Alocuţiunea la deschiderea Şcolii Waldorf (IV)

Marie Steiner

( ultima parte)


Iar ceea ce sunt astăzi meseriile, ce sunt astăzi structurile de stat, în care oamenii pot astăzi să se situeze: acestea toate au luat naştere din omul însuşi! Acestea nu atârnă doar, ca ceva exterior, de aceşti oameni! Aici  ne putem întreba: Să educăm omul mai mult pentru fiinţa omenească sau mai mult pentru meseria exterioară? Căci dacă privim bine, în fond amândouă sunt unul şi acelaşi lucru! Dacă putem dezvolta astăzi o înţelegere vie a celor ce sunt în afară meseriile, oamenii, atunci dezvoltăm şi o înţelegere pentru ceea ce au purtat cu ele generaţiile anterioare, care mai trăiesc astăzi şi au meserii. Nu este suficientă despărţirea educării pentru om de cea a educării pentru meserie, dacă vrem să simţim şi să gândim ca pedagogi, ca educatori. Aici trebuie să trăiască în noi ceva ce nu este vizibil din exterior, nu într-o meserie, nu într-o structură statală, nicăieri în exterior, ci  ceea ce vor aduce deabia următoarele generaţii pe planul exterior al vieţii. Ar trebui să trăiască în noi, ca educatori o componentă ce acţionează profetic cu evoluţia următoare a omenirii. În această componentă trăieşte şi moare simţirea şi gândirea şi voinţa educativ-artistică  a pedagogilor. Posibilitatea  să curgă în lumea educaţiei ceea ce se poate şti despre omul în devenire, ca un sânge de viaţă sufletesc spirituală, care devine artă, trebuie să fie ţelul unei pedagogii  vii a zilei de azi. Şi numai de la această didactică vie poate porni tot ceea ce trebuie să pătrundă în inima copilului, în simţirea copilului, în intelectul copilului….Nu ne stă deloc în intenţie ca oamenii în devenire să-şi însuşească “dogmele” noastre, principiile, conţinutul concepţiei noastre despre lume. Noi nu ne străduim să realizăm o educare de dogmatici. Ne străduim ca ceea ce am putut câştiga prin ştiinţa spirituală să devină faptă educativă vie. Ne străduim să avem în metodica noastră, ceea ce poate reieşi din ştiinţa spirituală vie, drept tratare sufletească a omului. Din ştiinţa moartă poate veni doar ştiinţă, din ştiinţa spirituală vie va reieşi o metodică, o pedagogie palpabile în sens spiritual-sufletesc. Să putem instrui, să putem educa, aceasta este strădania noastră!…Dar ne vom ţine sincer de ceea ce ne-am asumat:  libertate a concepţiilor asupra lumii în şcoala noastră. Deci nu vom fonda o şcoală ci Şcoala Waldorf. Prelegerilor despre antropologia generală le-au urmat cele despre metodică şi didactică a educării şi consecutiv un seminar ce a decurs în discuţii libere. Cu aceste trei serii s-ar fi înmânat omenirii noastre, ce se adânceşte în nevoi sufleteşti şi materiale, fundamentul artei educări a lui Rudolf Steiner, ca remediu salvator.