Acasă

Argument

Motto:  „ Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”    Ioan Hrisostom

Unul din factorii, care au dat omenirii înfăţişarea actuală este educaţia,  care totodată este una din marile probleme ale societăţii omeneşti. Nu putem vorbi de educaţie,  fără a vorbi de pedagogie,  şcoală, educator (părinte, dascăl). Educaţia există de când lumea şi a luat forme diferite, în funcţie de epoca istorică, dezvoltarea sufletesc-spirituală a omului, finalitatea evoluţiei omului şi universului.

Alice Bailey în lucrarea sa „ Tratat de meditaţie” precizează următoarele:  Suntem satisfăcuţi de creşterea cunoştinţelor noastre, de acumularea informaţiilor noastre, de controlul nostru asupra forţelor naturii. Îi învăţăm pe copiii noştri să memoreze o înşiruire enormă de fapte şi să asimileze o sumedenie de amănunte foarte variate şi totuşi ne întrebăm adesea, dacă îi învăţăm să trăiască într-un mod satisfăcător. Orientul şi Occidentul par a  simţi deopotrivă, că un sistem de educaţie, care nu conduce omul din lumea nevoilor umane la conştiinţa  vastă a lucrurilor spirituale, nu şi-a îndeplinit misiunea şi nu este la înălţimea cerinţei pline de avânt a sufletului omenesc.  Instrucţia, care se termină brusc cu intelectul şi ignoră facultatea de a intui adevărul,  îi lasă pe cei, ce o practică cu mintea statică şi închisă,  fără instrumentul, cu care ar fi putut atinge acel intangibil şi extrem de fin „patru cincimi de viaţă”, care se află cu totul în afara domeniului de instrucţie ştiinţifică. Reuşita viitorului omenirii se sprijină pe reuşita acelor indivizi, care au capacitatea de a înfăptui lucruri mai mari, fiindcă sunt mai spirituale. O astfel  de educaţie, cere o percepţie exactă a creşterii şi a condiţiei individuale şi o înţelegere justă a pasului proxim, ce trebuie parcurs în fiecare caz dat. Din partea educatorului ea cere vedere interioară, simpatie, înţelegere.

Scopul real al educaţiei n-ar trebui să fie acela de a conduce omenirea din regnul al patrulea sau regnul uman, în acel regn spiritual, în care cei cărora le spunem mistici sau spirite model trăiesc, se mişcă şi îşi au fiinţa lor? Astfel omenirea va fi ridicată din lumea materială obiectivă, în domeniul spiritului, unde se găsesc adevăratele valori şi în care se stabileşte contactul cu acel Eu Superior, pentru a cărui revelare  Eurile individuale există. Educaţia mai este definită ca o reevaluare spirituală a vieţii omeneşti. Sarcina ei este de a reorienta individul, de a-l face capabil să aibă o vedere mai profundă şi mai semnificativă a experienţelor sale, de a-l aşeza deasupra şi nu în interiorul sistemelor credinţelor şi idealurilor sale.

Lumea în care trăim îşi propune să pregătească individul pentru necesităţile economice şi politice  ale societăţii şi economiei de consum, de azi şi de  mâine,  „uitând” că mai întâi trebuie să devenim oameni, să ne cucerim umanitatea. Cine poate cu adevărat să spună, cum va fi societatea  viitorului, care vor fi imperativele ei? În 1989 toţi credeam că lumea românească va sări economic, politic şi social, direct în sec. XXI. Dar n-a fost aşa, şi iată-ne, refăcând capitalismul sălbatic al anilor 20, cu toate problemele lui, în timp ce mulţi păstrează încă comportamentul şi modul de gândire comunist (neimplicare, corupţie, birocraţie, lene, fraudă, materialism sub toate formele).

De-a lungul epocilor istorice au existat diferite idealuri educaţionale.

În Grecia Antică, idealul educaţional era gimnastul. Educaţia era concentrată, în aparenţă, pe educarea corpului fizic al elevului. Dar modelând corpul, se educa  sufletul şi spiritul, pentru că se stăpânea arta de a percepe spiritualul prin educarea corpului. Profesorul grec îşi făcea elevul să se mişte  astfel încât  se punea, fizic şi spiritual, în armonie cu dinamica cosmosului. Educatorul grec era perfect conştient de sarcina şi responsabilitatea sa. El nu voia să educe omul într-un mod abstract, intelectual şi să-i inculce „ orice ar fi”, pentru că aceasta cere societatea.

Deşi a preluat mult de la greci, lumea romană era mult diferită de cea greacă.  Romanii  vor educa, prin  cuvânt. Idealul educaţional roman era retorul.  Profesorul roman educa prin cuvânt, corelând frumuseţea discursului cu conştiinţa acţiunii cuvântului asupra întregii fiinţe omeneşti. Romanul se adresează sufletului omenesc prin arte. El ştia: prin cuvânt se acţionează asupra corpului, sufletului, şi a spiritului şi o făcea în cunoştinţă de cauză. Se studiau retorica, poezia, gramatica, greaca, filozofia, geometria, etc.

În evul mediu, începând cu secolul XV, idealul educaţional este doctorul şi educatorul devine „rector”. Pregătit într-un seminar, educatorul este acum înarmat cu „ştiinţă” şi simte nevoia să urce pe un podium, care îl situează artificial deasupra tuturor, pentru a ţine expuneri teoretice despre gimnastică şi cuvânt. El se simte erudit, se simte „doctor” şi  se adresează numai minţii, numai intelectului. Baza educaţiei nu mai este viaţa şi spiritualul, ci ceea ce gândeau ei că este viaţa şi spiritualul. În timpul acesta, elevii stau în bănci incomode şi încearcă să înţeleagă. Cei ce înţeleg, devin şi ei „doctori”, oameni de ştiinţă…Acest  stadiu de “doctor” era necesar dezvoltării intelectuale a culturii şi civilizaţiei moderne.

În epoca preromantică J.J. Rousseau pleda pentru întoarcerea la natură în educaţie. Dacă facem abstracţie de felul cum a fost înţeleasă şi aplicată această întoarcere la natură, nu putem să nu-i recunoaştem perfecţiunea inspiraţiei. Întoarcerea la natură a omului, copilului, la natura înconjurătoare, cu tot ce are ea binefăcător este salutară. Nu putem să nu remarcăm că descrierea şcolii organizate după principiile lui J. J. Rousseau seamănă cu şcoala lui Pitagora.

Principiile pedagogice ale lui Pestalozzi ne dau imaginea importanţei inspiraţiei şi intuiţiei în educaţie şi actul pedagogic, fără însă a reuşi să le impună ca şi instrumente educaţionale.

Epoca capitalistă înscăunează propriul ideal educaţional: meseriaşul. Industria şi tehnologia dau buzna în viaţa omului modern. Fabricile aveau nevoie de mână de lucru calificată şi învăţământul se grăbeşte să o furnizeze. Aşa apare specializarea prematură şi unilaterală. Se renunţă la educaţie şi se trece la specializarea prin ucenicie la locul de muncă şi şcoli de meserii. La războiul mecanic, de ţesut n-avea nimeni nevoie, de un om de cultură, sensibilitate ori independenţă în gândire, ci de un bun executant.

Educaţia şi învăţământul socialist coordonează predarea după relaţiile omeneşti curente (ponderea politicului). Educaţia şi învăţământul socialist aplică în procesul de predare relaţiile dintre adulţi, adică punerea copiilor în situaţia de învăţare a adultului, adică să se educe prin ei înşişi. Urmarea este înlocuirea educaţiei cu instrucţia (achiziţia de informaţie) şi moartea culturii. Predarea şi educarea copilului, trebuie să se adreseze profunzimii sufletului, acelor forţe şi sentimente, care există. Dacă, în predare şi educare te adresezi unui copil ca unui adult, te adresezi unor structuri sufleteşti-spirituale, care nu există şi pe care de fapt ar trebui să le dezvoltăm prin educaţie şi învăţare. Sistemul totalitar trebuia să-şi demonstreze validitatea prin producţii gigant şi atunci idealul educaţional devine specialistul, inginerul de masă. În 12 ani de şcoală se studiază tot ceea ce trebuie să aibe la bază un specialist,  în anul întâi de facultate. Nu  toţi devin specialişti, iar rezultatul acestui tip de educare şi învăţământ îl vedem în jurul nostru: oameni având cultură generală, dar apatici, centraţi pe critică, „vigilenţi”, formali, superficiali, cu prejudecăţi, mortificarea culturii,  devalidarea valorilor general umane şi tradiţionale.

Epoca contemporană are ca ideal educaţional expertul. Nu vrem să afirmăm aici, că expertul nu este necesar lumii moderne, ci să atragem atenţia că educaţia şi şcoala sunt gândite astfel încât finalitatea să fie expertul. Oare toţi avem nevoie să parcurgem etapele formării unui expert, începând cu clasa I ? Ştiaţi desigur că stabilirea competenţelor ce trebuie dobândite de elev, sunt stabilite în funcţie de idealul educaţional propus şi chiar din clasa I !

Sistemul de educaţie al cărui produs suntem, are faţa spre trecut şi spatele spre viitor, iar adevărata lui măsură este omul de pe stradă.

Soluţia reală  este educarea şi instruirea unui individ liber şi deschis, moral, cu gândire vie, motivat, activ, creativ, care să poată face faţă oricărei schimbări, găsind soluţii morale adecvate.

Educaţia având ca ideal un astfel de om, este  educaţia sănătoasă.

Ileana Vasilescu


În ziua în care m-am iubit cu adevărat …

Charles Chaplin

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte …Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul…
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic…
Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia.
La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi- am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat. Astăzi, am descoperit…Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.
Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă.
Astăzi, trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeşte…Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi.
Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
Şi toate acestea înseamnă… SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT!

“Nu trebuie să ne temem de confruntări… …Din haos se nasc stelele.”

4 Comments to “Acasă”

  1. By Cristian Mihăescu, April 3, 2010 @ 12:42

    Succes mare, fetelor.

  2. By Crisan Adriana, April 6, 2010 @ 09:59

    suntem pentru

  3. By irina, October 14, 2010 @ 21:26

    As dori un raspuns la intrebarea
    : Exista sanse ca, in orasele in care nu exista gradinite Waldorf, sa sprijiniti persoanele interesate sa puna bazele unei astfel de gradinite? Ma refer la orasul Bacau. Sau ar exista posibilitatea ca pe viitor. in orasele in care exista suficiente persoane interesate a se specializa in domeniul pedagogiei Waldorf, sa se organizeze cursuri acreditate pe aceasta tema?

  4. By Ileana, October 20, 2010 @ 09:31

    Exiata aceasta posibilitate daca exista DESTUI DASCALI, PARINTI SI PRIETENI CARE SA STUDIEZE CONFERINTELE LUI RUDOLF STEINER, sa inteleaga despre ce este vorba, sa-şi asume o astfel de raspundere si sa creeze conditiile spirituale şi materiale pentru naşterea unei şcoli waldorf…Adresaţi-vă Federaţiei Waldorf din Romania, o găsiţi la linkuri…
    Cu stimă, Ileana Vasilescu