Arta de a mustra (partea a doua)

Când mustrăm? Să certăm numai când îl cunoaştem realmente pe cel dojenit: viaţa, problemele, temperamentul, personalitatea, zodia. Dificultatea  cunoaşterii omului şi lumii, reiese şi din povestea:

 

Soarele şi luna. Odată, demult tare, Soarele vorbind cu surata Lună a spus:

–Frunzele pomilor sunt verzi!

Dar Luna l-a contrazis:

–Ba sunt argintii!

–Ele se clatină tot timpul şi este atâta mişcare acolo jos!

–Atunci de ce este  linişte pe pământ, când sunt eu pe boltă? S-a mirat Luna.

–Ce tot spui? Este  mult zgomot pe pământ!  răspunse  înciudat Soarele.

Deodată a apărut Vântul, care auzind discuţia a  început să râdă:

–Lăsaţi sfada! Eu colind pe pământ, şi când este soare şi când este lună. Ziua, când soarele stăluceşte, pe pământ este gălăgie şi mişcare, iar frunzele sunt verzi. Noaptea, când străluceşte luna, totul se schimbă, oamenii dorm, domneşte liniştea, iar frunzele devin argintii. Când norii acoperă luna, frunzele par negre. Nici tu, Soare şi nici tu, Lună, nu cunoaşteţi întregul adevăr.

Cum mustrăm ? Ca mustrarea, ori sfatul să ajungă la sufletul omului,  să dăm atenţie: a) stării interioare, din momentul mustrării; b) alegerii formei optime.

A. Starea interioară propice cuprinde: 1.Liniştea iubitoare. a.Liniştea exterioară, fizică,  uşor de dobândit,  presupune reducerea vorbirii ca durată şi intensitate. b. Liniştea interioară înseamnă că vom porunci uraganului din inimă şi caleidoscopului din creier, să tacă. Tensiunea  interioară sau exterioară este  nepotrivită  dojenirii. Mustrarea  îşi atinge scopul, când  participanţii la dialog, sunt absolut liniştiţi. 2.Pozitivarea se face, prin îngrijirea vieţii spirituale. 3.Ascultarea optimă presupune perceperea fiinţei interioare a vorbitorului,  urmărirea  înlănţuirii gândurilor lui,  eliminarea impulsului de a întrerupe pe vorbitor, a simpatiilor şi antipatiilor. 4.Convorbirea. Să ne punem problema trecerii de la pălăvrăgeală  la dialog. Convorbirea este comunicare şi comuniune,  adevărata relaţie dintre  Eu-ri. 5.Vorbirea autentică duce la enunţarea exclusivă a informaţiilor, pentru care ne asumăm răspunderea veridicităţii.  Tăceţi, când nu puteţi  formula. B. Alegerea formei. Povestea cu tâlc este modalitatea optimă,  de a mustra sau de a sfătui. Ea ne duce în sfera spiritualului şi se adresează fiinţei omeneşti întregi: trup, suflet, spirit, adică: voinţă, simţire, gândire. Când  vorbim, nu totdeauna facem actul creator al înţelegerii iluminatoare, ce leagă de spiritual. Desacralizându-se, cuvântul devine câmp de acţiune pentru Lucifer. Nu toate informaţiile, ce ne invadează,  sunt veridice sau  necesare. Terminologia alambicată  a ştiinţei materialiste, abstractizarea noţiunilor, bârfa, taclalele, manipularea politică, reclamele, sunt formele alienării cuvântului şi vorbirii. Optimizarea nivelului informaţional al vorbirii este uşoară şi constă în selectarea celor ce spunem, anume să fie bun (adică just), adevărat şi frumos şi  realizabilă, prin însăşi  punerea aceastei probleme.

Cele trei site. Într-o zi un om a venit la Socrate şi i-a spus:

–Ascultă Socrate, trebuie să-ţi povestesc, cum s-a purtat prietenul tău ieri…

–Opreşte-te! I-a tăiat vorba înţeleptul. Ai trecut, ceea ce vrei să-mi spui, prin  trei site?

–Trei site? A întrebat celălalt plin de mirare.

–Întocmai, prietene, trei site. Să cercetăm, dacă ceea ce vrei să-mi spui e trecut prin cele trei site… prima este a adevărului. Ai căutat, să afli,  dacă tot ce vrei să-mi spui, e adevărat?

–Nu, am auzit şi eu la rândul meu, şi…

–Deci, nu şti dacă este adevărat! Dar de bună seamă, ai folosit a doua sită, a bunătăţii. Dacă ceea ce vrei să-mi spui nu e tocmai adevărat, este măcar un lucru bun?

–Păi… nu prea e bun… dimpotrivă…

–Aha! A spus înţeleptul… să încercăm atunci să luăm a treia sită şi să vedem dacă, ceea ce vrei să-mi povesteşti, este de folos…

–De folos? Nu tocmai…

–Atunci, a spus Socrate surâzând, dacă ceea ce vrei să-mi spui, nu e nici adevărat, nici bun, nici de folos, prefer să nu aud, iar pe tine te sfătuiesc să uiţi… (apolog grec)

(Continuare în numărul următor)

                                                                                                                                           Prof. Ileana Vasilescu