar, îl putem ajuta să facă o felicitare cu mânuţa lui, a fi cuminte este un dar, o brăţară împletită din fire de aţă (sunt atâtea cărţi care te învaţă cum ) o steluţă a iubirii, din carton auriu, sau tip origami, o fundă de prieten bun, o inimă (din carton) de prieten adevărat.
               Şi noi putem, de Moş Nicolae, să facem copilului nostru ca dar o poveste, bine aleasă, bine spusă, potrivită cu momentul cosmic, o plimbare într-un loc special (la alegerea dvs.) un drum, pe jos dacă se poate, undeva unde dăruim ceva unui sărman…învăţându-l astfel că bucuria autentică nu depinde de un obiect, ci de cu totul altceva: de bogăţia inimii capabile să se bucure de bucuria altuia. Acesta este adevăratul Dar:  Trăirea că poţi aduce bucurie semenului tău!
 De ce să-l învăţ pe copilul meu să bucure pe alţii?
 Pentru că bucuria adusă celorlalţi este adevăratul dar, pe care ni-l putem face nouă înşine, este izvor de autentică şi profundă bucurie, este cheia Raiului.

Învăţându-l pe copil să facă bucurii celorlalţi, îl înveţi să Fie şi nu să aibă…
                                                                                                                                     Ileana Vasilescu

Povestea lui Moş Nicolae

scan0058A fost odată, e tare mult de atunci, un tată ce avea trei fiice. Fetele erau mici când mama lor se prăpădise. Tatăl, care era olar, se chinuia singur cu creşterea copilelor. Familia abia îşi ducea zilele de săracă ce era. După o zi istovitoare, în care nu reuşise să vândă nici măcar un ulcior, tatăl se întorcea tare amărât acasă, fără nici o bucăţică de pâine. Era început de decembrie, prima zăpadă se aşternuse deja. Cerul era  senin şi înstelat. Ger grozav era afară. Zăpada scârţâia la fiecare pas. Bătea un vânt rece, care pătrundea până la oase. A intrat în casă încovoiat de frig, foame, dar mai ales de amărăciune. Omul le spuse celor trei fete ale sale:

-Fetele mele, azi nu am putut să vă aduc nimic de mâncare. Eu sunt bătrân şi ostenit, aşa că mâine va trebui să vă duceţi singure să căutaţi de-ale gurii, descurcaţi-vă cum puteţi. În pădurea vecină gospodăriei lor, într-un mic castel cu turnuleţe cochete şi cu flori de mac, floarea soarelui şi albăstrele, pictate pe geamuri, trăia un bătrân nobil al cărui suflet bun era cunoscut de oamenii de prin împrejurimi. Bătrânul avea părul alb, iar barba îi ajungea până la mijloc, căci mulţi ani trecuseră peste el. Peste haine purta, întotdeauna, o mantie vişinie, care flutura în urma lui ca nişte aripi, atunci când grăbea pasul. Acest bătrân nobil trăia în castel doar cu un singur, devotat, slujitor.

Acesta era urât la chip, căci faţa îi era negricioasă şi încreţită de riduri. Părul vâlvoi, de parcă ar fi avut scaieţi, îi cădea în laţe unsuroase pe frunte. Ochii, negri, erau acoperiţi de streaşina sprâncenelor stufoase şi aspre. Era ghebos şi purta, indiferent de vreme, o blană de urs, aruncată peste cocoaşă. Cei doi bântuiau ţinutul tăcuţi, ca nişte stafii. Numele nobilului era Nicolae şi, din respect pentru anii lui, oamenii îi spuneau Moş Nicolae. El avea ochii ageri, mintea ascuţită şi inima dreaptă, vedea imediat binele şi desluşea bunătatea. Purta în mâini o carte mare, îmbrăcată în aur strălucitor în care, cu o pană de gâscă, însemna faptele bune ale oamenilor.

În acelaşi timp, Rupert, căci acesta era numele servitorului, mergea în urma sa, ca o umbră docilă. El purta o carte neagră, ferfeniţită, în care, cu mâna dreaptă, nota faptele rele ale oamenilor. Iar în mâna stângă avea o nuia lungă, de salcie, cu care îi lovea pe spinare pe făuritorii de fapte rele.

Nobilul Moş Nicolae avea în spate un sac plin cu fructe şi dulciuri din care împărţea oamenilor ale căror nume erau trecute în cartea sa.

Şi întreg ţinutul se temea de Rupert şi se bucura de trecerea lui Moş Nicolae.

În seara despre care vă spuneam la început, Moş Nicolae tocmai trecea pe lângă casa celor trei fete sărace. Se apropie de fereastră şi auzi toată discuţia. Îl cuprinse mila pentru sărmanele fete neştiutoare care au cunoscut greutăţile vieţii atât de tinere. Aşteptă ca acestea să se urce în pat şi când crezu că au adormit. Aruncă câte o punguţă cu bani în fiecare pereche de pantofi.

Fiica cea mică auzi un zgomot. Sări din pat şi privi pe fereastră. Zări doar o mantie roşie fluturând ca nişte aripi imense. Apoi descoperi darurile din încălţăminte. Tare s-au mai bucurat! Tatăl putu găsi băieţi destoinici pentru fiicele lui şi trăi şi el cu ele în bună înţelegere. La scurtă vreme după această întâmplare, Moş Nicolae muri, de bătrâneţe, urmat la numai câteva zile, de slujitorul său credincios. Dumnezeu care vede totul şi care ştia cum cei doi şi-au petrecut viaţa, i-a întrebat dacă au vre-o dorinţă. Moş Nicolae a răspuns:

-Doamne, te- aş ruga, dacă se poate, ca o dată pe an să mă pot întoarce pe pământ şi să pot dărui oamenilor din sacul meu de odinioară. Şi să mă însoţească şi credinciosul meu prieten, pentru ca împreună să facem dreptate, căci el va dărui câte o nuia celor care vor face fapte rele.

Dumnezeu i-a îndeplinit rugămintea şi astfel, în fiecare an, în dimineaţa de 6 decembrie cei doi prieteni trec prin casele oamenilor şi le lasă în ghetuţe daruri, după faptele lor.

Un dar de suflet

eth67Un dar pentru un nou nascut, ziua copilului de la 1 la 8 ani, dar de Craciun, de Pasti…

Caruselul anotimpurilor este o minunata ocazie de a vietui  frumusetea cercului anului cu sarbatorile lui, prilej de bucurie si frumusete, un dar de care te bucuri 3,4 ani la rind.

Poate fi in 2 dimensiuni si cuprinde  soare, luna, 3 stele, 2 nori care pot fi folosite la alegere la fiecare din cele 4 anotimpuri, si figurine pentru fiecare anotimp: iarna 4-6ingeri, primavara 4-6 silfele florilor,vara 4-6 copilasi ai  spicelor si florilor, toamna 2-3 spirite ale frunzelor si 2-3pitici.

Caruselul mic are cite patru figurine per anotimp plus astrele, caruselul mare are cite 6 figurine plus astrele.

Preturi:

soarele 20 lei, luna 10 lei

nori si stele 7 lei

ingeri,  12 lei

silfele florilor, copii griului , spiritele frunzelor, piticii  13 lei

Se poate comanda totul sau pe rind: astrele si un anotimp si apoi celelalte.

Pentru Craciun comenzi pina in 15 decembrie.

pentru alte ocazii cu 3 saptamini in avans.

Comenzi prin mesaj privat.

32589fdg346jjj78fgn13hjj5fghh

Sărbătoarea ca nevoie spirituală 1

madonna-on-a-crescent-moon-in-hortus-conclususSe apropie sărbătorile de iarnă. Am vrea să trăim împreună cu familia spiritul Crăciunului. Ca să vieţuim spiritual Crăciunului este nevoie de o adâncă înţelegere a Evenimentului Naşterii Domnului, implucaţiile sufletesc-spirituale, o cunoaştere a tradiţiilor şi a ritualurilor specifice.

DEX-ul precizează: sărbătoare, sărbători, s.f. zi în care se comemorează sau se sărbătoreşte un eveniment important, oraganizându-se diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii etc. Serbare, serbări, s.f. 1. faptul de a serba, sărbătorire; p.ext. manifestare cu caracter solemn, organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. sărbătoare.
Copiii noştri nu ştiu să petreacă… Cine să-i înveţe? Noi părinţii ar trebui să-i învăţăm sensul sărbătorii şi al petrecerii.
În om se manifestă concomitent două tendinţe: cea de integrare/ veneraţie, care este expresia Eului şi tendinţa de emancipare/individualizare, care este expresia egoului. Egoismul şi individualismul impregnează existenţa omului modern, care duce la extrem experienţele individualismului. Egoismul şi individualismul se regăsesc azi în filosofie: cogito ergo sum, în cunoaştere, unde explicarea devine opusul înţelegerii, în domeniul moral, în domeniul social, unde lupta pentru putere ia forme sălbatice, în economie, unde totul a devenit consum. Omul trăieşte încojurat de maşini, care oricât de perfecte nu pot dezvolta şi nu pot răspunde nevoii de simpatie şi comunicare . Maşinile izolează de Cosmos, ori îl fac pe om să se creadă Dumnezeu. Munca, în loc să fie şansă de înnobilare, a devenit abrutizare şi satanizare. Dumnezeu a dat creaturii sale munca pentru a se hrăni, pentru a se purifica, pentru a accede la sfinţenie. Munca abrutizantă, individualismul, beţia puterii, distrug legătura dintre om şi Cosmos. Iureşul senzual, nervozitatea, capriciul, amorul propriu, nerăbdarea, insolenţa, neliniştea, plictiseala, caruselul gândurilor, furtuna sentimentelor, depărtează pe om de spiritual, îl fac să piardă simţul momentului de graţie, care este sărbătoarea.
Sărbătoarea este una din marile taine ale societăţii patriarhale. Era un moment de trăire spirituală maximă. În viaţa cotidiană individul se confruntă cu întreitul blestem, care constituie drama conştiinţei: ideea limitelor, contradicţiilor şi mizeriilor propriului Eu, conflictul cu societatea prin concurenţa cu semenii, raportarea Eu-Lume, în care, dacă, nu suntem agresaţi, agresăm noi.
Numărul sărbătorilor a scăzut şi locul lor a fost luat de sărbătoririi convenţionale, instituite de la o zi la alta (1 Mai, 23 August, Sf. Valentin, Halloween). Convenţionalismul acestora omoară Spiritul Sărbătorii prin ridicol. Când sărbătoarea devine repaus, igienă sau muncă suplimentară, ea este golită de sens şi nu mai conectează la Cosmos. Într-un cuvânt, se înregistrează un declin al sărbătorii, iar omul modern suferă de inapetenţă şi incapacitate festivă, care atinge maximul atunci când individul începe să se teamă de sărbătoare. Scos din mecanismul precis al existenţei cotidiene, ce îi dă senzaţia că trăieşte, omul modern e îngrozit de sfârşitul de săptămână şi zilele de sărbătoare, când nu mai e şef, n/are agendă încărcată, termene, n-are ziar, nu mai trebuie să alerge şi nu mai e încojurat de acel „minunat” zgomot cotidian, care-l împiedică să rămână cu el însuşi …
Continuare în nr. viitor.

Sărbătoarea ca nevoie spirituală 2

Sărbătoarea întreţine legătura cu divinitatea, reface şi armonizează spaţiul comunitar, pune omul şi societatea în raport cu Cosmosul. E bine să păstrezi tot timpul un deget în barba lui Dumnezeu, spune înţelepciunea străbună. În viaţa cotidiană legatura cu sacrul tinde să slăbească, de aici importanţă sărbătorii, care-i abate pe oameni de la cele lumeşti, ajutându-i să reînnoade legăturile cu spiritualitatea. Cosmosul se dezvăluie celor pregătiţi.
Sărbătoarea este momentul, când pot să te ocupi de mersul soarelui pe cer, de puterea vântului şi a ploii, de fecunditatea femeilor şi vitelor, de fertilitatea pământului, de pericole: lupii, şerpii şi insectele, spune I. Nicolau – Ghidul Sărbătorilor Româneşti.
Pentru omul societăţii tradiţionale, zilele de lucru erau anexate la zilele de sărbătoare. pentru noi, sărbătoarea este anexată la zilele de lucru… Decăzând, sărbătoarea (care pulverizează timpul), omul e asaltat de zădărnicia lumii sale şi de timpul implacabil. Atunci acest om modern este împins automat spre ceea ce el considera drept soluţii: accelerarea şi mecanizarea vieţii, trăirea clipei, refugiul în muncă necurmată, şi care nu sunt decât prăbuşirea în zădărnicie. Izolare de divin, de realitatea cosmică duce la setimentul singurătăţii şi minimalizării. Omul trăieşte sentimentul că este abandonat. madonna-on-a-crescent-moon-in-hortus-conclususOmul lumii vechi vedea sub măşti divinul, cosmicul… Absolutul.
Sărbătoarea este existenţă raţionalizată în sens spiritual. Fără sărbătoare suntem mai puţin oameni.
Definitorie pentru om e capacitatea lui de încadrare spiritulă în realitatea generală.
Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă, ca pe o trecere sub arcul de triumf al Cosmosului. În sărbătoare nu mai e nevoie să se caute raţiuni de viaţă, căci existenţă în ea însăşi oferă o supremă raţiune. Cunoaşterea prin lumina sărbătorii îl face pe om să se simtă totodată anonim şi adânc personal şi să se simtă ridicat la potenţa maximă a omeniei lui. Dacă misticul şi-nţeleptul sunt fericiţi sau cel puţin plini de sens, e pentru că ei au găsit mijlocul să trăiască realitatea sub perspectiva unei permanente sărbători, spune Vasile Băncilă în lucrarea: „Duhul Sărbătorii”
În Sărbătoare, omul trăieşte sentimentul comuniunii depline cu semenii şi Cosmosul, sentimentul coinciderii cu sine însuşi. Sufletul se umple cu Lumina comuniunii cu Divinitatea, cu Spiritualul, cu Absolutul, căci în spaţiul magic al Sărbătorii, Divinul coboară în lume, pământul se bolteşte spre înalt, materialitatea este sublimată şi totul devine semnifiacativ. Sărbătoarea îl aduce pe om la maximul umanităţii sale. În timpul Sărbătorii sunt pulverizate întrebările, problemele, concurenţele, limitele, omul se revarsă în Cer, care devine adevărata canava a existenţei sale.
Sărbătoarea este un botez spiritual, o degustare terestră a dulceţii Raiului.
Orice încercare de desfinţare a Sărbătorii este o crimă împotriva sufletului omenesc, contra umanului însuşi. Toate „revoluţiile” de aiurea, au încercat să desfiinţeze sărbătorile şi au sfârşit pentru a le accepta. Protestanţii, care s-au opus fastului serviciului religios au acceptat în timp, mai multe sărbători, decât a fost în intenţia iniţiatorilor. Budiştii, care s-au ridicat împotriva sărbătorilor generale, au ajuns să aibă propriile sărbători. Moise, a folosit numai zece porunci pentru introducerea legii, dar a avut nevoie de o carte întreagă (Vechiul Testament) pentru a fixa sărbătorile. Comuniştii, care au desfiinţat sărbătorile religioase şi au introdus sărbătorirea prin muncă, au ajuns în final să inventeze sărbători, recunoscând astfel nevoia omului de sărbătoare.
Sărbătoarea face spiritul să respire, iar Eul se simte eliberat de răul existenţei cotidiene.

ileana vasilescu